duminică, 10 ianuarie 2016
Puțină atenție. 2016.
„Dacă ești puțin
atent, îți dai seama că trăiești.” Invitat zilele trecute în mansarda Incubator
107, domnul Marcel Iureș răspundea primei întrebări în felul următor: „Ce vă
propuneți pentru 2016?” „Nimic. […] Ah, să fiu mai atent.”
În general nu
prea sunt adeptul promisiunilor la început de an din două motive: 1. de obicei,
Crăciunul și noul an vin peste mine prea repede, fără să îmi dau seama, deci 1
ianuarie mă apucă fără să fi avut vreme să mă gândesc la astfel de lucruri și
2. începutul de an nu îmi dă în niciun fel senzația aia de renaștere,
reînceput, o să fac, o să dreg, pe care le-o dă altora. Pentru mine există
primăvara. Mai ales că, în felul ăsta, de la 1 ianuarie la 1 martie am tot
timpul să făuresc planul ăsta.
marți, 22 septembrie 2015
Am fost de la București la Vama Veche cu bicicleta într-o zi
Cei mai mulți ne-au spus că ne lipsesc câteva țigle (cam multe) de pe casă. Alții nici nu mă băgau în seamă când le povesteam ce intenții am, păreau desprinse de undeva dintr-o țară îndepărtată a absurdului. Câțiva au spus că băi, foarte tare, poate reușiți să și ajungeți.
Mi se înfipsese bine de tot ideea asta în cap, așa că o săptămână înainte am rupt internetul în două căutând trasee, variante și poveștile altora. Nu l-am găsit decât pe Ariel cu a lui poveste din 2011. În rest, plin online-ul de oameni normali și plictisitori care au împărțit drumul în două zile.
sâmbătă, 18 octombrie 2014
Nightlosers. Ceva e în neregulă cu noi?
Habar nu am de ce și cum, eu care merg pe la toate concertele, abia aseară am ajuns prima dată la Nightlosers. Adevărul este că de mult plănuiam ieșirea asta, dar de fiecare dată când auzeam de vreo cântare a lor, planetele se aliniau cumva complet greșit, iar eu nu aveam cum să ajung.
În fine. Am auzit că sunt vineri în Barfly, nu aveam nimic altceva de făcut. De altfel, ce altă zi mai bună s-ar fi putut găsi pentru o chestie ca asta? Ajungem în bar cu vreo oră (sau chiar mai puțin) înainte: gol! Vreo zece oameni, cu tot cu personalul. Până la 11 jumate, când au băgat instrumentele în priză, s-a mai animat totuși atmosfera. Ah, bilete nu ne-au mai tăiat. Bine, era vorba de o consumație obligatorie de 20 de lei, nici măcar bilete. Și nu, nu mă simt prost, că oricum am băut beri de mai mult de 20 de lei.
luni, 11 august 2014
Pe princpiul: clientul nostru, prostul nostru. Hipsteri și bere la borcan.
Cel mai rău pe lumea asta mă enervează nesimțirea, proasta creștere și snobismul. La terasa Monteoru, pe Calea Victoriei, lângă Eden, toate astea sunt ca la ele acasă.
În primul rând nu înțeleg conceptul ăsta de terase hipsterești. Adică ai o grădină, ok, foarte frumos, e vară și lumea e normal să fie înnebunită să vină să bea o bere la umbra unui copac. Iei niște paleți și îți improvizezi câteva bănci, dar de ce trebuie să ceri 9 lei pe o bere pentru asta? De fapt, mă scuzați. Ursus și Timișoreana mi se par de 1000 de ori mai beri decât chestia aia numită Grolsch, pe care e cul să o bei pentru că ți-o aduce în niște pahare în formă de borcane.
