vineri, 10 iunie 2011
I climb the stage again this night, cause the place seems still alive
Nori grei de ploaie se adunau peste București. Începea și furtuna. Panică: oare o să fie ca în 2008 la Metallica? O să ne plouă până la chiloți? Nu mă gândisem să îmi iau pelerină de dimineață, când am plecat de acasă, dar oricum nu am dat mare importanță acestui fapt. Urma să văd Scorpions în concert pentru a treia oară (și probabil ultima).Să începem cu chestiile organizatorice. Ajuns singur la Zone Arena (cu ceilalți urma să mă întâlnesc înăuntru, un pic mai târziu), m-am așezat la coadă ca tot omul și nu am observat din prima un lucru destul de ciudat: femeile și bărbații intrau separat, fiecare pe intrarea lui. Eu am pătruns în doi timpi și trei mișcări, pe când la femei se făcuse o coadă lungă cât o zi de post. Oare ce le făceau gardienii ăia? În fine, am renunțat repede să mă mai întreb pentru că știam sigur că nu voi găsi răspunsul. Înăuntru altă chestie pe care nu am înțeles-o niciodată, faza cu jetoanele. Dacă poate să îmi explice și mie cineva vreodată de ce trebuie să cumperi mai întâi jetoane și apoi cu ele să te duci să îți iei berea/ sucul/ apa/ hot-dogul, i-aș fi foarte recunoscător.
Nu știu sigur dacă s-a nimerit ca Trooper să înceapă fix când am intrat eu sau dacă se apucaseră mai de mult de treabă, dar arena a fost izolată fonic așa de bine încât chiar nu se mai aude nimic de afară. Drăguți băieții, Trooper e o formație care a început să îmi placă atunci când am văzut-o în deschidere la Nazareth (până atunci nu prea îi agream). În orice caz, nu am stat prea mult cu ochii la scenă. Fiind singur, am luat o bere și am plecat în jur în căutare de lume cunoscută. Și am găsit, am stat de vorbă, am mai luat o bere. Am aflat și că cealaltă formație din deschidere (nu i-am reținut numele) cântase deja.
Și stau și stau și îi aștept pe ai mei și ăștia nu mai vin. Și gata, deodată începe concertul. La 20:00, ora anunțată. Păi dacă nici nemții n-ar mai fi punctuali, încotro ne-am îndrepta? Ăsta a fost momentul în care, după ce m-am uitat puțin buimăcit în jur, am decis să nu mai aștept pe nimeni și să îmi fac loc mai în față. Am ajuns aproape de gardul care despărțea Gazonul A de Golden Circle, trecând cu greu prin mulțimea nu foarte mulțumită de inițiativa mea.
Nu cred că o să reușesc să îmi amintesc în ordine cronologică tot ce s-a cântat, dar o să menționez Make it real, The Zoo, Loving you Sunday morning, The best is yet to come, Send me an angel și Holiday (la chitară acustică, desigur), Bad boys running wild, Tease me, please me, Blackout, Dynamite, Big city nights. Au mai fost și altele, mai noi probabil, pe care nu prea le cunosc. Concertul a fost unul destul de previzibil, dar frumos, băieții au cântat bine, sunetul bunicel, atmosfera frumoasă mai ales pe final (deși publicul a fost destul de apatic în unele momente).
Nu știu dacă așa or fi cu toți, dar am observat că scorpionii se împacă foarte bine cu țara asta. Dovadă este faptul că au fost de multe ori pe aici și, cel puțin atunci când eu am ajuns să îi văd, au fost foarte tari. Klaus Meine a interacționat mult cu publicul (lucru pe care eu îl apreciez foarte mult). Restul băieților la locul lor, și-au făcut treaba și nu prea au ieșit în evidență (Matthias Jabs a avut totuși un solo de chitară), mai puțin tobarul James Kottak, despre care eu unul cred că e nebun. Machiat cu negru pe la ochi, având tatuat pe piept propriul nume (ca să nu uite cum îl cheamă?) și pe spate ROCK & ROLL FOREVER, a bătut ca un nebun, a urlat, a țipat, a dat pe gât o bere (deși cred că jumătate s-a dus pe lângă) și multe altele. Și-a pus și și-a scos tricourile (pe care scria tot Kottak, bineînțeles) de nenumărate ori. Și cred că acum puteți să ghiciți și singuri ce scria pe toate tobele. Ei bine, e simpatic tipul uneori, dar cred că dacă vă întrebați ce înseamnă cultul personalității, aici ați găsit răspunsul.
Un alt moment frumos a fost când publicul, la îndemnul lui Klaus Meine, i-a cântat „La mulți ani” sunetistului trupei, aflat de ani buni alături de scorpioni. Înfășurați în drapelul României, băieții au părăsit scena relativ devreme, dar au revenit în uralele spectatorilor. Au urmat, cum era de așteptat, Still loving you, Wind of change, Rock you like a hurricane și au încheiat, așa cum am prevăzut, cu When the smoke is going down. Și gata. Au plecat fix la ora anunțată.
Nu îmi rămăsese altceva de făcut decât să mă îndrept spre ieșire, gândindu-mă că s-a dus și concertul mult așteptat. Eu îi dau spectacolului o notă bună. În momentul ăsta nu prea văd ce să le reproșez. A fost tare. Poate că nu am fost eu în forma cea mai bună. Ei au fost tari. Îmi pare rău că se retrag, deși se prea poate să fie o decizie înțeleaptă. E mult mai bine să rămână așa în amintirea publicului, decât să scoată cine știe ce prostii. Dacă se retrag acum, o fac în glorie. Cu siguranță, o seară memorabilă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
sistemul cu jetoane - ca să se despice cozile în două (cred), să nu fie buluceală doar la un stand.
RăspundețiȘtergereAdică cum, publicul se împarte în două - cei care cumpără jetoane și cei care cumpără bere? Păi fiecare are nevoie de amândouă, așa că o să fie două cozi mari. Sau ar fi fost, dacă nu aveau ideea (bună de data asta) să-i pună pe unii să umple paharele cu bere în timp ce alții servesc lumea.
RăspundețiȘtergereSistemul cu jetoane e ca sa se miste aia mai repede, sa nu stea sa schimbe bani in loc sa umple pahare. E la fel cu ce spui tu, ca unii umpleau pahare, unii serveau lumea.
RăspundețiȘtergereSe mișcă ăia mai repede, da' tu tot stai la coadă ca să iei jetoane. Și eventual ca să le returnezi. Deci practic ei plătesc mai mulți oameni. Sau... o fi ceva cu reclama la Raiffeisen?
RăspundețiȘtergereIntrari separate tin minte ca au fost la toate concertele. Dar da, la fete a tinut mult controlul. Atata mi-a pipait buzunarul cu chei...
RăspundețiȘtergere