luni, 26 noiembrie 2012
Sindromul luptătorului de Roșie Montană
Mai demult auzisem că Discovery va fi scos din grila de programre RDS&RCS, s-a făcut și o petiție online iar câteva nume importante, printre care Oana Pellea, au reacționat prin mesaje la adresa RDS. Astăzi am citit comunicatul de presă al RDS referitor la renunțarea la Discovery. Îl găsiți pe Pagina de Media. Nu văd niciun motiv pentru care aș semna această petiție pro-Discovery. În condițiile în care cele spuse în comunicatul de presă sunt adevărate (și înclin să cred că da) eu dau dreptate RDS-ului. Deși susțin responsabilitatea socială a companiilor (difuzarea Discovery și a altor posturi de calitate ar putea fi considerată un gest de responsabilitate socială) mi se pare o acțiune foarte corectă din partea RDS. Nu trebuie să uităm că RDS&RCS este totuși o societate comercială și nu un ONG ce are ca scop popularizarea științei. În problema dată mi se pare neetică atitudinea Discovery care deși are o audiență minusculă (1%) se folosește de puterea brandului și crește tariful de difuzare fără să țină cont de realitate: lumea nu se uită la Discovery; te adaptezi sau pieri, Darwin a zis bine. Discovery a ales să piară. Nu a acceptat nici propunerea RDS de a face un pachet separat cu toate programele Discovery. Vrei să vezi Discovery, plătești pentru el suplimentar pentru că ești printre puținii care vor acest lucru și din această cauză nu poate fi inclus în grila de programe default. Ce poate fi mai corect de atât?
RDS cu siguranță va ieși cu imaginea șifonată din această afacere, mai ales în ochii pseudo-intelectualilor îndrăgostiți de Discovery (care însă se pare că nu se și uită la acest post, cifrele asta arată). O lovitură de imagine nemeritată după părerea mea.
Luptătorii pentru Discovery sunt făcuți din aceeași stofă ca luptătorii de Roșie Montană ce se alătură unei mișcări pentru că... e cool. Au realizat că dă bine să zici că atunci când deschizi televizorul te uiți la documentare. Sunt curios câți din acești intelectuali fini îndrăgostiți de știință consumă Discovery într-un mod regulat. Cifrele arată că nu prea mulți. Ah, am uitat de cei care spun că ei din toate posturile se uită doar la Discovery, căci am auzit și lucrul acesta. Prietene, dacă ai dat câteva sute de lei pe un televizor și mai plătești câteva zeci de lei lunar doar ca să te uiți la Discovery, scuză-mă că îți zic dar ești idiot și IQ-ul tău cel mai probabil nu îți permite să înțelegi ce vorbesc ăia pe Discovery. Există internet, folosește-l, lasă televizorul. Chiar nu e cazul să plătești atâția bani pentru Discovery.
Eu nu mai mă uit la televizor de vreo 5 ani și credeți-mă, îmi este foarte bine. Nu am murit de dezinformare, ba chiar aș putea spune că m-am vindecat de dezinformare. Nu văd de ce m-aș uita la televizor unde hotărăște altcineva pentru mine ce știri să văd, ce filme și la ce oră, unde sunt bombardat de reclame. Internetul îmi satisface orice nevoie de informare și entertainment, de ce m-aș uita la televizor?
Eu am refuzat să fiu din tabăra celor care se plâng că la televizor sunt numai prostii. E simplu, nu te mai uiți. Este o soluție stupid de simplă.
Una peste alta, renunțați la televizor. Vă aștept cu drag în tabăra mea.
RDS cu siguranță va ieși cu imaginea șifonată din această afacere, mai ales în ochii pseudo-intelectualilor îndrăgostiți de Discovery (care însă se pare că nu se și uită la acest post, cifrele asta arată). O lovitură de imagine nemeritată după părerea mea.
Luptătorii pentru Discovery sunt făcuți din aceeași stofă ca luptătorii de Roșie Montană ce se alătură unei mișcări pentru că... e cool. Au realizat că dă bine să zici că atunci când deschizi televizorul te uiți la documentare. Sunt curios câți din acești intelectuali fini îndrăgostiți de știință consumă Discovery într-un mod regulat. Cifrele arată că nu prea mulți. Ah, am uitat de cei care spun că ei din toate posturile se uită doar la Discovery, căci am auzit și lucrul acesta. Prietene, dacă ai dat câteva sute de lei pe un televizor și mai plătești câteva zeci de lei lunar doar ca să te uiți la Discovery, scuză-mă că îți zic dar ești idiot și IQ-ul tău cel mai probabil nu îți permite să înțelegi ce vorbesc ăia pe Discovery. Există internet, folosește-l, lasă televizorul. Chiar nu e cazul să plătești atâția bani pentru Discovery.
