vineri, 27 aprilie 2012
I decided to go for a run
După ce mi-am reparat bicicleta am zis că e timpul să o și scot la plimbare - ca în Forrest Gump, "I decided to go for a run". Și dacă tot am ieșit cu bicicleta am mers până la Măgurele. Și dacă tot am ajuns la Măgurele nu era să mă opresc așa că am mai mers 5km până la Dumitrana. Și dacă tot am ajuns la Dumitrana nu era să mă întorc fără să văd râul de la marginea satului, așa că am pedalat până la marginea satului, trecând pe lângă sătenii adunați pe terasele bodegilor savurând lăsarea serii cu o bere rece în mână. Și am ajuns la râul de la marginea satului...
Și ajuns aici nu știu cum instinctul de orientare mi-a zis că dacă urmez râul voi ajunge la barajul de la Mihăilești. Nu mi se pare în neregulă lucrul acesta, adică toată lumea are un instinct de orientare și o intuiție care îi spune diferite chestii. Lucrul pe care încă nu îmi vine să cred este că eu chiar am luat în serios acest gând și am început să pedalez pe drumul de pe marginea râului. Eu chiar eram convins că drumul acela merge la barajul de la Mihăilești, chiar dacă nu văzusem nicăieri scris lucrul acesta. Băi, nu m-ați înțeles! Nu aveam nicio urmă de îndoială că voi ajunge la Mihăilești! Pur și simplu nu îmi dau seama cum am putut să-mi ascult intuiția atât de orbește.
Și aici a venit momentul de frică. Deși încă mai credeam că voi ajunge la Mihăilești am început să mă tem. Eram cu semicursiera mea șubredă, pe un drum neasfaltat, neumblat, care doar bănuiam că duce unde vroiam eu, aproape de înserat. Ca să explic un pic, eram cu o bicicletă de șosea pe un drum neasfaltat, riscând să dau cu roata în vreun ciob sau o piatră mai ascuțită și să rămân acolo pe marginea râului. De prisos să spun că nu aveam nici măcar o pompă de bicicletă la mine. Băi, pe onoarea mea de montaniard martor la cum s-a rătăcit Andrei pe Valea Caprelor, chiar m-am temut că rămân cu bicicleta acolo la 10 km de orice drum decent, cu singura opțiune să o car în spate. De rătăcit nu m-am temut așa tare pentru că încă mai credeam că drumul merge unde trebuie și oricum aveam telefonul cu GPS la mine (dar de dragul aventurii m-am abținut să folosesc mijloace moderne de ieșit din rahat).
Și după cum bănuiți am ajuns într-adevăr la Mihăilești, aici eram în apropiere de baraj.
A urmat un drum destul de aiurea pe drumul european, cu foarte multe mașini trecând pe lângă mine.
Ce mi-a plăcut super mult la ziua asta a fost firescul a tot ceea ce s-a întâmplat. De dimineață am fost la un grup de dezvoltare personală (chestii de psihologi, deh) și când am ajuns acasă habar nu aveam ce voi face, știam doar că am timp liber. Am adormit un pic că eram rupt de somn și când m-am trezit am zis să îmi duc roata de la bicicletă la vulcanizat dacă tot am timp liber. Nici nu mă gândeam că o să ies cu bicileta la plimbare. După ce am venit cu roata am zis să ies un pic cu bicicleta să văd cum merge, încă nu știam unde voi merge. Văzându-mă afară am zis să o iau spre Măgurele, părea o variantă atractivă. Și tot așa...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!