Bine ați venit la noi acasă!
Se afișează postările cu eticheta Bucuresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bucuresti. Afișați toate postările

marți, 4 septembrie 2012

Numele proștilor pe toate gardurile

Și ziceam că termin cu răutățile, dar uite că se mai întâmplă din când în când. Îmi place să merg pe jos prin oraș. De câte ori se ivește ocazia și am ceva timp, mai las mijloacele de transport la o parte și o iau la pas. Și mergând eu așa pe Calea Victoriei, dau de o chestie pe care nici n-aș fi observat-o dacă nu aș fi fost nevoit să stau la stop. Ups. Și sunt sigur că i-am făcut poză, dar ia poza de unde nu-i. În fine, era o chestie de genul ăsta:


joi, 15 decembrie 2011

Viață de București

Ora 6:40. Sună ceasul. Încă nu știu prea bine pe ce lume sunt, sper că poate totuși e o greșeală. Nu, n-are cum să fie. Nu îmi permit să mai stau în pat mai mult de 2 minute, pentru că trebuie să mă pregătesc de plecare. Unul lucru e clar: dacă nu ar fi existat cafeaua, cu siguranță ar fi trebuit inventat ceva asemănător. Odată revenit la viață cu ajutorul licorii magice, pot începe o nouă zi. Nu chiar ușoară.

Ies din bloc pe Bv. Timișoara și am o senzație ciudată. Aici eram și acum câteva ore (nu multe), doar că mergeam în sens opus. Mă îndrept spre stația de tramvai și îmi fac probleme dacă nu cumva nu o să încap acolo. O mulțime imensă de oameni, mai mare pe zi ce trece, îl așteaptă. Norocul meu: tramvaiul 1 și-a făcut datoria și de data asta și a venit fix înainte să ajung. Zic noroc pentru că în felul ăsta a mai plecat lumea din stație.

joi, 17 noiembrie 2011

Despre tramvaiul 1

La 7:20 am ieșit pe ușă, ca în fiecare dimineață. Pregătit pentru o zi de muncă. Doar mie mi s-a părut că în dimineața asta a fost mai cald sau o fi de la căldura sufletească? Oricum. Am pornit spre stația tramvaiului 1, tot ca în fiecare dimineață. Pe zi ce trece, vehiculul e tot mai plin. Tot mai multă lume se prinde că ăsta trece cam prin tot Bucureștiul, deci e imposibil să nu-i găsești o utilitate.