sâmbătă, 21 decembrie 2013
Cei ce-au murit în 45 de ani
Scriam acum câteva luni despre Roșia Montană, despre oamenii
frumoși care ieșeau duminică de duminică la Universitate să strige împotriva
hoților. La început am fost mulți. Oricum, mult mai mulți decât m-aș fi
așteptat. Și spuneam atunci că, uite, se poate. Dacă mă întrebați pe mine,
oamenii ăia chiar au rezolvat ceva. Au arătat că nu suntem proști și că ei nu
pot face chiar orice.
Mă uit însă la ucraineni sau la turci și mă întreb ce e
nevoie să se întâmple ca să ne unim și noi ca ei. Pentru că, dacă e să iei
fiecare român în parte și să îl întrebi ce părere are despre legea super
imunității parlamentare, legea amnistiei sau legea minelor, marea majoritate o
să răspundă că e inadmisbil. Când vine vorba însă de făcut ceva, nu avem timp, oricum
o să ne strângem maxim 2000 și n-o să facem nimic, e prea frig, mă doare aia,
mă doare ailaltă, mă rog. Probabil că e nevoie să se ajungă unde s-a ajuns în ’89, să nu se mai
poată. Și nici atunci nu sunt sigur.
Pentru că nu ne-am hotărât. Nu știm dacă e mai bine cum e
acum sau e mai bine să avem un salariu asigurat și să nu facem nimic, să
murim de frig în casă, să nu avem de niciunele și să stăm la cozi interminabile
la 5 dimineața pentru tacâmuri de pui, să nu avem curent electric din când în
când, să nu avem niciun drept, în general, și mai ales libertate.
Trist e faptul că, de multe ori, chiar de foarte multe ori,
când se întâmplă să spun ceva de tovarășu’ Ceașcă, răspunsul pe care îl primesc e că „da, dar [...]”.
Adică da, e adevărat, dar a făcut și x lucruri bune. Că învățământul era cum
era, că etc. Că trebuia să citești doar ce voia partidul, că pe prima pagină a
manulalului era portretul tovarășului și că învățai că Ferdinand și Carol erau
trădători de țară, ei bine, asta e altă problemă. Adică reacția e cumva de
apărare. Nu era chiar așa, erau și lucruri bune. O spun încă o dată, atunci
duceți-vă voi în Coreea de Nord și trăiți-le acolo. Nu vorbesc aici doar de
pensionari nostalgici sau de oameni care au maxim patru clase. Vorbesc și de
tineri și de cei de la care chiar am pretenții. Oameni care s-au plimbat și
se tot plimbă prin Occident și nu își dau seama că aproape nimic din ceea ce
fac și au acum nu ar mai fi putut să aibă dacă regimul nu cădea.
În caz că nu v-ați dat seama, spre asta ne îndreptăm. Parlamentarii
o să aibă voie să fie corupți și să facă ce vor, noi nu o să avem voie să
spunem nimic, iar minimul care a început să se miște în justiție, cu Becali,
Năstase, Voiculescu și Dl. Dan va fi anulat. Adică na, câțiva ani de închisoare
sunt nimic. Tot aia e dacă îi fac sau nu. Să îi eliberăm pe toți.
Am fost duminica trecută la protest. Pe Facebook se anunțau
4000 și ceva de oameni, la Universitate au fost 1000. Și au început să se bată
cu jandarmii care blocau Calea Victoriei, deși puteau să îi ocolească ușor și
pașnic prin partea dreaptă. Ca să meargă la Guvern, unde nici măcar n-a mai
strigat nimeni nimic, în afară de mine și prietenii cu care eram și încă vreo
10 maxim. Ei, în cazul ăsta bineînțeles că Ponta apare la Sibiu să inaugureze
autostrada cu un zâmbet până la urechi, aducând terifiant de mult cu Iliescu.
Am fost întrebat dacă merg și astăzi la protest. Am intrat
pe pagina de Facebook a evenimentului și m-am îngrozit. În primul rând, nu se
știe exact pentru ce este organizat. Pentru comemorarea victimelor de la revoluție
sau împotriva clasei politice? Există acolo un poll intitulat „Ce obiective să aibă protestul?” Printre variante,
jos guvernul, jos Ponta (nu e tot aia?), dizolvarea parlamentului, Roșia
Montană în patrimoniul UNESCO, Pungești, condamnarea lui Iliescu pentru război
civil, jos Băsescu, jos Antonescu și multe altele. Nu că nu ar avea toate
temeiul lor, dar oare se ajunge undeva așa? Și mai era un sondaj, nu îl mai
găsesc acum: „Dacă ar fi nevoie, ți-ai da viața pentru țară?” Majoritatea
răspundea că „da, nici nu se pune problema”. Și iar s-au anunțat 5000 de oameni
pe Facebook și iar o să vină 1000, ăsta e rezultatul. Eu recunosc, dacă prin
absurd să zicem că Ponta ar ordona să se tragă în mulțime, probabil n-aș avea
curaj să mă duc. Dar cum așa o să mă duc, pentru că încă sper că într-o zi n-o
să se mai poată. Pentru că sper că se poate cumva ca lui Ponta să îi dispară
zâmbetul ăla larg.
Dacă sunt patriot, asta e datorită oamenilor ca bunicul meu,
oamenilor care au murit în pușcăriile comuniste, celor care au murit la
revoluție (chiar dacă a fost lovitură de stat, nimeni nu poate nega că acolo
chiar au murit oameni pentru libertate, oameni care chiar credeau în asta),
datorită celor care ne conduceau înainte de Al Doilea Război, înainte să vină
șleahta comunistă care ne-a distrus poate pentru totdeauna. După cum spunea
Cristian Pațurcă, „ar trebui să vină în fruntea țării cei ce-au murit în 45 de
ani”. Doar că, cine îl mai ascultă pe expiratul ăla, care a murit într-o
mizerie indescriptibilă? Cui îi mai pasă ce spunea? Banii și succesul sunt
pentru Alex Velea și Antonia. Iar la înmormântarea lui Păunescu se trag salve
de tun. Cu riscul că îmi răcesc gura tot de pomană, o să public și articolul
ăsta. Poate că odată o să se mai trezească cineva.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Între timp Ponta s-a ales cu o mică înfrângere pe 16 noiembrie, unii protestatari din finalul lui 2013 încă urmăresc ce se întâmplă cu România şi protestează când este cazul. Totuşi, mulţimea care umplea bulevardele capitalei în toamna 2013 nu mai reuşeşte să se adune.
RăspundețiȘtergerePentru mine, principalul motiv pentru care nu-mi mai permit să ies la proteste (atâtea câte mai sunt) este teama de amendă. La ceva timp după bătălia de la Pungeşti jandarmii mi-au spus că, dacă rămân în zona de protest, voi fi amendat cu o sumă care reprezintă cam jumătate din salariul meu. M-am simţit învins şi am plecat foarte trist din zonă.
Acum sunt curios cum vor colabora preşedintele liberal cu prim ministrul comunist. Nu am mari speranţe dar mi-ar plăcea să se întâmple ceva bun atât pentru ţară cât şi pentru mine ca individ.