Recunosc, am căzut și eu în plasa asta. Am zis că ne luăm și noi niște bere la borcan. Foarte bine spus că ne luăm, pentru că nimeni nu s-a obosit să ni le aducă, cu toate că eram fix la masa din fața barului. Și în ceea ce privește meniurile, tot noi ne-am servit. Mergem la bar. Ursus Black: nu avem. Niciun tip de bere neagră. Mi se pare normal, berea neagră e doar pentru negri. Ce ne trebuie nouă bere neagră când avem Grolsch la borcan? Dar stai. Nu mai avem nici Grolsch la draft. Nu mai sunt pahare. Pardon, borcane. Asta în condițiile în care mai mult de jumătate de terasă era goală.
sâmbătă, 21 decembrie 2013
Cei ce-au murit în 45 de ani
Scriam acum câteva luni despre Roșia Montană, despre oamenii
frumoși care ieșeau duminică de duminică la Universitate să strige împotriva
hoților. La început am fost mulți. Oricum, mult mai mulți decât m-aș fi
așteptat. Și spuneam atunci că, uite, se poate. Dacă mă întrebați pe mine,
oamenii ăia chiar au rezolvat ceva. Au arătat că nu suntem proști și că ei nu
pot face chiar orice.
Mă uit însă la ucraineni sau la turci și mă întreb ce e
nevoie să se întâmple ca să ne unim și noi ca ei. Pentru că, dacă e să iei
fiecare român în parte și să îl întrebi ce părere are despre legea super
imunității parlamentare, legea amnistiei sau legea minelor, marea majoritate o
să răspundă că e inadmisbil. Când vine vorba însă de făcut ceva, nu avem timp, oricum
o să ne strângem maxim 2000 și n-o să facem nimic, e prea frig, mă doare aia,
mă doare ailaltă, mă rog. Probabil că e nevoie să se ajungă unde s-a ajuns în ’89, să nu se mai
poată. Și nici atunci nu sunt sigur.
luni, 25 noiembrie 2013
Cuvinte despre rock-ul românesc
Când eram mai mic, aveam trei
trupe românești după care eram înnebunit: Phoenix, Iris și Cargo. Ulterior,
după ce m-am apucat eu să ascult muzică mai serios, am adăugat pe listă
Celelalte Cuvinte.
Phoenix au fost cumva o moștenire
de la Tata. Aveam (am) câteva vinly-uri și
cred că partea cu Andrii Popa s-a și stricat de atâta ascultat. Reveniseră în
actualitate, parcă, prin 2004-2005, când au scos și un disc bunicel, Baba Novak. Țin minte perfect primul
concert pe care l-a văzut cu ei, la Sala Palatului. Era ceva caritabil pentru
sinistrații din Timișoara și cred că nu mai aveam mult și leșinam de emoție că
îi văd pe viu. Erau chiar în formula de aur: Covaci, Baniciu, Kappl, Țăndărică.
Apoi, motivat sau nu (asta nu e o pledoarie în favoarea niciunuia dintre ei),
unul câte unul au început să se care, până când Phoenix s-a transformat în Nicu
Covaci & Friends. Cântă în continuare, bravo lor, dar nu aș putea spune că
mai au prea multă legătură cu pasărea în cauză.
vineri, 4 octombrie 2013
Despre alchimia toamnei
Pe Marius Matache l-am întâlnit prima
dată în vara lui 2007. Dacă ar fi să vorbesc despre el la modul obiectiv, aș
spune că e folkist, blogger, doctor în chimie, fondatorul ForeverFolk și Jazz
Culture, inițiatorul proiectului Acoustic Bloggers. Pe lângă toate astea,
pentru că nu pot să nu pun și un pic de subiectivism în orice, pentru mine e și
tipul care cânta la Tequila Sunrise într-o seara frumoasă de iulie de acum șase
ani, tipul cu concertele de Valentine’s Day din Big Mamou și, așa cum o spune chiar el, „tipul care
face oamenii să zâmbească”.
Am mai scris despre Make și cu
alte ocazii, cu atât mai mult o fac și acum. Deci atenție la mine toată lumea:
pe 28 octombrie, la Teatrul Excelsior din București, va
avea loc spectacolul de muzică și poezie Alchimia
toamnei, o colaborare cu poetul Sorin
Poclitaru, prolific textier al genului începând din 2010, care își va lansa cu această ocazie volumul Amalgam. Între cei doi
există o colborare mai veche, care acum se va concretiza într-un concert
alcătuit exclusiv din piese și calupuri de poezii pe versurile celui mai sus
menționat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)