„Navigam pe un vas de hârtie, credeam în filosofie și în progresul moral (general)...”
vineri, 4 octombrie 2013
Despre alchimia toamnei
Pe Marius Matache l-am întâlnit prima
dată în vara lui 2007. Dacă ar fi să vorbesc despre el la modul obiectiv, aș
spune că e folkist, blogger, doctor în chimie, fondatorul ForeverFolk și Jazz
Culture, inițiatorul proiectului Acoustic Bloggers. Pe lângă toate astea,
pentru că nu pot să nu pun și un pic de subiectivism în orice, pentru mine e și
tipul care cânta la Tequila Sunrise într-o seara frumoasă de iulie de acum șase
ani, tipul cu concertele de Valentine’s Day din Big Mamou și, așa cum o spune chiar el, „tipul care
face oamenii să zâmbească”.
Am mai scris despre Make și cu
alte ocazii, cu atât mai mult o fac și acum. Deci atenție la mine toată lumea:
pe 28 octombrie, la Teatrul Excelsior din București, va
avea loc spectacolul de muzică și poezie Alchimia
toamnei, o colaborare cu poetul Sorin
Poclitaru, prolific textier al genului începând din 2010, care își va lansa cu această ocazie volumul Amalgam. Între cei doi
există o colborare mai veche, care acum se va concretiza într-un concert
alcătuit exclusiv din piese și calupuri de poezii pe versurile celui mai sus
menționat.
De ce vreau să merg la concertul ăsta și de ce scriu despre el? Păi e simplu. Acolo unde e rost de oameni faini, hop și eu. Acolo unde e rost de muzică bună și versuri de calitate, la fel. Și mi se pare că sunt lucruri despre care lumea ar trebui să știe mai mult. Pentru că nu înțeleg de ce Fuego are concert la Sala Palatului, în timp ce despre Marius Matache și Sorin Poclitaru se știe destul de puțin. Nu în ultimul rând, regret că nu am putut să merg la concertul de lansare „Hoinar prin Piața Matache”, primul album al cântărețului și sunt curios să fac și eu saltul de la cântece de cabană în fumul barurilor, la un spectacol ca acesta.

Biletele se găsesc la casieria
Teatrului Excelsior din str. Academiei nr. 28 sau online accesând Bilete.ro.
Spectacolul de muzică și poezie – Alchimia
toamnei – este susținut de Hello Hotels, Domeniile Sâmburești și Aqua
Carpatica.
P.S.: o mostră, aici:
Etichete:
Alchimia toamnei,
Amalgam,
folk,
Marius Matache,
muzica,
poezie,
Sorin Poclitaru,
teatrul Excelsior
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!