luni, 14 noiembrie 2011
Să cerem, deci
- Frate, ai și tu o
țigarățigare? (astfel, el vrea să îți arate că te consideră ca pe un frate și, nu-i așa, frații împart totul; problema e că eu nu prea aș vrea să avem vreo legătură de rudenie) - Atunci măcar un foc ai? (știu că pare ciudat, dar deși am fața asta de fumător, nu sunt)
- Vroiam să ne luăm o bere și ne mai trebuie fix un leu, crezi că poți să ne ajuți? (măcar ăștia recunosc că își iau alcool și nu cer un leu pentru pâine, sub pretextul că mor de foame)
- Trebuie să plec azi acasă și îmi mai trebuie x lei să îmi iau bilet de tren! (de regulă, ăstuia nu îi mai trebuie fix un leu, ci mai mult)
- Ai doi lei? (parcă mai contează de ce; am observat că în ultima vreme „tariful” a crescut de la un leu la doi)
- Mi-a murit copilul, era schizofrenic și s-a aruncat în fața mașinii, îmi mai trebuie y lei pentru înmormântare! (y>x; desigur, există și alte milioane de povești din-astea tragice, asta e doar una pățită pe propria piele; Mama i-a dat atunci 10 lei, iar femeia a zis că e prea puțin)
- Îmi împrumuți și mie CD-player-ul până luni? (și asta e poveste adevărată de prin liceu; și nu, tipul nu era coleg sau vreun alt cunoscut)
- Îmi dai și mie telefonul să dau un bip? Mama e în spital și trebuie să dau neapărat de doctor! (mai că l-aș crede dacă nu aș fi întâlnit încă vreo 10 în aceeași situație; niciunul nu avea telefon/ credit, să fiu al naibii!)
Știți cum spunea Maestrul Dinică în Filantropica, nu? „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește de pomană!”
Alții consideră că nici nu mai e nevoie să îți ceară. Eram în Gara de Nord la automatul de bilete și se așează un tip lângă mine. Nu stătea la coadă, stătea lângă mine și se uita, fără să zică nimic. După ce s-a săturat să fie ignorat, mă întreabă: „Îmi dai și mie un ban?” Degeaba îi spun că nu, că el tot acolo rămâne, tăcut, așteptând. A fost nevoie să plec eu ca să mă lase în pace.
Suntem obișnuiți să cerem. Să ni se dea, ca acum douăzeci și de ani. De ce să muncim, să facem ceva util, când putem să cerem în stânga și în dreapta. Totuși, ca o încheiere amuzantă, am reușit să fac o gafă într-o zi, obișnuit cu oamenii de care tocmai am vorbit. Văd că vine un tip către mine și mă începe: „Nu vă supărați...” Eu i-o tai repede: „N-am bani, n-am țigări, n-am nimic!”; „Nu, vroiam doar să vă întreb unde e stația de trolee de la Universitate...”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Asa este, prea se inmultesc cei care stau cu mana intinsa, si nu ma refer la cersetori. Era unu' prin tramvaie, tanar, sanatos, imbracat decent, care se plangea ca tocmai a fost evacuat din casa, ca s-a mutat intr-un cort si ca traieste pe un salariu de 320. Mai bine de 2 ani am auzit aceeasi poveste. Ii mergea bine, daca prefera sa faca asta in loc sa-si gaseasca de munca.
RăspundețiȘtergereHahaa, incredibil, cred că am întâlnit exact același tip! :)) Și nu o dată, eu l-am văzut de cel puțin 3-4 ori!
RăspundețiȘtergereMa, este o vorba: prost nu-i ala care cere, ci ala care da... Desigur, te mai uiti la om :D
RăspundețiȘtergereCorect. Și dacă nu ar mai da nimeni, s-ar mai lăsa și băieții de șmecherii. :)
RăspundețiȘtergereAnd now, for something completely different! Sa fie mai multi cersetori ca asta si eu sar cu banu': (nu, nu e guy with the golden voice) http://www.youtube.com/watch?v=QYXKaAzEJrk
RăspundețiȘtergereĂsta merită, e un fel de spectacol, doar că probabil la scară mai mică. E cu totul altceva decât când vine unu' și îți cântă nu știu ce melodie d-asta lacrimogenă în bătaie de joc, în timp ce se bâțâie în stânga și-n dreapta și dup-aia începe să râdă.
RăspundețiȘtergereHai ca te las pe tine sa spui vorba aia a lui Dinica din Filantropica:....
RăspundețiȘtergereAh, am vrut să o pun în articol, dar am uitat! Eh, să zicem că niciodată nu e prea târziu.
RăspundețiȘtergere