joi, 8 noiembrie 2012
Leapșa voluntariatului
Este prima leapșa la care
particip, nefiind blogger consacrat. Mi se pare amuzantă ideea :) Dacă vă întrebați cine m-a
introdus în joc, este vorba de Elena.
1. Prima asociatie/fundatie din Romania care iti vine in minte cand te gandesti la voluntariat este:
AIESEC, chiar dacă nu am avut nici-o legătură cu ei. Probabil pentru că sunt câțiva oameni pe care îi admir ce au fost AIESECeri, cum ar fi Sorin Ștefan, fostul meu șef, managerul Inotec sau Alex Găvan.
2. Dar companie care sprijina voluntariatul?
Aș spune Henkel că i-am văzut prezenți pe la diverse evenimente.
3. Persoana publica din Romania care reprezinta cel mai bine voluntariatul este:
Raed Arafat și Alex Găvan pe care l-am auzit povestind într-o conferință despre cum l-a ajutat pe el voluntariatul.
1. Prima asociatie/fundatie din Romania care iti vine in minte cand te gandesti la voluntariat este:
AIESEC, chiar dacă nu am avut nici-o legătură cu ei. Probabil pentru că sunt câțiva oameni pe care îi admir ce au fost AIESECeri, cum ar fi Sorin Ștefan, fostul meu șef, managerul Inotec sau Alex Găvan.
2. Dar companie care sprijina voluntariatul?
Aș spune Henkel că i-am văzut prezenți pe la diverse evenimente.
3. Persoana publica din Romania care reprezinta cel mai bine voluntariatul este:
Raed Arafat și Alex Găvan pe care l-am auzit povestind într-o conferință despre cum l-a ajutat pe el voluntariatul.
Baniciu, frate!
Măi, nu știu cum face Baniciu ăsta, cum măsluiește el cărțile și aliniază
planetele, că la fiecare cântare umple
sala și mai și îi mai și scoală pe toți în picioare, fără să facă măcar o
aluzie de genul „toată lumea mâinile sus”. Cum face el că de fiecare dată lumea
cântă și țopăie de mama focului, deși cântecele lui (și ale lui Nicu Covaci
pentru că, oricât l-ar imita și apostrofa, el a compus multe dintre melodiile
pe care le cântă acum) sunt de ani și ani aceleași. Mă întreb, oare peste 40 de
ani va mai ști cineva cine a fost Marius Morga? Zic și eu, nu dau cu parul. Și
dans!
marți, 6 noiembrie 2012
Sportul ca mod de viață
În clasa a 12-a nu am dat bac-ul la sport, așa cum făceau majoritatea
băieților. „Foarte bine faci!”, a conchis atunci profu’ de educație
fizică. Am dat la economie pentru că mă ajuta și la admitere și
voiam să demonstrez că pot să iau notă mai mare decât iau alții la sport, dar
adevărul e că oricum eram cam varză la materia asta. Țin minte că după proba de
rezistență, la care trebuia să dăm vreo trei ture de curtea școlii (și curtea
școlii de la Cantemir nu e mare, să ne înțelegem de la început) stăteam o zi la
pat, cu febră musculară. De multe ori preferam să nu mai car după mine
echipamentul și să stau pe bară la ore. Îmi era lene. Ba mai mult, într-un an a
trebuit să-l cinstesc pe profu’ respectiv
cu o sticlă de whisky ca să îmi încheie media. Bine, aici e o poveste mai lungă, pe
care n-o să o mai relatez. Iar sticla mi-a fost cerută pe față chiar de către
el, că doar se știa bine că le cam trăgea la măsea. În fine.
miercuri, 31 octombrie 2012
Internetul. Ce alegem?
Acum doi ani și un pic îmi făceam cont de Facebook. Târziu, știu, dar poate făceam pasul ăsta și mai târziu dacă nu eram proaspăt angajat și mă plictiseam teribil ca novice. Inițial aveam o aversiune față de toată chestia asta, ziceam că nu-mi trebuie și că sunt mai deștept și mai cu moț dacă stau eu pe margine. Să fie clar însă, vrând-nevrând oricine ajunge la un moment dat aici: cedează tentației. Dar nu asta e ideea.
Nu e vorba neapărat despre Facebook, ci despre internet în general. Cred că generația asta a mea e într-un fel cea mai câștigată. A apucat să crească jucând fotbal în curtea școlii, v-ați ascunselea, leapșa și toate prostiile. Când simțeai nevoia să te confesezi unui prieten te întâlneai cu el în fața blocului și stăteați la palavre pentru că nu aveai mobil și nici mess, iar whist-ul nu se juca pe net, ci într-un loc ales de comun acord cu gașca. E foarte bine că am crescut fără internet, astfel încât și acum, în plină epocă de înflorire a fenomenului, ne găsim timp pentru o ieșire, o discuție față în față, un baschet, un fotbal ș.a.m.d.
miercuri, 17 octombrie 2012
Povestea merge mai departe
Am fost la cântare, a fost fain și încet-încet am început să frecventăm
locul miercurea. Până am ajuns să nu mai ratez niciuna. Așa cum de luni până
vineri mă duc dimineața la serviciu, așa cum duminica mă duc la biserică,
miercurea mă duceam la Folk Frate. Când eram obosit de nu mai știam de mine, o
bere acolo mergea la fix. Ce conta că joi dimineața mă trezeam cu capul de trei
ori mai mare? Acolo, la seara folk, m-am refugiat de zeci, poate în curând sute
de ori. Atunci când eram trist sau aveam o problemă, totul parcă trecea. Atunci
când eram fericit și mulțumit, totul parcă se amplifica.
