Se afișează postările cu eticheta distracție. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta distracție. Afișați toate postările
vineri, 9 martie 2012
Vinerea
Vinerea e ziua în care te trezești cel mai ușor. Vinerea, cafeaua are cel mai bun gust. Până și tramvaiul, ticsit de lume până atunci, e de data asta gol. Lumea are mai mult chef, nu mai țipă unii la alții, până nici nespălații parcă nu mai miros chiar așa de urât.
E ziua când șeful renunță la cravată și auzi „It’s Friday, everybody’s smiling!” Vineri te apucă cheful de muncă și termini tot ce n-ai reușit să faci în celelalte patru zile. Toată lumea e amabilă, binedispusă și își planifică ieșirea la bere pentru seara. E ziua cea mai lungă, pentru că începe devreme și se termină târziu.
Vinerea parcă și muzica sună mai bine, mâncarea are alt gust, lumea altă culoare, florile miros mai puternic, soarele e mai strălucitor, inima bate mai tare, oboseala nu mai e oboseală, frigul nu mai e frig, iar grijile sunt lăsate la păstrare pentru luni.
Vinerea e ziua mea preferată. Merită să muncești o săptămână fie și numai pentru faptul că la sfârșitul ei există ziua asta. Dacă vinerea nu ar fi existat, ar fi trebuit inventată. În sfârșit, eu unul vinerea arăt cam așa...
joi, 15 decembrie 2011
Viață de București
Ora 6:40. Sună ceasul. Încă nu știu prea bine pe ce lume sunt, sper că poate totuși e o greșeală. Nu, n-are cum să fie. Nu îmi permit să mai stau în pat mai mult de 2 minute, pentru că trebuie să mă pregătesc de plecare. Unul lucru e clar: dacă nu ar fi existat cafeaua, cu siguranță ar fi trebuit inventat ceva asemănător. Odată revenit la viață cu ajutorul licorii magice, pot începe o nouă zi. Nu chiar ușoară.
Ies din bloc pe Bv. Timișoara și am o senzație ciudată. Aici eram și acum câteva ore (nu multe), doar că mergeam în sens opus. Mă îndrept spre stația de tramvai și îmi fac probleme dacă nu cumva nu o să încap acolo. O mulțime imensă de oameni, mai mare pe zi ce trece, îl așteaptă. Norocul meu: tramvaiul 1 și-a făcut datoria și de data asta și a venit fix înainte să ajung. Zic noroc pentru că în felul ăsta a mai plecat lumea din stație.
marți, 24 mai 2011
Orașul ca-n povești
Cu toții știm asta. Cum ai aterizat la aeroport, te abordează un taximetrist care îți cere între 50 și 500 de lei până la Intercontinental (depinde dacă ești străin sau ești familiarizat cu valoarea leului). La Teatrul Național dai de gașca de băieți (și fete) cu cercei peste tot și părul tăiat neuniform care îți cer 1 leu să-și ia și ei un pet de bere: „Hai frate, că îți dăm și ție!”. Pe Calea Griviței, doamnele care oferă plăcere, fără dinți în gură, te așteaptă în ușa unei case dărâmate (să-l văd eu pe ăla care are nevoie de așa plăcere!). Câini vagabonzi, înghesuială în autobuze, trafic din ce în ce mai aglomerat pe măsură ce benzina se scumpește, gunoaie, oameni care te îmbrâncesc, dau peste tine, urlă la tine, nu opresc la semafor, agitație, nervi, astea sunt lucruri pe care le spune toată lumea și pe care le-am tot auzit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)