Am idei preconcepute...
Da, recunosc! Am idei preconcepute. Până de curând dacă mă întrebai ce părere am de Depeche Mode ți-aș fi spus un „bleah” din toată inima, deși nu cred că ascultasem mai mult decât Personal Jesus. Asta până am dat de niște melodii absolut bestiale, cum ar fi „Enjoy the silence” sau „It's no good”. Chestia asta vine în continuarea altor idei preconcepute cărora le-am dat cu flit de curând, tot legat de formații. La fel, aveam o părere foarte proastă despre Alternosfera și Țapinarii. De la Țapinarii știam de „Sfârșit și început de lume” care îmi plăcea cât de cât dar per total aveam o părere proastă despre formație. Nu mă sinchisisem să ascult mai mult, auzisem și de la Andrei că sunt nașpa. E mai ușor să iei idei de la alții, ce rost să le treci prin filtrul minții tale. Dacă economisești timpul în care gândești îți rămâne mai mult de stat la bere. Părerea despre Țapinarii mi-am schimbat-o când am auzit „Embargo pe creier”, piesă pe care am ascultat-o câteva zile în șir. La fel cu Alternosfera, de curând am auzit „Albe închisori”. Doamne, ce piesă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!