Bine ați venit la noi acasă!
Se afișează postările cu eticheta Ploaia care va veni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ploaia care va veni. Afișați toate postările

marți, 4 octombrie 2011

Și totuși a rămas cel mai frumos din orașul acesta

Astăzi ar fi împlinit 68 de ani. Incredibil, și totuși părea mereu atât de tânăr și tânăr a și rămas în amintirea noastră. Cu mai puțin de un an înainte să plece, l-am întâlnit la Green Hours, la lansarea albumului Best of '06, a lui Ducu Bertzi. Țin minte perfect, stăteam la masă și ne gândeam dacă să dăm banii pe CD sau nu (deh, la vremea aia era o problemă, eram încă liceeni). Moțu Pittiș a trecut pe lângă noi, a ieșit din curte, pășind grăbit pe Calea Victoriei.