joi, 12 august 2010
Frica de fericire
Ce ar spune părinții dacă ar vedea că începeți să le ignorați toate sfaturile și începeți să trăiți cum vreți? Și dacă ați reuși, apoi ce ar zice? Bieții bătrâni, cum ar putea trăi cu asemenea remușcări, că nu v-au lăsat să vă trăiți viață... Sau prietenii, ce ar spune cei cu care ai jucat fotbal pe același teren dacă ar vedea că tu ești fericit iar ei tot ce fac este să se chinuie să-și plătească creditele? Sau fetele pe care o dată le-ai plăcut sau foștii foarte buni prieteni... „ia uite-l pe ăsta, odată beam bere la aceeași masă, cu ce a fost el mai bun ca mine!?”... Te temi un pic de ceea ce înseamnă să reușești, ai fi foarte diferit de restul lumii.
Cred mai mult ca oricând că fericirea este o alegere. Este suma alegerilor pe care le faci în fiecare zi, în fiecare oră. Alegi să-ți pui întrebări privitoare la viața ta sau nu, alegi să meditezi dacă ești fericit în relația pe care o ai sau nu, alegi confortul salariului lunar într-un domeniu care „se cere” sau alegi să lucrezi ceea ce dintotdeauna ai vrut. Dar nu este vorba numai despre alegeri atât de mari, un moment de fericire autentică îți poate oferi clipa când ai ales să nu mai ții cont de frică și să-i spui bună fetei drăguțe din tramvai. Sau când alegi să ieși cu un prieten la bere și să lași deoparte învățatul pentru nu știu ce examen căci oricum randamentul tău bătea spre 0, pur și simplu nu-ți plăcea ceea ce învățai.
Se pare că în viață sunt două mari drumuri: drumul confortabil și drumul tău, un drum unic, drumul care face dintr-un om obișnuit un om mare. Problema este că îți trebuie un curaj nebun să alegi să îți trăiești viața. Primul lucru pe care îl vei descoperi este că tu nu ești chiar cum te credeai. Ai mult mai multe calități dar și defecte, ți-e frică de o mulțime de lucruri, pe unele din ele nici nu știi să le numești. Te temi un pic de ce vei afla. Poate vei afla că ai pierdut câțiva ani din viață pe un drum greșit, poate vei afla că una din marile tale pasiuni e doar o minciună. Probabil vei afla că deși ai talent la cântat la pian îți mai trebuie încă vreo 3 ani de exercițiu ca să cânți într-o bodegă ordinară și încă 20 de ani ca să cânți la Ateneu, locul unde îți doreai dintotdeauna. Ce alegere înfricoșătoare te pune viața asta să faci, cu ce miză! Este ca un pariu de tipul totul sau nimic: ori ajungi printre puținii oameni care au succes, indiferent cum ai defini tu succesul, ori ajungi un cerșetor. E drept, un cerșetor cu zâmbetul pe buze, care a priceput ceva din viața asta.
Aș fi curios să aud poveștile celor care au pierdut totul și au ajuns cerșetori.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
:)
RăspundețiȘtergereCe zâmbitori suntem azi măi Sam măi... Ce să înțeleg din comentariul tău, ți-a plăcut articolul, nu, ești de acord, nu ești... :))
RăspundețiȘtergereCred că voi înțelege că ai terminat cu country life, ai venit acasă și abia aștepți să ieșim la beroase :)