Bine ați venit la noi acasă!

luni, 7 noiembrie 2011

Femeile care înjură

Nu sunt adeptul înjurăturii. Consider că e o formă stupidă și infantilă de exprimare a frustrării și nemulțumirii. Mai înjur și eu în gând câteodată când mă mai enervez și zău dacă înțeleg de ce. Vorba unui prieten, înjurăturile nu au logică. Doar gândiți-vă la prostiile pe care le spuneți și încercați să le analizați sensul.

Lăsând la o parte huliganii de pe stadioane, boschetarii, B.U.G. Mafia și alții pe care ne-am obișnuit să îi auzim vorbind colorat, când o fată/ o femeie zice una frumoasă rău de tot, parcă îmi zgârie urechile de 10 ori mai tare. Ca să nu mai vorbesc de cazurile particulare când o tipă te invită să te duci în p**a ei sau te îndeamnă Hai c***e! Cred că de multe ori nervii le fac să uite că nu au nici una, nici alta.

Anul ăsta, la maraton, am cunoscut o concurentă care cred că încerca să îmi spună toate bancurile porcoase pe care le știa. Datorită ei am luat-o tare în față și am reușit să termin cursa mai repede. Cel puțin în cazul meu, când aud de la o fată lucruri d-astea de la prima întâlnire, îmi vine să fug să rup pământul. Fetele sunt prin definiție ființe gingașe, finuțe. Păi așa vorbește vecina mea de la țară, despre care știe toată lumea ce fel de poamă e (de notat, chiar și la țară am vecine care vorbesc frumos și pe care nu le-am auzit niciodată înjurând). Prin urmare (ca să nu zic deci), măi fetelor, sunteți mai presus de atât, nu-i așa? Și nu vreți să fiți ca doamna din imagine, nu?

4 comentarii:

  1. subscriu, nici eu nu prea le inteleg. Dar poate e o forma de emancipare si asta :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine. Promit ca data viitoare voi spune: in p*zda mea si hai ovare:))!
    Pe bune acum...asa ai pus problema. Problema era ca n-avem? Nicio problema, adaptam. Credeam ca problema trebuie pusa ca injuraturile sunt naspa...dar bine, fie. O sa tin minte ca de fapt problema sunt elementele pe care nu le detin.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ba, bun articol. Eu rad in continuare cand ma injura careva :))

    RăspundețiȘtergere
  4. :)) Foarte bine! Chiar la tine mă refeream, dar... ssst, să nu spui că prin liceu mai înjuram!

    RăspundețiȘtergere

Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!