luni, 4 octombrie 2010
We Don't Need No Education
Îmi doresc să fiu un prieten adevărat, să-mi susțin prietenii, să cred în ei, să îi motivez. Ce am învățat în școală despre lucrul ăsta? Mă gândesc că în clasa a 10-a, la psihologie, era un moment bun pentru astfel de lecții. Din păcate tot ce îmi aduc aminte despre psihologie este că aveam un profesor despre care se spunea că era poponar, venea foarte rar pe la ore, o dată a plecat din clasă în semn de protest că nimeni nu era atent. Parcă a apărut și pe la Dr. Cristian Andrei căci îl părăsise nevasta, poate aflase că umbla cu băieți, nu știu exact povestea. Când am citit prima dată despre empatie și ascultare activă am rămas înmărmurit. Revedeam scenele în care prietenii încercau să-mi vorbească despre problemele lor iar eu îi judecam, le spuneam că nu au dreptate, că nu este așa cum văd ei lucrurile, le spuneam ce este greșit și ce nu. Ei aveau nevoie de înțelegere, nu de încă un așa zis profesor.
Îmi doresc ca prietena mea să se simtă împlinită alături de mine. Credeți că mi-a spus cineva în școală ce își dorește o fată? Au fost câteva ore în care am învățat să mă feresc de BTS și să-mi pun prezervativul. Dar cum ajung până la pusul prezervativului, domnilor profesori? Poți să ai și diplomă în asta, dacă personalitatea ta este de rahat, degeaba, nu vei folosi vreodată cunoștiințele. Dacă tot ce știi este să vorbești de campionatul de fotbal și de farsele lui Buzdugan, dacă habar nu ai cine ești și ce vrei de la viață, puțin probabil să fie vreo fată atrasă de tine. Ah, am uitat, nu trebuie neapărat ca fetele să te placă pentru a folosi prezervativul, mai sunt curvele! Dar acolo trebuie bani.
Îmi doresc să am bani. Nu foarte mulți, nu vreau sa fiu milionar, dar vreau să îmi pot permite să-mi practic hobby-urile și să trăiesc decent. Habar nu am cum se fac banii, de unde vin și unde se duc! Dacă mă chinui poate reușesc să spun totuși ce e inflația. Poate că la orele de economie era un moment bun să învăț despre afaceri și investiții dar acolo eram prea ocupați să facem probleme plicticoase în care trebuia să aplicăm două formule. Îmi aduc aminte că era să rămân corigent la economie.
Uite așa am ieșit din liceu o epavă socială, am dat la Automatică și Calculatoare fiind convins că asta vreau în viața. Profesorii și părinții mei au fost mândri de mine, urmam să fiu un om de succes, eram la o facultate de viitor, după studii sigur găseam să mă angajez. Timp de doi ani în facultate am încercat să mă conving că sunt pasionat de calculatoare, mai aveam încercări timide să învăț în afara orelor de curs ce auzeam că dă bine la CV. Simțeam că ceva nu e bine dar încercam să mă gândesc la altceva. Eram un timid cu diplomă, îmi tremura glasul când vorbeam cu o persoană străină. Încercam să mă conving că nu am de ce să cunosc oameni noi, îmi ajungeau cei 5-6 prieteni cu care ieșeam la bere și plecam în excursii. Dacă mă întrebai ce vreau să fac în viață răspundeam imediat: vreau să fiu programator. Dar glasul meu ezitant și stins, cât și privirea în podea trădau faptul că sunt pe o cale greșită. Asta am ajuns după atâția ani de dezvoltare a personalității prin studiu. După 2 ani de facultate mi-am dat seama că vreau să schimb domeniul de studiu destul de radical. Până la 21 de ani am încercat două locuri de muncă în domenii foarte diferite, programare și vânzări, și acum mai vreau să încerc încă două domenii. Am umplut Bucureștiul de anunțuri în care spuneam că ofer meditații la informatică iar de azi încep un seminar de consultanță financiară. Nu știu dacă mă voi regăsi într-unul din aceste servicii dar știu că singura cale pe care pot afla este să încerc.
Unii spun că liceul oferă cultură generală. Eu unul sunt un incult, nici limba română nu o vorbesc corect (noroc că are cine să mă corecteze :P). Îmi aduc aminte de sila pe care o simțeam când trebuia să tocesc 3 pagini pentru că mă asculta Vasilica la istorie. Singurele ore în care am învățat ceva și de care îmi aduc aminte cu plăcere sunt orele de literatură din clasa a 12-a și orele de istorie din a 11-a, în care profesorul de atunci ne povestea de ce s-au întâmplat evenimentele și ce au gândit oamenii care au făcut istoria. Nu, să nu credeți că am făcut o școală profesională, am studiat la „Colegiul Național Cantemir Vodă” din București.
Domnilor profesori, opriți-vă! Nu mai călcați în picioare elevii! Nu mai băgați pe gât formule celor pasionați de literatură și nu mai cereți eseuri excelente celor buni la matematică! Înainte să formați oameni deveniți voi un model! Învățați să descoperiți talentele elevilor. Spuneți-le elevilor de ce au nevoie pentru a obține ce vor de la viață, alegeți ce este util din materia pe care o predați, nu recitați pagini de manual plicticoase!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!