miercuri, 2 ianuarie 2013
Nimic fără oameni
Mai demult, prin liceu, îmi doream să lupt într-un război. Îmi doream intensitatea trăirilor dintr-un război, faptul că lupți pentru o cauză, îmi doream să simt frică până în oase și sentimentul de camaraderie ce se naște în tranșee, când împarți o țigară cu un coleg de divizie. Pentru că îmi imaginam că un război nu o să mai prind prea curând speram să particip măcar la o revoluție, îmi părea rău că în 1989 aveam doar trei luni și nu am putut să fiu și eu în Piața Universității, să fiu în mijlocul gloanțelor iar apoi să pun garoafe în puștile soldaților. Îmi doream foarte mult să particip la un moment istoric al unei națiuni.
Știu, aveam o viziune romantică a unui război, probabil cauzele celor mai multe războaie sunt cu totul altele decât cele prezentate iar dorința de a fi parte din istorie ar fi rămas cu greu în picioare în fața cruzimii unui război. Acest spirit eroic încă mi-a rămas, probabil de aceea alerg maratoane, fac antrenamente la 5 dimineața, pe ploaie sau temperaturi sub 0 grade. Fanteziile despre război în schimb au dispărut. Nu mi se mai pare nimic eroic în a lupta într-un război în zilele noastre. Războiul nu mai este între oameni, este între mașinării. În primul război mondial încă îi vedeai fața inamicului, încă simțeai mirosul bătăliei. Acum stai într-un bunker (sau în cabina unui avion, sau într-un tanc etc.), apeși un buton, lansezi o rachetă și omori zeci de oameni. Nici măcar nu ai procese de conștiință, pentru că nu îi vezi pe cei pe care i-ai omorât. Nu le vezi figura înghețată de frică și asta îți dă voie să faci cele mai groaznice masacre. Mult timp războiul a fost rezervat bărbăților. Acum cu siguranță pot la fel de bine să lupte și femeile, războiul nu mai are nimic bărbătesc în el. De fapt "a lupta" nici măcar nu mai este un verb reprezentativ. Soldatul A își face jobul, soldatul B îsi face jobul iar cine își îndeplinește misiunea mai bine, mai repede, cu mai mult randament supraviețuiește și câștigă. Ca într-o corporație, exceptând poate partea cu supraviețuitul. Războiul a devenit un șir de calcule strategice reci, un fel de Warcraft, cu singura diferență că în joc sunt vieți de oameni adevărați. Dar mai bine nu ne gândim la asta, nu vrem să le stricăm liniștea sufletească a soldaților de meserie.
Mă face să mă gândesc la melodia Nimic fără oameni a lui Vali Sterian:
Știu, aveam o viziune romantică a unui război, probabil cauzele celor mai multe războaie sunt cu totul altele decât cele prezentate iar dorința de a fi parte din istorie ar fi rămas cu greu în picioare în fața cruzimii unui război. Acest spirit eroic încă mi-a rămas, probabil de aceea alerg maratoane, fac antrenamente la 5 dimineața, pe ploaie sau temperaturi sub 0 grade. Fanteziile despre război în schimb au dispărut. Nu mi se mai pare nimic eroic în a lupta într-un război în zilele noastre. Războiul nu mai este între oameni, este între mașinării. În primul război mondial încă îi vedeai fața inamicului, încă simțeai mirosul bătăliei. Acum stai într-un bunker (sau în cabina unui avion, sau într-un tanc etc.), apeși un buton, lansezi o rachetă și omori zeci de oameni. Nici măcar nu ai procese de conștiință, pentru că nu îi vezi pe cei pe care i-ai omorât. Nu le vezi figura înghețată de frică și asta îți dă voie să faci cele mai groaznice masacre. Mult timp războiul a fost rezervat bărbăților. Acum cu siguranță pot la fel de bine să lupte și femeile, războiul nu mai are nimic bărbătesc în el. De fapt "a lupta" nici măcar nu mai este un verb reprezentativ. Soldatul A își face jobul, soldatul B îsi face jobul iar cine își îndeplinește misiunea mai bine, mai repede, cu mai mult randament supraviețuiește și câștigă. Ca într-o corporație, exceptând poate partea cu supraviețuitul. Războiul a devenit un șir de calcule strategice reci, un fel de Warcraft, cu singura diferență că în joc sunt vieți de oameni adevărați. Dar mai bine nu ne gândim la asta, nu vrem să le stricăm liniștea sufletească a soldaților de meserie.
Mă face să mă gândesc la melodia Nimic fără oameni a lui Vali Sterian:
Nu mai există morți frumoase, nici gesturi ca la Maraton,
Dacă se face noapte-n oase printr-o rotire de buton
Abonați-vă la:
Postări (Atom)