Bine ați venit la noi acasă!
Se afișează postările cu eticheta romani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta romani. Afișați toate postările

miercuri, 23 noiembrie 2011

Nu suntem gunoaie, nici proști, nici găinari

Nu știu despre voi, dar eu m-am cam săturat să tot aud ce țară de rahat (pardon) e România. Adică m-am săturat să tot aud văicăreli, nervi și țipete că nimeni nu mai suportă să trăiască în țara asta. Din câte țin eu minte, când aveam eu cam un an și jumătate ne-am câștigat un oarecare drept la libertate. Adică să trecem granița fără să fim împușcați. Și atunci, decât să te enervezi atât de tare și în fiecare zi, te muți.

Trebuie să recunosc că nu sunt chiar un patriot și nici nu prea am înțeles, de-a lungul timpului, sensul acestui lucru. Nu am trecut acum de partea cealaltă, e clar că avem multe păcate, mulți oameni leneși, hoți ș.a.m.d. Îmi plac, de exemplu, austriecii, oamenii corecți și sinceri. Problema noastră majoră însă cred că e faptul că nu vedem niciodată decât răul. Suntem încăpățânați, avem idei fixe și mergem mereu cu capul înainte. De multe ori uităm să ne bucurăm și să apreciem lucrurile bune.

vineri, 28 octombrie 2011

Ai fost recenzat?

Cred că e printre întrebările pe care le-am auzit cel mai des în ultimele zile. Aproape la fel de des ca atât de utilizatul „Ce faci?” În fine, cu ocazia celebrului recensământ, care a ajuns cel mai dezbătut subiect, mai dezbătut decât chiar accidentul lui Huidu, am observat că aproape niciun român nu e mulțumit. Că dacă ne dăm CNP-ul îl folosesc ăștia de la PDL la alegeri, că ne trec pe toți ortodocși din oficiu și dup-aia construiesc Catedrala Mântuirii Neamului, că de ce trebuie să îi spun aia, de ce îi interesează ailaltă, că eu nu vreau să fiu recenzat. Oameni buni, calmați-vă că nu s-au întors securiștii și nici nu știu ce servicii secrete care vă urmăresc pe voi. Eu un recensământ doar. Cam suferim de mania persecuției, mie așa mi se pare.