marți, 18 mai 2010
Cât de rea e Valea Rea?
O descriere succintă a traseului, în caz că vă gândiți să mergeți pe acolo, găsiți pe Carpați.org(click).
Gașca nu mai ieșise demult pe munte așa că doreau ceva ușor iar la noi cuvântul ușor este asociat într-un timp de ordinul nanosecundelor cu Munții Baiului. Urmau să urce pe Piscul Câinelui apoi o bucată de creastă pentru a coborî pe Zamora. Mie nu prea îmi suna bine, eu mai fusesem pe Piscul Câinelui de două ori în ultimele două luni, plus că vroiam V. Rea, auzisesm că sunt poiene cu narcise pe acolo și oricum acum e sezonul unei văi mai grele prin Baiului, în scurt timp va începe perioada văilor din Bucegi și cine se mai gândește la plaiurile din Baiului!? Am găsit soluția: ei urcă pe Piscul Câinelui iar eu singur pe V. Rea urmând să ne întâlnim pe vârf pentru a lua masa (nu aș da nimic pe un ospăț cu prietenii sus pe munte!) și apoi coborâm împreună.
Pe moment mi s-a părut excelent planul numai că înainte de tură începusem să am emoții: bă ești nebun? Te duci singur printr-un loc unde nu ai mai fost, mai e și nemarcat! Ți-e rău, pe Piscul Câinelui ce ai de nu-ți mai place? Ți s-a urât cu binele, mai bine scoate o fată în parc! Mi-era frică chiar și de animalele sălbatice, crezusem că am depășit frica asta dățile când am mai mers singur pe munte. La nivel rațional știam că șansele de a îmi ieși un urs în cale sunt minime, de atacat nu mai vorbim. Totuși aveam o presimțire proastă.
Până la urmă m-am hotărât, am să îmi ascult intuiția și nu voi merge singur pe acolo. Am să le propun să mergem pe forestierul din V. Rea până unde începe urcușul mai zdravăn și apoi ne întoarcem. Poate vedem și narcise. Eram sigur că mă vor înțelege și vor fi de acord, i-am zis lui Andrei planul meu și surpriză! Nu numai că m-a înțeles dar mai mult decât atât i s-a părut puțin o tură de 3 ore și a propus să urcăm și după forestier cât putem și apoi ne întoarcem. Bun, zis și făcut, batem palma, facem afacerea și urcăm în tren. Despre tren nimic special, același miros de papuci din plastic cumpărați de pe tarabele țiganilor, aceeași lăutari cu acordeonul, cu alte cuvinte parametri normali.
Pentru a intra pe vale din gară se merge pe calea ferată spre Brașov până treceți de primul pod. Acum în dreapta veți vedea valea cu un drum forestier ce urcă prin ea. Pe aici este drumul. M-am cam săturat de atâta drum forestier, sunt cam 6,5km. S-a săturat chiar și Laura care spunea că vrea ceva ușor.
Chiar nu s-a întâmplat nimic interesant în afară de faptul că drumul era plin de tălpi de teneși de parcă s-ar fi bătut pădurarii cu teneși cum se bat spaniolii cu roșii. La un moment dat am găsit niște mușețel foarte fotogenic și am rămas mult in urmă pentru a-l fotografia. Am fost foarte persevernt, l-am fotografiat de 20 de ori până mi-a ieșit fotografia bună. Am tot trăit cu impresia că am făcut o fotografie de top până am descărcat-o pe calculator și am văzut că e focalizată aiurea și am mai ales și unghiul prost.Asta e, deja m-am obișnuit să fac o fotografie care pare bună pe aparat și acasă să-mi dau seama că e o prostie. Chiar am de gând să mă perfecționez în făcut poze, cred că am să fac o tură doar pentru poze. Îmi pare foarte rău când vin acasă și constat că nu am ce arăta lumii, pozele care le fac sunt ba prost expuse, ba prost focalizate, ba prost încadrate. Aș vrea să fac și eu o poză la care lumea să zică wow! Pentru că chiar sunt de wow locurile prin care bântui.
Dar gata cu lamentatul, drumul continuă prin albia râului, un drum plin de bolovani și de șopârle.
Mi-am atenționat camarazii să aibă grijă pe unde calcă, să nu dea de vreo șopârlă fără picioare. Eu m-am mai abătut din drum, doar doar oi găsi și eu o narcisă dar e clar, am sosit prea târziu. Sezonul lor e la sfârșitul lui aprilie iar acum e 8 mai. Se termină și porțiunea de urcat lejer așa că ne oprim la sfat. Ce facem, pe unde urcăm? Urcăm direct sau facem dreapta pe una din fețe? Eu, acasă, după ce studiasem valea în toate pozele în care apărea, plănuisem să fac dreapta la un moment dat căci urcușul părea mai blând. Direct părea foarte abrupt iar eu gândindu-mă că voi fi singur îmi era frică să nu alunec pe panta înierbartă. Nu ca dacă eram cu altcineva m-ar fi ținut de fund să nu alunec, dar altul era moralul. Facem noi ce facem, ne dăm cu părerea, mai facem un plan de atac mai renunțăm la el și până la urmă urcăm direct. La faza asta Andrei și cu mine am fost un pic țărani dar chiar nu ni s-a părut greu urcatul direct privind de jos. S-a dovedit destul de nasol pentru Laura, Enciu și Vali. Din punct de vedere tehnic nu pune nicio problemă însă cere o condiție fizică bunicică. Eu cu Andrei am ajuns primii pe vârf unde ne-am așezat pe iarbă la o bârfă, moment prielnic pentru Andrei să scoată perlele excursiei, cum e obiceiul la noi.
