luni, 25 noiembrie 2013
Cuvinte despre rock-ul românesc
Când eram mai mic, aveam trei
trupe românești după care eram înnebunit: Phoenix, Iris și Cargo. Ulterior,
după ce m-am apucat eu să ascult muzică mai serios, am adăugat pe listă
Celelalte Cuvinte.
Phoenix au fost cumva o moștenire
de la Tata. Aveam (am) câteva vinly-uri și
cred că partea cu Andrii Popa s-a și stricat de atâta ascultat. Reveniseră în
actualitate, parcă, prin 2004-2005, când au scos și un disc bunicel, Baba Novak. Țin minte perfect primul
concert pe care l-a văzut cu ei, la Sala Palatului. Era ceva caritabil pentru
sinistrații din Timișoara și cred că nu mai aveam mult și leșinam de emoție că
îi văd pe viu. Erau chiar în formula de aur: Covaci, Baniciu, Kappl, Țăndărică.
Apoi, motivat sau nu (asta nu e o pledoarie în favoarea niciunuia dintre ei),
unul câte unul au început să se care, până când Phoenix s-a transformat în Nicu
Covaci & Friends. Cântă în continuare, bravo lor, dar nu aș putea spune că
mai au prea multă legătură cu pasărea în cauză.
Irisul este trupa pe care
probabil am văzut-o de cele mai multe ori pe scenă. De ei se leagă o grămadă de
amintiri, chiuluri de la ore, vodkă cu cola pe scări la Ateneu, coșmaruri cum
că Minculescu ar fi murit de ciroză, tricoul cu chipul lui pe care mi l-am
făcut în clasa a 10-a. Eram fanul numărul unu. Încet-încet totul s-a stins și
nu am mai fost chiar atât de afectat când am auzit marea surpriză: Cristi
păresește Iris și se mută în Germania. Nu mai scoseseră nimic ca lumea de mult
timp, concerte prea multe în tot felul de sate, probabil că îi ajunsese și lui.
Iarăși, nu vreau să spun că unul sau altul a greșit. Ei știu ce e mai bine
pentru ei. Cât despre Iris cu Toni Șeicărescu sau cu Rafel, nici nu vreau să
comentez.
Pe Cargo pot să spun că am
început să îi cunosc fix când a plecat Kempes în Australia. De aceea, aș fi
fost ipocrit să spun că trupa murise. De fapt, pentru mine abia se născuse.
Ascultam piesele vechi și îmi plăceau mai mult, dar nici Igrișan nu mi se părea
de aruncat la gunoi. De altfel, dădusem de nenumărate ori din cap pe Ziua vrăjitoarelor cântată de el. În
anii care au urmat însă (vreo zece la număr), faptul că singura piesă nouă
apărută era Ca o stea nu putea să mă
mai convingă. Am fost foarte entuziasmat la aflarea veștii întoarcerii lui
Kempes în țară. L-am văzut cu Rezident Ex acum un an și ceva în Vamă și mi-au
plăcut nemaipomenit de mult. Au urmat alte câteva concerte și concluzia că
Rezident trebuie musai să intre pe lista greilor. Doar că... acum câteva
zile... Nu mă așteptam. Totul părea să meargă bine în noua formulă. Sunt
dezamăgit. Un scurt rezumat îl puteți citi chiar în link-ul de mai sus.
Nu cred că greșesc prea mult dacă
spun că s-a cam ales praful. Zău că îmi pare rău. Cu toate astea, nu pot să nu
observ că una dintre trupe a rămas în vârf. Aceeași componență timp de mai bine
de 30 de ani, standarde tot timpul ridicate, nu i-am văzut în nicio campanie
electorală, niciun festival al berii, nicio bălăcăreală, concerte rare, dar
cele mai bune, de câte trei-patru ore, MUZICĂ. Dacă ar fi să caracterizez
într-o singură frază trupa Celelalte Cuvinte, nu s-au vândut niciodată ieftin. Am ratat ocazia să o spun după
ultimul concert, Trup și suflet, de
la Patria, dar pentru mine, ei sunt cei mai buni. Sigur, nu sunt vreun critic
muzical și bineînțeles că există multe alte trupe românești care merită
menționate. Există și trupe tinere bune, dar aici vorbim de longevitate, pe
lângă talent. Nu o să le ratez niciodată concertele, pentru că în cazul lor
chiar aș avea ce să pierd. Nu sunt la fel de cunoscuți și nu au la fel de mulți
fani cum au celelalte trei. Dar mai bine așa, puțini, dar buni. Cum a fost la
concertul de astă iarnă, din Chaos Venue. Felicitări, băieți, sunteți buni rău,
și n-o să ratez ocazia să spun asta după niciun concert.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!