„Navigam pe un vas de hârtie, credeam în filosofie și în progresul moral (general)...”
luni, 11 august 2014
Pe princpiul: clientul nostru, prostul nostru. Hipsteri și bere la borcan.
Cel mai rău pe lumea asta mă enervează nesimțirea, proasta creștere și snobismul. La terasa Monteoru, pe Calea Victoriei, lângă Eden, toate astea sunt ca la ele acasă.
În primul rând nu înțeleg conceptul ăsta de terase hipsterești. Adică ai o grădină, ok, foarte frumos, e vară și lumea e normal să fie înnebunită să vină să bea o bere la umbra unui copac. Iei niște paleți și îți improvizezi câteva bănci, dar de ce trebuie să ceri 9 lei pe o bere pentru asta? De fapt, mă scuzați. Ursus și Timișoreana mi se par de 1000 de ori mai beri decât chestia aia numită Grolsch, pe care e cul să o bei pentru că ți-o aduce în niște pahare în formă de borcane.
Recunosc, am căzut și eu în plasa asta. Am zis că ne luăm și noi niște bere la borcan. Foarte bine spus că ne luăm, pentru că nimeni nu s-a obosit să ni le aducă, cu toate că eram fix la masa din fața barului. Și în ceea ce privește meniurile, tot noi ne-am servit. Mergem la bar. Ursus Black: nu avem. Niciun tip de bere neagră. Mi se pare normal, berea neagră e doar pentru negri. Ce ne trebuie nouă bere neagră când avem Grolsch la borcan? Dar stai. Nu mai avem nici Grolsch la draft. Nu mai sunt pahare. Pardon, borcane. Asta în condițiile în care mai mult de jumătate de terasă era goală.
Etichete:
bere la borcan,
Eden,
gradina de vara,
Grolsch,
hipsteri,
Monteoru,
terase
Abonați-vă la:
Postări (Atom)