Bine ați venit la noi acasă!

joi, 27 mai 2010

Încă unul

A murit Jean Constantin. Nu o să încep acum acum să spun că a fost un om extraordinar, nu se mai găsea nimeni ca el şi alte chestii din-astea care se tot spun pe la televizor de fiecare dată când se mai duce cineva. Probabil că asta ştiu mai bine colegii lui de breaslă. Ce pot să spun e că mă făcea mereu să râd sau măcar să zâmbesc şi el era unul dintre motivele care mă făceau uneori să mă mai gândesc dacă urăsc într-adevăr ţiganii aşa de tare.
El a fost un actor de comedie în adevăratul sens al cuvântului.

marți, 25 mai 2010

Încotro ne îndreptăm?

Probabil singurele 30 de minute din zi când mă uit la televizor sunt la masa de prânz. Ei bine, azi la masa de prânz am avut ghinionul să îl prind pe domnul Măruță cu a lui Happy Hour. Invitat a fost de data asta domnul Liviu Vârciu. Nu știu dacă știți cine e Liviu Vârciu, dar cu siguranță vă amintiți de formația L.A..

luni, 24 mai 2010

Din nou în Poiana narciselor

Încurajat de comentariile primite pe blog care spuneau că narcisele nici nu răsăriseră când fusesem eu la începutul lui mai am pornit din nou spre Poiana narciselor din Munții Baiului. De fapt nu e chiar o poiană, este vorba de versantul muntelui Cumpătu care este plin plin plin de narcise.

joi, 20 mai 2010

Am un prieten care spune glume...

Este singurul om cu care am reușit să râd de nimic. Pentru el o bere nu este doar un amestec de apă și hamei cu 5% alcool. Spune multe bancuri, de multe ori se bâlbâie. Spune din nou dar se emoționează și se bâlbâie iar, fără să-și imagineze că pentru mine e una din cele mai amuzante faze din ziua respectivă. Dacă îl întrebi de ce urcă pe munte ți-ar răspune „Nu știu... e tare!” dar a descoperit că urcatul pe munte înseamnă mai mult decât peisajele patriei, sport și adrenalină. E printre puținii care m-au făcut să-mi doresc să învăț să dilat timpul, și asta cât mai repede. Se întâmpla acolo sus, unde înveți să trăiești cu adevărat. Am trăit împreună momente în care tot ce ne doream de la viață era să se oprească odată ploaia. A înțeles că tura nu se termină în gară, în tren sau acasă, se termină după ce ciocnești berea. Uneori sunt în pericol să fiu trist și melancolic. Atunci îl chem pe el undeva, cu el sunt în siguranță. Îl recunoașteți?

Băi tată, dacă te așteptai să-ți zic la mulți ani și să fii sănătos și fericit aștepți degeaba, sigur ai auzit asta de prea multe ori azi. Eu îți zic doar că abia aștept să ieșim din nou la beroase!

marți, 18 mai 2010

Cât de rea e Valea Rea?

Deși a scris și Andrei un articol despre tura asta simt și eu nevoia să îi fac un jurnal.

O descriere succintă a traseului, în caz că vă gândiți să mergeți pe acolo, găsiți pe Carpați.org(click).

luni, 17 mai 2010

Despre Facebook

După ce am venit azi de la Startup Nation unde s-a vorbit mult de importanța rețelelor sociale m-am decis să îmi fac și eu cont de facebook. Toată lumea are și deja ajungi să te simți marginalizat că nu folosești. Dar nu ăsta a fost motivul pentru care am cedat. Motivul a fost că pur și simplu nu aveam dreptate în ceea ce gândeam.

Nu îmi place comunicarea pe internet, mi se pare că este incompletă și rece.

duminică, 16 mai 2010

Let's Do It, Romania!

Probabil cu toții ați auzit de marea acțiune de curățare din Estonia, acțiune în care s-a curățat toată țara de gunoaie (materiale, nu umane :) ) într-o singură zi. Sigur ați zis „ia uite, cum de la ei se poate și la noi nu pune nimeni mâna să ridice un șervețel de pe jos?”.

vineri, 14 mai 2010

La barza chioară îi face Dumnezeu cuib

Chiar mă gândeam zilele astea că e un pic cam nasol să particip la Maraton Piatra Craiului. Nu numai că nu mă simt pregătit să alerg 40km pe munte dar nu știu locurile, am fost doar de două ori în Piatra Craiului și nu prin locurile pe unde se aleargă la maraton. Totuși îmi doresc atât de mult să particip la un maraton montan, nu aș renunța. Nu am planuri mărețe, vreau doar să îl termin (sau ăsta e un plan măreț raportat la pregătirea și experiența mea în astfel de încercări!? asta rămâne să vedem...).

Uneori te miră cum viață le potrivește pe toate.

joi, 13 mai 2010

Reinvatam sa traim

Ma gândeam mai demult că ar fi cazul să reînvăț să trăiesc, mă bate gândul ăsta cam de când am citit Zorba. Ar trebui să încep cu lucrurile simple, felul în care respir, mănânc cu poftă, mă bucur mai mult de o bere, ora la care mă trezesc, felul în care merg pe stradă. În loc să merg grăbit și îngândurat aș putea merge relaxat uitându-mă la oamenii pe lângă care trec, cine știe câte lucruri interesante am pierdut până acum pentru că nu am deschis ochii la ce se află lângă mine.
Ieri am dat din tot sufletul un picior în fund facultății și am lăsat-o deoparte în favoarea unui training (na, că am început să vorbesc și eu româna în două limbi! da' cum să-i zici, seminar!?) cu tema creativitatea. Aici pe lângă multe alte chestii interesante am reînvățat să mănânc ciocolata. Pentru ce atâta grabă când mănânci o bucățică de ciocolată, de ce să o înfuleci? Nu e mai plăcut să o lași să se topeasca în gură?

luni, 10 mai 2010

Revenire de succes

Sezonul de munte a început pentru mine sâmbăta asta. După o absenţă de 5 luni şi ceva (cauzată pe de-o parte de faptul că nu prea am echipament de iarnă şi pe de altă că nici nu prea îmi place să urc pe frig, zăpadă sau ploaie), în sfârşit nu s-a mai întâmplat nimic care să mă oprească să plec şi am decis să facem o tură în Baiului. Parteneri de drum – Laura, Tibi, Vlad şi Vali.
Ziua începe ca de obicei înainte ca zorii să apară şi la ora 4:15 sună ceasul. Mă trezesc, vorba lui Cristian Tudor Popescu, ca din mormânt, după o săptămână grea, dar îmi revin repede. Îmi beau cafeaua, ajung imediat la gară şi ne urcăm în tren, unde toţi în afară de mine se hotărăsc să se culce.
Planul iniţial era ca Tibi să urce pe Valea Rea, iar noi ceilalţi, care nu fuseserăm în ultima vreme pe la munte, să mergem pe traseul clasic: Piscul Câinelui şi Zamora.