„Navigam pe un vas de hârtie, credeam în filosofie și în progresul moral (general)...”
miercuri, 23 noiembrie 2011
Nu suntem gunoaie, nici proști, nici găinari
Nu știu despre voi, dar eu m-am cam săturat să tot aud ce țară de rahat (pardon) e România. Adică m-am săturat să tot aud văicăreli, nervi și țipete că nimeni nu mai suportă să trăiască în țara asta. Din câte țin eu minte, când aveam eu cam un an și jumătate ne-am câștigat un oarecare drept la libertate. Adică să trecem granița fără să fim împușcați. Și atunci, decât să te enervezi atât de tare și în fiecare zi, te muți.
Trebuie să recunosc că nu sunt chiar un patriot și nici nu prea am înțeles, de-a lungul timpului, sensul acestui lucru. Nu am trecut acum de partea cealaltă, e clar că avem multe păcate, mulți oameni leneși, hoți ș.a.m.d. Îmi plac, de exemplu, austriecii, oamenii corecți și sinceri. Problema noastră majoră însă cred că e faptul că nu vedem niciodată decât răul. Suntem încăpățânați, avem idei fixe și mergem mereu cu capul înainte. De multe ori uităm să ne bucurăm și să apreciem lucrurile bune.
Nu îmi place generalizarea asta, pentru că eu nu mă consider nici gunoi, nici prost, nici găinar. Pentru asta, recomand campania ROM (atenție, cu un singur R). Ia uitați-vă aici, cum vi se par oamenii ăștia? Propune și tu un român deștept, bun sau valoros! Eu am vrut să îl propun pe Doctorul Alexandru Pesamosca, dar am observat că era deja acolo, așa că o să mă mai gândesc.
O altă campanie, de care am aflat de pe blogul Chinezului este asta. Pune și tu la tine pe blog una dintre cele 5 poze și du vestea mai departe!
Credit:Advertising Agency: Graffiti BBDO BucharestO altă campanie, de care am aflat de pe blogul Chinezului este asta. Pune și tu la tine pe blog una dintre cele 5 poze și du vestea mai departe!
RomaniaCreative Director: Mihai Gongu
Art Director: Adi Ghita
Copywriter: Mihai Gongu
Illustrator: Adi Ghita
Etichete:
Alexandru Pesamosca,
Andrei,
campanii,
Nicolae Paulescu,
patriotism,
romani,
romani destepti,
romani valorosi,
Romania
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O initiative foarte buna! :)
RăspundețiȘtergereEu sunt nationalist, si mai cu seama cand intalnesc bun-simt. Iorga facea odata diferenta intre nationalist si sovin. Eu sunt nationalist in sensul iorgian...
RăspundețiȘtergereEi, uite o să mă interesez despre ce spune Iorga. Poate mă convinge și pe mine. :)
RăspundețiȘtergere