luni, 6 septembrie 2010
De ce e bine să mergi cu autobuzul
Nu vreau să fac reclamă la RATB. Nu ăsta e scopul articolului (și oricum nu le-aș fi făcut). Nu vreau să vorbesc nici despre avantajele de genul mai puțin trafic, mai puțină poluare și altele. Asta e altă poveste.
De când m-am întors în București am început să circul, bineînțeles, foarte mult cu autobuzul și am redescoperit farmecul vieții din București și umorul involuntar al oamenilor de aici.
Într-o seară, pe când mă întorceam acasă, am avut parte de un show (na, că mai vorbesc și eu rogleza) destul de interesant în autobuzul 368. O doamnă/domnișoară a vorbit la telefon pe tot parcursul drumului, bineînțeles că îndeajuns de tare încât să audă și urechile oamenilor de rând ca noi, ceilalți. Plebea. Din câte am înțeles, doamna/domnișoara cânta într-o orchestră, dar nu orișicum: ”Măi... am reușit să găsesc foarte greu înregistrarea concertului pe internet, pe postul X al dirijorului Gavrilă. Măi... cum să îți spun... mă uitam la înregistrare și nu îmi venea să cred! A ieșit perfect! Nu îmi vine să cred cât de bine am cântat! Am fost perfectă! M-am uitat de 5 ori la rând la înregistrare și tot nu îmi venea să cred. Făcusem ochii mari... Nu îmi vine să cred cât de perfectă am fost! Mi-am studiat fiecare expresie a feței, totul a fost perfect! Deci nu știu cum să îți spun... A fost incredibil! Se vede că am talent! Și Gabriela aia fată... se vede că e invidioasă! Și ea se crede mare cântăreață! Nu zic, că și eu mai am mici greșeli, dar se vede că îmi place ce fac!”. Și așa mai departe, asta a fost o mică parte din convorbirea telefonică. Mă gândeam să îi spun înainte să cobor ”Doamnă/domnișoară, nu vi se pare că sunteți un pic cam modestă?”, dar nu am apucat. A coborât cu două stații înaintea mea. Pe mine unul m-a amuzat, deși observam reacțiile exasperate ale celorlalți călători. Poate că tocmai de-aia mi s-a părut amuzant. Altfel cred că mă cam călca și pe mine pe nervi.
A doua zi de dimineață, la ora 7 și jumătate mă urc în același 368. Vis-a-vis de mine se așează un țigan de vreo 60 de ani, din-ăla cu mustață, cămașă și vestă. Părea că este totuși unul dintre acei țigani de treabă. Imediat scoate din sacoșă o doză de Bergenbier, din care soarbe cu plăcere. Nu am putut să nu zâmbesc privindu-l, deși doamna de lângă el părea îngrozită. Toți se uitau la el cu silă și dezaprobare în priviri. Mie mi s-a părut tare. Se uita la mine cu o privire un pic tristă, de parcă ar fi vrut să spună ”Ce e mă băiatule, știu că și tu ai bea o gură-două!”. E bine să mai și zâmbești dimineața în autobuz. Nu doar să ai privirea rătăcită, pierdută, obosită și tristă cum o au toți bucureștenii...
Bineînțeles, există și lucruri neplăcute în RATB. Dacă ați mers în ultima vreme cu autobuzul, e imposibil să nu fi auzit reclama cu ”farmacia inimii Catena”, cu Papaiani și Stela Popescu. Eu o aud de vreo 10-15 ori pe zi. Trist.
De când m-am întors în București am început să circul, bineînțeles, foarte mult cu autobuzul și am redescoperit farmecul vieții din București și umorul involuntar al oamenilor de aici.
Într-o seară, pe când mă întorceam acasă, am avut parte de un show (na, că mai vorbesc și eu rogleza) destul de interesant în autobuzul 368. O doamnă/domnișoară a vorbit la telefon pe tot parcursul drumului, bineînțeles că îndeajuns de tare încât să audă și urechile oamenilor de rând ca noi, ceilalți. Plebea. Din câte am înțeles, doamna/domnișoara cânta într-o orchestră, dar nu orișicum: ”Măi... am reușit să găsesc foarte greu înregistrarea concertului pe internet, pe postul X al dirijorului Gavrilă. Măi... cum să îți spun... mă uitam la înregistrare și nu îmi venea să cred! A ieșit perfect! Nu îmi vine să cred cât de bine am cântat! Am fost perfectă! M-am uitat de 5 ori la rând la înregistrare și tot nu îmi venea să cred. Făcusem ochii mari... Nu îmi vine să cred cât de perfectă am fost! Mi-am studiat fiecare expresie a feței, totul a fost perfect! Deci nu știu cum să îți spun... A fost incredibil! Se vede că am talent! Și Gabriela aia fată... se vede că e invidioasă! Și ea se crede mare cântăreață! Nu zic, că și eu mai am mici greșeli, dar se vede că îmi place ce fac!”. Și așa mai departe, asta a fost o mică parte din convorbirea telefonică. Mă gândeam să îi spun înainte să cobor ”Doamnă/domnișoară, nu vi se pare că sunteți un pic cam modestă?”, dar nu am apucat. A coborât cu două stații înaintea mea. Pe mine unul m-a amuzat, deși observam reacțiile exasperate ale celorlalți călători. Poate că tocmai de-aia mi s-a părut amuzant. Altfel cred că mă cam călca și pe mine pe nervi.
A doua zi de dimineață, la ora 7 și jumătate mă urc în același 368. Vis-a-vis de mine se așează un țigan de vreo 60 de ani, din-ăla cu mustață, cămașă și vestă. Părea că este totuși unul dintre acei țigani de treabă. Imediat scoate din sacoșă o doză de Bergenbier, din care soarbe cu plăcere. Nu am putut să nu zâmbesc privindu-l, deși doamna de lângă el părea îngrozită. Toți se uitau la el cu silă și dezaprobare în priviri. Mie mi s-a părut tare. Se uita la mine cu o privire un pic tristă, de parcă ar fi vrut să spună ”Ce e mă băiatule, știu că și tu ai bea o gură-două!”. E bine să mai și zâmbești dimineața în autobuz. Nu doar să ai privirea rătăcită, pierdută, obosită și tristă cum o au toți bucureștenii...
Bineînțeles, există și lucruri neplăcute în RATB. Dacă ați mers în ultima vreme cu autobuzul, e imposibil să nu fi auzit reclama cu ”farmacia inimii Catena”, cu Papaiani și Stela Popescu. Eu o aud de vreo 10-15 ori pe zi. Trist.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Baiatule, nu ai pic de respect pentru adevaratele valori artistice ale Romaniei! Nu e de ajuns ca ne-au interzis CNA-ul spot-ul publicitar?
RăspundețiȘtergereIn rest ne pare bine ca scrii din nou articole.
Pupici si nu uita, Catena e farmacia care te ajuta!
nu e problema unia care vb a tlf e problema ta ca te intereseaza ce nu te priveste!
RăspundețiȘtergere