luni, 2 august 2010
Life is like a box of chocolates...
După ce timp de două luni jumate am ținut regim și m-am antrenat am zis că sunt pregătit să termin maratonul fără probleme mari. Se pare că m-am înșelat, ori am prins o zi proastă, ori nu m-am încălzit bine ori condiția mea fizică este mai proastă decât credeam.
Problemele au început chiar din seara dinaintea maratonului când nu am putut să adorm decât foarte târziu. Am avut un somn destul de agitat, m-am trezit de mai multe ori. Și mai era și prea frig în grota unde ne-am gândit și noi să rezervăm camere. Dimineața abia am înghesuit în mine o banană și un baton de cereale, probabil de la emoțiile dinaintea primului maraton din viața mea. Lucrurile s-au schimbat un pic când am ieșit din casă și am început să îmi fac încălzirea, m-am simțit mult mai bine. Abia așteptam startul pe care mi-l imaginasem că o să fie cu muzică cum am văzut în filmulețele de la Maraton Piatra Craiului dar aici a fost mai sec, doar numărătoarea inversă.
Am început să alerg și în primii kilometri m-am simțit extraordinar, eram încă foarte entuziasmat de ce urmează să fac. Pe urcări nu am vrut să trag tare, mă gândeam să-mi conserv energia. Din păcate entuziasmul a trecut repede și a lăsat locul unor dureri de burtă. Dar nimic grav, pot să continui foarte bine. Problemele mari au apărut după cel de-al doilea post de control, cam pe la km 14, când a urmat o urcare destul de abruptă. Aici au început crampele musculare din ce în ce mai tare până în momentul în care mușchiul s-a blocat de tot și a trebuit să mă așez ca să-l las să-și revină. Am mai tras eu de mine în stilul ăsta până a apărut un domn ce avea un gel pentru crampe și mi-a împrumutat și mie. Cât de fraier am fost să nu mă gândesc să iau și eu așa ceva la mine! Dar asta e, deja după câteva minute mă simțeam mai bine. Ruxi a stat cu mine tot timpul. Deși i-am zis de nenumărate ori să continue fără mine ea și-a folosit toată răbdarea și încăpățânarea și nu a vrut să mă lase. A fost extraordinară, eu cu siguranță nu eram capabil de un așa sacrificiu. După urcarea de-a dreptul groaznică pentru mine a venit o zonă de plat unde am combinat mersul cu alergatul. Deja nu mai mă simțeam capabil să alerg în continuu. Nu mai îmi aduc aminte prea multe, știu că luasem un gel energizant și îmi era cam greață. Până la cabana Ciucaș am mers destul de greu, cu diferite dureri: de piept, de coaste, de mușchi, greață. În orice caz erau suportabile. La cabana Ciucaș am profitat de punctul de revitalizare, a mai glumit arbitrul pe seama noastră căci eram aproape ultimii, ne-a încurajat și am luat-o din loc. A urmat urcușul pe Vf. Ciucaș și cred că în graba noastră mi-am pierdut condiția fizică pe drum. Am început să o caut prin cele mai ascunse cotloane, în rucsac, în buzunare dar degeaba. Fizicul m-a lăsat, mă opream din 10 în 10 metri. Îmi repetam într-una „hai că poți!”, „ai mai urcat de atâtea ori pe Vf. Ciucaș!”, „încă puțin!”. Au început din nou crampele într-un mod destul de violent dar se pare că norocul nu mă părăsise, am mai dat peste un concurent care avea gel pentru crampe. De data asta nu a mai rezolvat atât de multe ca prima dată dar a fost un pic mai bine. Am urcat cu chiu cu vai Vf. Ciucaș și la coborâre nu știu de unde am găsit atâta energie că am început să alerg. Din păcate a urmat o porțiune de urcare, pe sub Tigăi. Aici iar crampele au început să-și facă de cap, la un minut mă opream. Am mai glumit cu cineva de pe traseu, în sala de sport din Cheia era un afiș „caut fată pentru Carpathian!”, mâine va apare „caut băiat pentru Carpathian!”.
Deja nu mai suportam, o țineam și pe Ruxi în loc. Am început să mă gândesc serios să mă retrag când trec pe lângă cabana Ciucaș. Mi se părea cea mai înțeleaptă hotărâre. Ce dacă mi-am dorit atât de mult să particip, vor fi și alte maratoane! (...) Dar nu, nu am cum, după tot ce a făcut Ruxi pentru mine, cât a tras de mine, cât m-a așteptat, să renunț tocmai acum... aș fi cel mai mare nemernic (...) Ba nu e adevărat, abia o lași și pe Ruxi să alerge bine! Mai sunt peste 10 km, ești nebun, nu ai cum să termini! (...) Băi tembelule, cum s-ar simți fata asta dacă ar vedea că tot ce-a făcut a fost în zadar!? Hai te rog, pentru ea! Plus că te așteaptă prietenii în Cheia, au venit special pentru tine! Cum să renunți acum!?
