Bine ați venit la noi acasă!
Se afișează postările cu eticheta liceu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta liceu. Afișați toate postările

marți, 5 martie 2013

Despre un profesor

Aveam în liceu un profesor de română, Olteanu. Pe domnul Olteanu îl hulea toată lumea. În cele din urmă, spre sfârștiul clasei a 12-a, am reușit să îl și schimbăm. Știu că îl uram atât de tare că aproape mă hotărâsem să îi trag o zgârietură cu cheile pe mașina din parcarea liceului. Pentru noi nu exista teroare mai mare decât ora lui de română.

De ce? Pentru că primeam note mici și unii au ajuns aproape de corigență. Noroc că a fost înlocuit de o profesoară care ne dădea note de 9 și 10 ca să citim din caiet comentarii copiate de prin alte cărți. De parcă ar mai conta acum sau ar mai ști cineva ce medie a avut în liceu la limba română. Pentru că nu făcea destulă pregătire pentru bac. De parcă treaba lui nu ar fi fost să predea materia de a 12-a, ci să ne învețe tot ce pierduserăm în ceilalți ani. Probabil că nimeni nu își dădea seama ce neimportană e nota la bac, noi vedeam ca o tragedie faptul că pierdeam o lecție sau două pentru Jurnalul fericirii, care nu era în programa de examen, dar da, era în manual. Pentru că nu era de ajuns să învățăm pe de rost comentariile, ci culmea, trebuia să citim și cărțile respective, din care ne dădea lucrare. Credeam că dacă suntem la mate-info noi nu trebuia să ne batem capul cu chestiile astea.

miercuri, 30 martie 2011

O părere?

După cum deja probabil știe toată lumea, oamenii își doresc mai tot timpul ceea ce nu au. Când sunt mai mici și nu au griji își doresc să se facă mari, să aibă banii lor și libertatea lor, după ce capătă o slujbă își doresc să fie iar la liceu și să îi doară undeva de tot și toate, după câteva zeci de ani de carieră își doresc să iasă la pensie ca să poată să stea și ei liniștiți, iar când ajung la pensie își doresc să fie din nou tineri sau să moară și să scape mai repede, să ajungă poate într-un loc mai bun. Nici noi nu știm prea bine ce ne dorim.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Ce frumoşi şi tineri eram la început de drum!

De la un timp am o senzaţie destul de neplăcută, şi anume aceea că parcă timpul trece mult prea repede. Vestea că peste aproximativ o lună împlinesc 22 de ani mi se pare destul de îngrijorătoare.

Faptul că anii de liceu sunt cei mai frumoşi e un clişeu destul de des folosit, auzit pe la mulţi amici şi neamici, dar asta nu înseamnă că nu se aplică şi în cazul meu. Facultate... deja au trecut aproape trei ani de facultate, mâine-poimâine am diploma de licenţă undeva în sertarul biroului meu şi nu mi se pare că am câştigat prea multe.

Fie ce-o fi, în viitorul apropiat va trebui să am o slujbă (în paranteză fie spus, la mine la facultate se practică chestia asta de mult, deci eu sunt chiar destul de întârziat). Deşi asta înseamnă nişte bani serioşi în plus, n-aş putea spune că mă bucură foarte mult chestia asta. Vorba lu’ Baniciu, „am fost cel mai bogat din lume când n-aveam niciun ban”.