Bine ați venit la noi acasă!

duminică, 9 octombrie 2011

De toamnă

Ce vreme oribilă, ce plictiseală, ce tristețe! Băi, nu vă înțeleg. Mie chiar mi-a plăcut aseară să mă plimb un pic prin ploaie (hai că nu vă topește nici pe voi după vreo două luni de secetă). Mă bucur că s-a mai ridicat un pic praful ăsta pe care îl tot inhalăm, că s-a mai răcorit un pic atmosfera. Parcă devenise cam plictisitor să tot fie 30 de grade în fiecare zi, deși sunt sigur că în curând o să mi se facă dor și de nopțile de vară. Dar până la urmă și vremea asta are farmecul ei. Așa că vă rog eu, nu vă mai tot plângeți pe Facebook de ploaie, frig și nori. Sunt în mijlocul toamnei, nu e nimic ieșit din comun! Plus că, sunt sigur, abia așteptați să vină iarna. Și ca să vină, trebuie să existe o trecere de la vară la iarnă. Asta se numește toamnă.

Se zice că octombrie este printre cele mai plictisitoare luni din an, că nu prea se întâmplă nimic în ea. Drept urmare, eu am stat puțin să mă gândesc și am găsit următoarele: în octombrie sunt zilele de naștere a câtorva prieteni importanți, e ziua mătușii mele, în octombrie se împlinesc 2 ani de când am descoperit FolkFrate. Și dacă stau să caut mai bine, sigur mai găsesc. În mod cert, și vouă luna octombrie vă aduce destule bucurii. Mai ales dacă sunteți de acord să nu mai stați în fața calculatorului să vă plângeți.

În încheiere, pentru că Emoția de toamnă a lui Alifantis (și Nichita) e deja prea uzată și până la November rain mai avem de așteptat un pic, eu vă dau asta:

3 comentarii:

  1. Adevărat. Oricum ar trebui să ne bucurăm de fiecare clipă indiferent că e soare afară sau nu. E cert că unele perioade aduc mai multe bucurii (calendaristic vorbind), dar pentru anumite persoane octombrie poate însemna totul într-un an. Aşa că nu putem decreta că octombrie este o lună general proastă. Facebook-iştii oricum nu prea se respectă. Păi până acum ziceau "wake me up when september ends" şi acum ce fac?
    Să ştii că şi mie îmi bucură ziua şi în consecinţă luna zilele de naştere ale persoanelor dragi; e ceva special... E şi asta o bucurie, nu doar un coktail pe timp de vară în Maiami.

    RăspundețiȘtergere
  2. Și pe lângă asta, să observăm ca octombrie este o lună foarte prosperă pe blogul nostru! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. @Matei: apropo de Green Day -http://www.lolroflmao.com/2011/10/08/september-ended-someone-need-to-wake-up-that-green-day-guy/

    @Tibi: presimt că o să fie cea mai prosperă de până acum! :))

    RăspundețiȘtergere

Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!