vineri, 30 martie 2012
De ce scriem pe blog?
Cred că e o întrebare bună. Și chiar aș fi curios ce ar răspunde bloggerii,
pentru că eu mă gândesc destul de intens la asta de câteva zile. Până una-alta
însă, nu pot să spun decât ce cred eu. Și chiar dacă la prima vedere nu pare
cine știe ce lucru complicat să spui ce crezi, nu e chiar așa. Cel puțin eu nu
am ajuns până acum la o concluzie. Așa că am zis că dacă pun pe hârtie (vorba
vine), punct cu punct, toate chestiile astea, poate-poate iese ceva.
Nu am început de unul singur treaba asta. Totul a pornit dintr-o glumă. Îmi
amintesc perfect ziua aia. Eram cu Tibi (sau Patachon, dacă vreți, în contextul
ăsta) în autobuz și la un moment dat am propus eu în glumă: „Hai mă, ne facem
și noi blog? Că și-așa toată lumea are.” De fapt, dacă stau acum să mă gândesc
bine, puține dintre cunoștințele mele au blog. Da’ era nebunia aia, tot mai mulți începuseră să-și dea cu
părerea pe net. Și am zis că dacă sunt tot felul de din-ăștia ca Mircea Badea
care tot aberează, de ce n-am putea să aberăm și noi? Bine, poate Mircea Badea
nu e chiar cel mai bun exemplu pentru că, oricât de stupid și penibil mi s-ar
părea , el chiar are succes și e plăcut de mulți. Revenind, ceea ce am propus
eu atunci chiar era o glumă. Adică nu am vorbit deloc serios. Numai că Tibi a
zis „Gata frate, hai!” și a doua zi aveam blogul.
marți, 27 martie 2012
Macar suntem ascultati
România din autobuz
- M-AM SĂTURAT DE
ȚARA ASTA DE RAHAT! ABIA AȘTEPT SĂ TERMIN STUDIILE AICI, CA SĂ POT SĂ PLEC! CĂ
STUDIILE SUNT IEFTINE, MAI ALES LICEU’, DA’ DUP-AIA MĂ DUC ÎNVÂRTINDU-MĂ!
- Da’ de ce țipi? Mie
îmi place.
- ȚIP PENTRU CĂ
SUNT NERVOASĂ! AUZI, SĂ STAI O ORĂ ÎN TRAFIC! N-AM VĂZUT ȚARĂ MAI STUPIDĂ CA
ASTA!
- Mie nu mi se pare
stupidă. Mie mi se pare o țară frumoasă, da’ tot o să plec. Îmi place, da’ vreau să plec.
- E O ȚARĂ STUPIDĂ!!!
NU, EU NU MAI SUPORT AȘA CEVA. MĂCAR DACĂ MAI ERA CEAUȘESCU... CĂ ATUNCI ERA
ALTCEVA! DA’ NU, EU NU PUTEAM
SĂ TRĂIESC PE VREMEA AIA!
- Cum adică, de
unde știi că era mai bine?
- ȘTIU PENTRU CĂ
AȘA MI-AU ZIS AI MEI ȘI EI AU DREPTATE! ERA MAI BINE! ATUNCI AVEAM FĂCEAM […]
BLA BLA…
Seară ca-n povești
„Hm, de ce nu?”, îmi ziceam acum vreo săptămână când eram invitat la Marius Matache & Puiu Crețu în Garage Hall. Am mai fost de atâtea ori și aș mai merge oricând am ocazia. Ei, și n-am făcut rău. N-am mai scris de foarte mult timp despre un concert (de fapt, n-am mai scris de mult pe blog), dar de data asta chiar cred că trebuie și merită.
A fost o cântare cu public nu foarte numeros, dar, ca de obicei, ales. Așa că atmosfera a fost specifică unor astfel de concerte (voie bună și căldură multă - nu mă refer la faza cu soba). Aflasem playlist-ul (respectat, să zicem, în proporție de 90%) cu câteva ore înainte și, într-adevăr, cei doi au cântat multe piese pe care le-am auzit mai rar sau deloc până acum.
joi, 15 martie 2012
Drumul spre rai e pavat cu intenții bune
Vorbeau despre BAC. Copilul îi spunea că vrea să ia 5. Mama îi răspundea că nu este suficient, trebuie să aibă media peste 6. Copilul o asigura că știe el ce face, că și-a făcut el calculele. După această mică discuție mama cu un ton foarte afectuos îl ia de mână și îi zice "lasă mamă că trece și bacul, o să vezi cum o să te descurci tu". Băiatul îmbrăcat în blugi rupți și cu brățări tip lănțișor lasă capul în jos, probabil răpus de grijile pentru bac.
Nu cred că s-au schimbat prea multe de când am dat eu bacul. Pe atunci să iei 5 era o chestie aproape de cultură generală, trebuia să știi câte ceva din materia respectivă. Primul gând a fost că puștanul este bolnav - sper să fi fost așa. Căci altfel mi se pare tragic ca o mamă să-l compătimească pe copilul ei care nu este în stare să ia un amărât de 5 la bac.
vineri, 9 martie 2012
Vinerea
Vinerea e ziua în care te trezești cel mai ușor. Vinerea, cafeaua are cel mai bun gust. Până și tramvaiul, ticsit de lume până atunci, e de data asta gol. Lumea are mai mult chef, nu mai țipă unii la alții, până nici nespălații parcă nu mai miros chiar așa de urât.
E ziua când șeful renunță la cravată și auzi „It’s Friday, everybody’s smiling!” Vineri te apucă cheful de muncă și termini tot ce n-ai reușit să faci în celelalte patru zile. Toată lumea e amabilă, binedispusă și își planifică ieșirea la bere pentru seara. E ziua cea mai lungă, pentru că începe devreme și se termină târziu.
Vinerea parcă și muzica sună mai bine, mâncarea are alt gust, lumea altă culoare, florile miros mai puternic, soarele e mai strălucitor, inima bate mai tare, oboseala nu mai e oboseală, frigul nu mai e frig, iar grijile sunt lăsate la păstrare pentru luni.
Vinerea e ziua mea preferată. Merită să muncești o săptămână fie și numai pentru faptul că la sfârșitul ei există ziua asta. Dacă vinerea nu ar fi existat, ar fi trebuit inventată. În sfârșit, eu unul vinerea arăt cam așa...
sâmbătă, 3 martie 2012
22 de ani
22 de ani este vârsta la care poți renunța la o facultate pentru că nu te reprezintă. Nu ai obligații, nu ai familie de întreținut și simți că este mai important să faci ceea ce îți place decât să urmezi o cale bine bătută.
22 de ani este vârsta la care habar nu ai ce vrei să faci cu viața ta dar știi că ultimul lucru pe care îl vrei este o viață mediocră.
22 de ani este vârsta la care te culci la 1 noaptea pentru că ai fost la un concert și te trezești la 4:30 ca să pleci pe munte. De ce? Nu știi să zici, e ceva personal, ăsta ești tu.
22 de ani este vârsta la care crezi că poți să întemeiezi afaceri ce vor schimba lumea în care trăiești.
22 de ani este vârsta la care nu ți se pare o nebunie prea mare să alergi câteva maratoane pe an.
22 de ani este vârsta la care pur și simplu te simți un zeu.
Da, știu, sunt îngâmfat. Ceva nou?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)