Fizicul mă lăsase, psihicul îmi juca feste dar din fericire mi-a rămas o urmă de demnitate. Și Ruxi, și ea a rămas cu mine în tot acest timp. Gestul ei mi-a dat motivația să continui. Am trecut pe lângă cabana Cicuaș și a urmat coborârea destul de abruptă spre fântâna Nicolae Ioan. Simțeam că se rupe diafragma în mine, credeam că s-a deplasat de la locul ei, strângeam din dinți de durere. Nu am mai simțit în viața mea o astfel de durere când respir. A mai făcut Ruxi mișto de mine că sunt un plângăcios, cred că am glumit și eu un pic cu ea. M-am oprit pentru câteva secunde la izvor și apoi am luat-o spre Muntele Roșu. La un moment dat am început să vomit. Știu că era un concurent pe lângă mine și tot mă gândeam să nu mă vadă și să cheme salvamontul, poate nu îmi dau voie să continui. Asta mai trebuia acum! Am continuat ușor-ușor, am trecut și de Muntele Roșu și am început să mai alergăm un pic. Ruxi deja se plictisise, eram de 7 ore jumate în concurs. Mai alergăm, mai mergem. Simțul umorului încă nu ne-a părăsit, când ajungem unde era indicatorul care anunța că mai sunt 2km din cursă scoatem un pix și punem încă un 2 lângă. Sper că cei din urma noastră au gustat gluma și le-a mai venit un pic de chef de viață. Ruxi de aici ar vrea să alerge până la finish, eu tot amân, mi-e frică să nu rămân fără benzină de tot chiar înainte de finish și să trec linia mergând, m-aș simți ca naiba. Dar nu cred că era posibil așa ceva, după ce am început să văd finishul și să aud trompetele, talăngile și aplauzele simțeam că aș mai putea alerga încă 10km! Am trecut finishul de mână pe fundal de aplauze și „We are the champions!”. Cred că a fost cel mai frumos moment din ultimele multe luni, poate chiar ani! Nu-mi venea să cred că am terminat! Wow, și au și pepene aici! Am mâncat cât ai zice pește 5-6 bucăți.
Pe seară am fost să vedem clasamentul. Am terminat în 8:01:46. La naiba, nu putea să fie sub 8! La categoria mea de vârsta sunt pe locul 41. În spatele meu au mai terminat vreo 3 și vreo 10 au abandonat. Ruxi este pe locul 10. În spatele ei a mai terminat o fată și parcă 4 au abandonat. Dar oricum eu sunt convins că dacă nu eram eu ea făcea în jur de 6 ore. Am prins și festivitatea de premiere. Eu în locul organizatorilor pe Ruxi aș fi premiat-o, ea merită toate felicitările, gestul ei a fost unic. Nu credeam să existe așa oameni, se pare că maratonul scoate ce e mai bun din noi. Mai ales că înainte de maraton eu glumeam pe seama ei că o să o aștept cu înghețată la finish. Mi-a dat o lecție importantă de prietenie, eu nu mă vedeam în stare de un așa gest. Bravo Ruxi, ai fost senzațională! Îți mulțumesc mult de tot, datorită ție am terminat!
Nu știu alții cum sunt dar eu cred că un maraton îți poate schimba viața. Când simți că te-ai împotmolit cred că este cel mai bun remediu. Mi se pare acum că sunt în stare să fac orice, cuvântul imposibil este o prostie inventată de mintea slabă a oamenilor. Aș fi vrut să alerg mai bine dar important este că am terminat. Data viitoare sigur voi fi mai bun. Îmi aduc aminte de o reclamă afișată la un maraton: „Sometimes during this marathon you'll feel that you'll never do this again. See you next year!”.
Tocmai m-am înscris la Bucharest City Marathon. See you pe 17 octombrie la București!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
foarte frumos! dar mi se pare un pic inconstient din partea ta, oricat de mult ti-ai dorit sa termini, sa continui cand aveai asemenea dureri... puteai sa faci naibii infarct :| oricum, totul e bine cand se termina cu bine! bafta la bucharest city marathon!
RăspundețiȘtergeretotul e bine cand se termina cu bine;
RăspundețiȘtergeresucces la maratonul Bucurestiului, o sa vin sa te incurajez si poate o sa fac si eu macar cursa populara de 4 km..
Mersi mult! Ne vedem la linia de start atunci :)
RăspundețiȘtergereDaca te stiai nepregatit, mai bine nu participai.
RăspundețiȘtergereDaca te stiai pregatit doar pe jumatate, mai bine te inscriai la semi-maraton.
Ai fost inconstient, si mai rau, ai tinut-o si pe fata asta in loc. Poate ca avea sanse chiar la podium.
Felicitari!!! Felicitari pentru ca ai rezistat psihic, felicitari pentru ca ai trecut finish-ul. La ciucas a fost prima mea alergare montana, primul semimaraton. Acolo m-am imbolnavit si acum imi doresc sa particip la MPC. Cred ca povestioara mea de dupa MPC va semana cu a ta . (sper sa termin si eu )
RăspundețiȘtergerehehe..poate ne vedem acolo. spor la antrenamente.
Mulțumesc :). Chiar a fost o provocare să ajung la finish. Nu mi-ai zis dacă ai terminat semimaratonul din Cheia. Oricum felicitări, chiar și doar să participi este un lucru extraordinar, felicitări pentru că ai zis „pot” și nu l-ai luat pe „nu” în brațe de la început.
RăspundețiȘtergereDin păcate nu cred că ne vedem la MPC, eu particip la București și nu aș vrea să alerg două maratoane în 2 săptămâni, poate mai încolo ajung și la performanța asta. Oricum nu stiu cum ne-am fi putut recunoaste, nu mi-ai lasat niciun nume... :)
foarte frumos ai scris, si foarte frumos si adevarat ai scris despre Ruxi. cred ca e o persoana nemaipomenita. (ar trebui s-o inchiriezi si altora mai slabi de inger).
RăspundețiȘtergere