Bine ați venit la noi acasă!

vineri, 30 martie 2012

De ce scriem pe blog?


Cred că e o întrebare bună. Și chiar aș fi curios ce ar răspunde bloggerii, pentru că eu mă gândesc destul de intens la asta de câteva zile. Până una-alta însă, nu pot să spun decât ce cred eu. Și chiar dacă la prima vedere nu pare cine știe ce lucru complicat să spui ce crezi, nu e chiar așa. Cel puțin eu nu am ajuns până acum la o concluzie. Așa că am zis că dacă pun pe hârtie (vorba vine), punct cu punct, toate chestiile astea, poate-poate iese ceva.

Nu am început de unul singur treaba asta. Totul a pornit dintr-o glumă. Îmi amintesc perfect ziua aia. Eram cu Tibi (sau Patachon, dacă vreți, în contextul ăsta) în autobuz și la un moment dat am propus eu în glumă: „Hai mă, ne facem și noi blog? Că și-așa toată lumea are.” De fapt, dacă stau acum să mă gândesc bine, puține dintre cunoștințele mele au blog. Da’ era nebunia aia, tot mai mulți începuseră să-și dea cu părerea pe net. Și am zis că dacă sunt tot felul de din-ăștia ca Mircea Badea care tot aberează, de ce n-am putea să aberăm și noi? Bine, poate Mircea Badea nu e chiar cel mai bun exemplu pentru că, oricât de stupid și penibil mi s-ar părea , el chiar are succes și e plăcut de mulți. Revenind, ceea ce am propus eu atunci chiar era o glumă. Adică nu am vorbit deloc serios. Numai că Tibi a zis „Gata frate, hai!” și a doua zi aveam blogul.

marți, 27 martie 2012

Macar suntem ascultati

Nu ne putem plange ca actualul regim nu a ascultat parerile noastre

Sursa foto

România din autobuz


- M-AM SĂTURAT DE ȚARA ASTA DE RAHAT! ABIA AȘTEPT SĂ TERMIN STUDIILE AICI, CA SĂ POT SĂ PLEC! CĂ STUDIILE SUNT IEFTINE, MAI ALES LICEU’, DA’ DUP-AIA MĂ DUC ÎNVÂRTINDU-MĂ!
- Da’ de ce țipi? Mie îmi place.
- ȚIP PENTRU CĂ SUNT NERVOASĂ! AUZI, SĂ STAI O ORĂ ÎN TRAFIC! N-AM VĂZUT ȚARĂ MAI STUPIDĂ CA ASTA!
- Mie nu mi se pare stupidă. Mie mi se pare o țară frumoasă, datot o să plec. Îmi place, davreau să plec.
- E O ȚARĂ STUPIDĂ!!! NU, EU NU MAI SUPORT AȘA CEVA. MĂCAR DACĂ MAI ERA CEAUȘESCU... CĂ ATUNCI ERA ALTCEVA! DANU, EU NU PUTEAM SĂ TRĂIESC PE VREMEA AIA!
- Cum adică, de unde știi că era mai bine?
- ȘTIU PENTRU CĂ AȘA MI-AU ZIS AI MEI ȘI EI AU DREPTATE! ERA MAI BINE! ATUNCI AVEAM FĂCEAM […] BLA BLA…

Seară ca-n povești

„Hm, de ce nu?”, îmi ziceam acum vreo săptămână când eram invitat la Marius Matache & Puiu Crețu în Garage Hall. Am mai fost de atâtea ori și aș mai merge oricând am ocazia. Ei, și n-am făcut rău. N-am mai scris de foarte mult timp despre un concert (de fapt, n-am mai scris de mult pe blog), dar de data asta chiar cred că trebuie și merită. 