luni, 15 octombrie 2012
O sa incep sa merg la concerte
Acum câteva zile am fost la concert Cranberries, veniți pentru a doua oară în România. Eu la concert!? - ar spune oamenii care mă cunosc. Da, eu la concert. Au fost mai mulți factori care m-au făcut să merg la concert, culmea faptul că erau Cranberries pe scenă și nu alții nu a contat prea mult. Chiar nu sunt mare fan Cranberries. Recunosc că Dolores are o voce incredibilă, recunosc că sună bine însă nu pot să spun că mă dau în vânt după ei, cum pot spune despre... Monojacks care au cantat in deschidere. Da, știu, sunt hipster, vreau să fiu eu mai cu moț și îmi place mai mult formația din deschidere decât formația pentru care este organizat concertul. Chiar îmi doream demult să îi aud live pe Monojacks, nu fusesem la niciun concert nici de-al lor nici de-al AB4, fosta trupă a solistului. Mai jos vă las și melodia mea preferată de la ei.
Poate vă întrebați ce e cu mine de m-am dus la concertul unei trupe al cărei nici măcar nu eram fan. Nu, nu am înnebunit. În primul rând am găsit bilete pe un site de vouchere și am profitat de reducere. Nu m-am gândit atunci că faptul că se vând bilete pe Groupon înseamnă că nu prea este cerere (altfel de ce ar fi fost organizatorii nebuni să le vândă cu 50% mai puțin?). Într-adevăr nu a fost foarte multă lume și asta s-a simțit un pic în atmosferă, ceea ce m-a întristat pentru că eu venisem să văd un show incendiar, nu neapărat pe Cranberries. Mă așteptam să arunce publicul în aer. Nu s-a întâmplat așa, însă nici nu pot spune că a fost nasol și că îmi pare rău de concert. A fost un concert frumușel.
Al doilea motiv pentru care m-am dus este că m-am săturat să pierd concertele mari. Pur și simplu m-am săturat să ratez concertele spunând că e prea scump biletul sau că am altceva mai bun de făcut, cum ar fi să plec pe cine știe unde. Și după concert să îmi vină să îmi bag unghia în gât că am ratat un super show. Dacă mai continui în ritmul ăsta o să ratez toate trupele mișto care vin să cânte în România. Problema este că îmi plac trupele mai vechi, care nu se știe cât timp or să mai cânte. Peste câțiva ani o să mă trezesc că dacă vreau să merg la concert o să am opțiuni Alex Velea sau vreunul asemănător. Sau băiatul ăla de cântă Ai senti pego. Pe bune, de acum chiar o să încep să merg la concerte. Deja am ratat Placebo, Ac/Dc, RHCP, Scorpions, Rolling Stones...
Poate vă întrebați ce e cu mine de m-am dus la concertul unei trupe al cărei nici măcar nu eram fan. Nu, nu am înnebunit. În primul rând am găsit bilete pe un site de vouchere și am profitat de reducere. Nu m-am gândit atunci că faptul că se vând bilete pe Groupon înseamnă că nu prea este cerere (altfel de ce ar fi fost organizatorii nebuni să le vândă cu 50% mai puțin?). Într-adevăr nu a fost foarte multă lume și asta s-a simțit un pic în atmosferă, ceea ce m-a întristat pentru că eu venisem să văd un show incendiar, nu neapărat pe Cranberries. Mă așteptam să arunce publicul în aer. Nu s-a întâmplat așa, însă nici nu pot spune că a fost nasol și că îmi pare rău de concert. A fost un concert frumușel.
Al doilea motiv pentru care m-am dus este că m-am săturat să pierd concertele mari. Pur și simplu m-am săturat să ratez concertele spunând că e prea scump biletul sau că am altceva mai bun de făcut, cum ar fi să plec pe cine știe unde. Și după concert să îmi vină să îmi bag unghia în gât că am ratat un super show. Dacă mai continui în ritmul ăsta o să ratez toate trupele mișto care vin să cânte în România. Problema este că îmi plac trupele mai vechi, care nu se știe cât timp or să mai cânte. Peste câțiva ani o să mă trezesc că dacă vreau să merg la concert o să am opțiuni Alex Velea sau vreunul asemănător. Sau băiatul ăla de cântă Ai senti pego. Pe bune, de acum chiar o să încep să merg la concerte. Deja am ratat Placebo, Ac/Dc, RHCP, Scorpions, Rolling Stones...
Și melodia pe care v-am promis-o mai sus:
duminică, 23 septembrie 2012
Mulțumim, domnule Cohen!
Mulțumim că nu v-ați supărat pe noi că, așa cum ne e obiceiul, am ajuns mai târziu la concert și ne foiam de mama focului în timp ce dumneavoastră cântați Dance me to the end of love. Ce să-i faci, un domn nu întârzie niciodată.
Mulțumim că nu v-ați supărat că organizatorii au scris pe bilet 20:30, deși ora oficială de începere era 20:00.
Mulțumim că ați venit a treia oară în România. Dacă mai veniți de încă 10 ori, tot de atâtea ori o să fiu acolo.
Mulțumim că nu ne-ați înșelat așteptările nici de data asta, că am auzit și am văzut exact ceea ce ne doream timp de mai bine de trei ore.
Mulțumim că ne-ați mulțumit de atâtea ori, mulțumim că v-ați plecat în fața noastră, că ne iubiți fără fițe de artist.
Mulțumim că ați compus toată muzica asta.
Mulțumim că aveți o formație care ne-a făcut (din nou) pielea ca de găină.
Domnule Cohen, mulțumim pentru încă un concert de vis!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)