Eu nu mai mă uit la televizor de vreo 5 ani și credeți-mă, îmi este foarte bine. Nu am murit de dezinformare, ba chiar aș putea spune că m-am vindecat de dezinformare. Nu văd de ce m-aș uita la televizor unde hotărăște altcineva pentru mine ce știri să văd, ce filme și la ce oră, unde sunt bombardat de reclame. Internetul îmi satisface orice nevoie de informare și entertainment, de ce m-aș uita la televizor?
Eu am refuzat să fiu din tabăra celor care se plâng că la televizor sunt numai prostii. E simplu, nu te mai uiți. Este o soluție stupid de simplă.
Una peste alta, renunțați la televizor. Vă aștept cu drag în tabăra mea.
joi, 22 noiembrie 2012
Δεν ελπίζω τίποτα. Δε φοβάμαι τίποτα. Είμαι λεύτερος.
Nu cred că știe foarte multă lume pe aici greaca (nici eu,
de altfel, dar încercam să produc o diversiune), așa că o să traduc: „Nu mi-e
frică de nimic, nu sper nimic, sunt liber.” Sunt cuvintele care stau pe piatra
funerară a scriitorului grec Nikos Kazantzakis, autorul celebrului roman Alexis Zorba (sau Zorba Grecul, cum îl mai știu alții), una dintre cărțile mele de
căpătâi. Din fericire, am avut norocul să văd acest mormânt cu crucea sa mare,
strâmbă și sărăcăcioasă, aflat pe o colină în Iraklion, capitala insulei Creta.
Asta acum ceva ani buni, în 2005. Am rămas marcat de respectivele cuvinte, deși
nu cred că le-am pătruns dintotdeauna (sau poate niciodată) adevăratul lor
sens.
Privind citatul destul de învechit din susul paginii
noastre (pe care de multe ori ne-am gândit să îl schimbăm, dar niciodată nu am
știut cu ce), m-am gândit că poate era timpul și pentru niscaiva reflecții
filosofice. Bine, să nu vă așteptați la cine știe ce, n-am pretins niciodată că
mă pricep la așa ceva și, ca să fiu sincer, nici nu prea am avut răbdare la
viața mea să citesc cărți din respectivul domeniu. Lucru care se poate observa
și cu ochiul liber, având în vedere cât trag de timp până să ajung la subiect.
Și apropo, referitor la citatul menționat în antetul paginii, dacă ați crezut
cumva că e din Aristotel sau Platon, ei bine nu. E dintr-o melodie de Mircea
Vintilă, asta ca să clarificăm lucrurile.
miercuri, 21 noiembrie 2012
Ce viață avem și noi...
Aseară, în vestiar, obosit, mai mult lichid decât solid. Un tip trecut de 30 (cred) se precipită să îmi facă loc ca să am acces la dulăpiorul meu. Se duce rapid să se spele pe mâini, se întoarce și îl aud:
- La la
la la, ce viață avem și noi!...
- Grea,
îi răspund.
- Serios?!
Chiar așa vi se pare?!
Zâmbesc.
- Eh,
nu, glumeam. Și mie îmi place.
- Dacă
ar fi după mine, numai la sală aș sta, zice.
miercuri, 14 noiembrie 2012
Goodreads
L-am descoperit și eu de câteva zile și sunt foarte încântat. Sigur,
s-ar putea spune că destul de greu, având în vedere că că are deja
1.900.000 de utilizatori lunari, dar mai bine mai târziu decât niciodată. E un
site unde îți poți nota (adică să le dai note, ca să nu inventez un
nou cuvânt de genul să le rate-ezi,
cum sunt sigur că ar face alții) și trece cărțile pe care le-ai citit, le citești sau ai
de gând să le citești. Pentru cei interesați să își țină o astfel de evidență
mi se pare locul perfect. marți, 13 noiembrie 2012
De ce nu mai mă uit la fotbal
vineri, 9 noiembrie 2012
Roger Waters la București!