Scrutând împrejurimile
Vine și restul lumii, care cum mai poate. Laura era extrem de bucuroasă că a reușit să urce. Mi-aș fi dorit să mă simt și eu ca ea, să simt că trupul nu mai vrea să mă asculte și totuși să continui până reușesc. Pentru mine a fost doar o tură un pic peste medie. Mă bucur pentru tine Laura, știu cum este să faci un lucru ce îl credeai peste puterile tale! Felicitări și ție și lui Vali, le meritați :).
A urmat ospățul la care a contribuit care cu ce a avut la el (în mare parte Andrei a fost responsabilul cu mâncarea) și apoi coborârea pe plaiul Tufa. La coborâre nimic interesant în afară de faptul că eu tot trăgeam de ei să prindem acceleratul însă ei nu mai aveau benzină.
Am ajuns în gară cu o oră înainte ca trenul să sosească, noi credeam că este la altă oră. Na, că i-am fugărit degeaba! Măcar acum avem timp destul să bem berea de după.
Și am avut căci trenul a avut 30 de minute întârziere.
-Alo? Familia Adams?
În încheiere aș vrea să le mulțumesc prietenilor că m-au ajutat să îmi îndeplinesc un plan, vroiam mai demult să urc pe aici. Fără voi nu aș fi avut curaj să mă duc, chiar nu îmi mai surâdea să merg singur pe o potecă nemarcată pentru prima dată! Încă o dată au avut încredere în mine și au acceptat să vină cu mine pe poteci nemarcate :).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Frumusica plimbarica si usurica intr-adevar! Sa stii ca ma faci sa merg pe acolo cand ca fi vremea mai cu cantec pentru alte vai sau trasee.
RăspundețiȘtergereMersi mult pentru descriere si senzatii!!!
La toamnă cu siguranță și eu voi mai reveni pe acolo! Sigur copacii vopsiți în toate culorile oferă un peisaj de excepție.
RăspundețiȘtergereÎntr-adevăr, pentru cineva obișnuit cu efortul fizic nu este foarte dificil. Prietenii cu care am fost nu mai urcaseră din decembrie și de aceea au cam dat de greu :)
Felicitari! Un singur comentariu: abia acum o saptamana au inflorit narcisele, acum sunt in toata spledoarea lor. Am fost sambata si e de vis ;)
RăspundețiȘtergerePfff... ăsta da ghinion! Te invidiez! Eu eram convins că am ajuns prea târziu! Poate totuși duminică le voi vedea :).
RăspundețiȘtergere[Disclaimer] Trebuia sa ne feliciti pe mine si pe vlad ca l-am psihologit (pisalogit) pe Vali sa urce cand nu mai vroia sa se miste deloc. :)) Saracu... ramasese fara talpi... Adica avea prea multe randuri de talpi :))
RăspundețiȘtergereBăi Tibi, băi! Laura a fost cu noi pe Valea Alba si cred ca ar fi terminat-o fara probleme daca nu ne apuca noaptea. Eu nu cred ca e vreo surpriza ca a urcat in varf. Ma asteptam sa urce bine si nici nu am vazut-o chinuindu-se prea mult.
RăspundețiȘtergereMă, la cât de mult se bucura când a ajuns eu am fost convins că a fost la capătul puterilor! :)) Acum înțeleg că a fost pe post de psiholog pentru Vali.
RăspundețiȘtergereNu știu de ce crezi tu că m-a surprins Laura urcând, eu am zis doar că mi s-a părut că a fost foarte greu pentru ea. Eu asta înțeleg din ce am scris, dacă voi înțelegeți altceva se clarifică acum:). Poate te referi la „a făcut un lucru ce îl credea peste puterile ei”. Nu știu la alții cum e dar eu când fac ceva greu la un moment inevitabil îmi vine în minte „nu mai pot”, așa că pe lângă greutatea acțiunii trebuie să mai mă lupt și cu gândurile. Era o scurtă incursiune psihologică.
Acum, ea știe cum a fost pentru ea. Dacă a fost super greu, foarte tare, a reușit! Dacă a fost normal sau lejer, iarăși foarte tare, are o condiție fizică bunicică :)
Nu-ti pierde speranta ! Eu am gasit narcise pe creasta Neamtului (de langa Bai) la jumatatea lui Mai ! Eu cred, mai ales ca anul acesta a fost frig, ca ele nici n-au rasarit.
RăspundețiȘtergereAtunci se pare ca s-a aranjat tura de duminică! Merg în căutare de narcise :)
RăspundețiȘtergere