A fost o cântare cu public nu foarte numeros, dar, ca de obicei, ales. Așa că atmosfera a fost specifică unor astfel de concerte (voie bună și căldură multă - nu mă refer la faza cu soba). Aflasem playlist-ul (respectat, să zicem, în proporție de 90%) cu câteva ore înainte și, într-adevăr, cei doi au cântat multe piese pe care le-am auzit mai rar sau deloc până acum. 

joi, 15 martie 2012

Drumul spre rai e pavat cu intenții bune

Ieri seară, în autobuz. Stăteam pe unul din cele 4 locuri grupate unele in fața celorlalte în spatele autobuzului. Lângă mine o mamă cu copilul ei - copil spus la modul biologic căci după vârstă nu mai era copil, acesta avea undeva la 18 ani.

Vorbeau despre BAC. Copilul îi spunea că vrea să ia 5. Mama îi răspundea că nu este suficient, trebuie să aibă media peste 6. Copilul o asigura că știe el ce face, că și-a făcut el calculele. După această mică discuție mama cu un ton foarte afectuos îl ia de mână și îi zice "lasă mamă că trece și bacul, o să vezi cum o să te descurci tu". Băiatul îmbrăcat în blugi rupți și cu brățări tip lănțișor lasă capul în jos, probabil răpus de grijile pentru bac.

Nu cred că s-au schimbat prea multe de când am dat eu bacul. Pe atunci să iei 5 era o chestie aproape de cultură generală, trebuia să știi câte ceva din materia respectivă. Primul gând a fost că puștanul este bolnav - sper să fi fost așa. Căci altfel mi se pare tragic ca o mamă să-l compătimească pe copilul ei care nu este în stare să ia un amărât de 5 la bac.

vineri, 9 martie 2012

Vinerea

Vinerea e ziua în care te trezești cel mai ușor. Vinerea, cafeaua are cel mai bun gust. Până și tramvaiul, ticsit de lume până atunci, e de data asta gol. Lumea are mai mult chef, nu mai țipă unii la alții, până nici nespălații parcă nu mai miros chiar așa de urât.

E ziua când șeful renunță la cravată și auzi „It’s Friday, everybody’s smiling!” Vineri te apucă cheful de muncă și termini tot ce n-ai reușit să faci în celelalte patru zile. Toată lumea e amabilă, binedispusă și își planifică ieșirea la bere pentru seara. E ziua cea mai lungă, pentru că începe devreme și se termină târziu.

Vinerea parcă și muzica sună mai bine, mâncarea are alt gust, lumea altă culoare, florile miros mai puternic, soarele e mai strălucitor, inima bate mai tare, oboseala nu mai e oboseală, frigul nu mai e frig, iar grijile sunt lăsate la păstrare pentru luni.

Vinerea e ziua mea preferată. Merită să muncești o săptămână fie și numai pentru faptul că la sfârșitul ei există ziua asta. Dacă vinerea nu ar fi existat, ar fi trebuit inventată. În sfârșit, eu unul vinerea arăt cam așa...

sâmbătă, 3 martie 2012

22 de ani

Cei mai mulți oameni sărbătoresc 18 ani, 20 de ani, vârste din astea tipice. Eu trebuie să recunosc că la 22 de ani mă simt mult mai bine decât la 18 ani.

22 de ani este vârsta la care poți renunța la o facultate pentru că nu te reprezintă. Nu ai obligații, nu ai familie de întreținut și simți că este mai important să faci ceea ce îți place decât să urmezi o cale bine bătută.

22 de ani este vârsta la care habar nu ai ce vrei să faci cu viața ta dar știi că ultimul lucru pe care îl vrei este o viață mediocră.

22 de ani este vârsta la care te culci la 1 noaptea pentru că ai fost la un concert și te trezești la 4:30 ca să pleci pe munte. De ce? Nu știi să zici, e ceva personal, ăsta ești tu.

22 de ani este vârsta la care crezi că poți să întemeiezi afaceri ce vor schimba lumea în care trăiești.

22 de ani este vârsta la care nu ți se pare o nebunie prea mare să alergi câteva maratoane pe an.

22 de ani este vârsta la care pur și simplu te simți un zeu.

Da, știu, sunt îngâmfat. Ceva nou?