Am aflat acum 15 minute. Încă sunt în stare de șoc. Îmi tremură mâinile
când scriu și vocea când dau vestea mai departe. Îmi vine să plâng, să râd, să
țopăi, să cânt, să strig. Am verificat informația de 10 ori, în timp ce încă mă
frecam la ochi. Dar nu, n-ar ce să fie, visul s-a împlinit, în sfârșit. O
confirmă și site-ul oficial: Roger Waters vine la București cu turneul The Wall
pe 28 august, la anul! O să fie prima dată când o să fac ceea ce până acum nu
înțelegeam la unii fanatici: îmi iau bilet în față și mă așez de diminață la
coadă, să fiu sigur că prind primul rând. Nu știu dacă e în timpul săptămânii,
nici nu mă interesează, îmi iau o zi de concediu. Pff. Nu știu, alte cuvinte nu
îmi mai găsesc acum. Încă îmi bate inima ca la nebuni. Vorbim altădată!
sursa foto
joi, 8 noiembrie 2012
Leapșa voluntariatului
Este prima leapșa la care
particip, nefiind blogger consacrat. Mi se pare amuzantă ideea :) Dacă vă întrebați cine m-a
introdus în joc, este vorba de Elena.
1. Prima asociatie/fundatie din Romania care iti vine in minte cand te gandesti la voluntariat este:
AIESEC, chiar dacă nu am avut nici-o legătură cu ei. Probabil pentru că sunt câțiva oameni pe care îi admir ce au fost AIESECeri, cum ar fi Sorin Ștefan, fostul meu șef, managerul Inotec sau Alex Găvan.
2. Dar companie care sprijina voluntariatul?
Aș spune Henkel că i-am văzut prezenți pe la diverse evenimente.
3. Persoana publica din Romania care reprezinta cel mai bine voluntariatul este:
Raed Arafat și Alex Găvan pe care l-am auzit povestind într-o conferință despre cum l-a ajutat pe el voluntariatul.
1. Prima asociatie/fundatie din Romania care iti vine in minte cand te gandesti la voluntariat este:
AIESEC, chiar dacă nu am avut nici-o legătură cu ei. Probabil pentru că sunt câțiva oameni pe care îi admir ce au fost AIESECeri, cum ar fi Sorin Ștefan, fostul meu șef, managerul Inotec sau Alex Găvan.
2. Dar companie care sprijina voluntariatul?
Aș spune Henkel că i-am văzut prezenți pe la diverse evenimente.
3. Persoana publica din Romania care reprezinta cel mai bine voluntariatul este:
Raed Arafat și Alex Găvan pe care l-am auzit povestind într-o conferință despre cum l-a ajutat pe el voluntariatul.
Baniciu, frate!
Măi, nu știu cum face Baniciu ăsta, cum măsluiește el cărțile și aliniază
planetele, că la fiecare cântare umple
sala și mai și îi mai și scoală pe toți în picioare, fără să facă măcar o
aluzie de genul „toată lumea mâinile sus”. Cum face el că de fiecare dată lumea
cântă și țopăie de mama focului, deși cântecele lui (și ale lui Nicu Covaci
pentru că, oricât l-ar imita și apostrofa, el a compus multe dintre melodiile
pe care le cântă acum) sunt de ani și ani aceleași. Mă întreb, oare peste 40 de
ani va mai ști cineva cine a fost Marius Morga? Zic și eu, nu dau cu parul. Și
dans!
marți, 6 noiembrie 2012
Sportul ca mod de viață
În clasa a 12-a nu am dat bac-ul la sport, așa cum făceau majoritatea
băieților. „Foarte bine faci!”, a conchis atunci profu’ de educație
fizică. Am dat la economie pentru că mă ajuta și la admitere și
voiam să demonstrez că pot să iau notă mai mare decât iau alții la sport, dar
adevărul e că oricum eram cam varză la materia asta. Țin minte că după proba de
rezistență, la care trebuia să dăm vreo trei ture de curtea școlii (și curtea
școlii de la Cantemir nu e mare, să ne înțelegem de la început) stăteam o zi la
pat, cu febră musculară. De multe ori preferam să nu mai car după mine
echipamentul și să stau pe bară la ore. Îmi era lene. Ba mai mult, într-un an a
trebuit să-l cinstesc pe profu’ respectiv
cu o sticlă de whisky ca să îmi încheie media. Bine, aici e o poveste mai lungă, pe
care n-o să o mai relatez. Iar sticla mi-a fost cerută pe față chiar de către
el, că doar se știa bine că le cam trăgea la măsea. În fine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)