vineri, 24 decembrie 2010
Punct și de la capăt
Acesta a fost 2010. Mi-am dat seama încă o dată că anii trec cu melancolii, dar nu am uitat că frumoasă-i viața, dacă știi să o trăiești. Începutul de an m-a prins într-o țară mai calmă, consecvent, cu prietenii mei. M-am plimbat printre munți și printre creste, sub aripa norilor. N-am putut nimic să spun, pe curând sau rămas bun. Am aflat că viața nu-i o simplă comedie, dar nu e nici pe departe nici dramă, nici tragedie. Am aflat că n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit, e de ajuns o mână de prieteni și un asfințit. Sau o mână de cărți și cerul pe umeri foarte senin. N-am uitat că iubirea mea e marea, că iubirea mea e sarea. Că berea mea e durerea mea, cât aș bea nu m-aș sătura. Am stat deseori într-o cameră micuță, dar de prieteni plină. Și într-un colț era o chitară, desigur. Am vrut, am băut, dar nu am stat mai deloc. Am cântat. Am avut 8 ore la serviciu și 3 pe drum. Ehei. Și câte și mai câte!
Și pentru că asta este foarte probabil ultima scriere pe anul ăsta, vă urez tuturor sărbători fericite, voie bună și tot ce mai doriți voi de la viață (cu condiția să nu deranjați pe alții cu asta) și, după cum spunea și Moțu Pittiș, vă urez un an nou mai bun decât 2010, dar mai puțin bun decât 2012! Și să nu uitați că totuși Crăciunul nu înseamnă numai sarmale și porc. Numai bine!
Andrei
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ai uitat să bagi și „ceac pac iată una de mare clasă” undeva în articol :D
RăspundețiȘtergere... ceac pac, însă foarte periculoasă! Eh, ce am scris am scris. La anul acum. :)
RăspundețiȘtergere