Bine ați venit la noi acasă!
Se afișează postările cu eticheta transport in comun. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta transport in comun. Afișați toate postările

marți, 22 noiembrie 2011

Reclame în RATB

E clar, astea sunt zilele RATB-ului la noi pe blog. După ce am scris despre tramvaiul 1, iar Tibi ne-a povestit un pic despre unul dintre autobuzele de noapte, iată că astăzi inspirația m-a lovit tot în direcția asta. Și nici măcar nu e ultima dată, pentru că urmează cât de curând și un text despre controlori.

Acum 100 de ani (ei bine, probabil nu chiar), am fost plăcut surprins de inițiativa europeană (ziceam eu atunci) a celor de la Regia Autonomă de Transporturi București de a pune televizoare în trolee (că acolo parcă au apărut prima dată). Ar fi mers un film cu De Niro sau Jack Nicholson în drumul până la liceu, nu? Cam atâta dura drumul, deci nu puteți spune că nu era timp de un film.

joi, 17 noiembrie 2011

Despre tramvaiul 1

La 7:20 am ieșit pe ușă, ca în fiecare dimineață. Pregătit pentru o zi de muncă. Doar mie mi s-a părut că în dimineața asta a fost mai cald sau o fi de la căldura sufletească? Oricum. Am pornit spre stația tramvaiului 1, tot ca în fiecare dimineață. Pe zi ce trece, vehiculul e tot mai plin. Tot mai multă lume se prinde că ăsta trece cam prin tot Bucureștiul, deci e imposibil să nu-i găsești o utilitate.