Se afișează postările cu eticheta carte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carte. Afișați toate postările
miercuri, 14 noiembrie 2012
Goodreads
L-am descoperit și eu de câteva zile și sunt foarte încântat. Sigur,
s-ar putea spune că destul de greu, având în vedere că că are deja
1.900.000 de utilizatori lunari, dar mai bine mai târziu decât niciodată. E un
site unde îți poți nota (adică să le dai note, ca să nu inventez un
nou cuvânt de genul să le rate-ezi,
cum sunt sigur că ar face alții) și trece cărțile pe care le-ai citit, le citești sau ai
de gând să le citești. Pentru cei interesați să își țină o astfel de evidență
mi se pare locul perfect. 
vineri, 9 septembrie 2011
Supleantul
E al patrulea roman de Petru Popescu pe care l-am citit. Nu scrie prea sofisticat sau prea pretențios, cărțile lui se parcurg în general pe nerăsuflate. Așa s-a întâmplat, cel puțin în cazul meu, și cu Supleantul, povestea aventurii autorului cu „fiica faraonului”, Zoia Ceaușescu. E genul de roman pe care eu unul nu pot să-l las din mână nici măcar când traversez strada (așa că îi rog pe cei care m-au văzut prin oraș în ultimele zile să mă scuze dacă am trecut pe lângă ei fără să îi observ). Asta chiar în condițiile (nu foarte convenabile) în care știam finalul încă dinainte să încep cartea (care pornește de la fapte reale și bine cunoscute, evident).
marți, 14 iunie 2011
Maximum Rock & Roll
De ziua mea am primit o carte care a avut un efect destul de interesant: m-a făcut să îmi placă din nou AC/DC. Am trecut pentru o vreme de la obișnuitele romane citite prin autobuze și metrouri la cartea care povestește istoria formației. Dacă se întreabă cineva cumva ce s-a întâmplat de am ajuns tocmai eu să nu-i mai suport, răspunsul e simplu. După ce, în preajma concertului de anul trecut, am ascultat AC/DC până la refuz, a urmat o pauză foarte lungă.
Autorii (Murray Engleheart și Arnaud Durieux) povestesc toată treaba de când frații Angus și Malcolm erau mici de tot, cum s-au apucat ei de cântat, cum l-au cunoscut pe Bon Scott și apoi pe ceilalți, cum s-a terminat era lui Bon și a început era Brian Johnson și cum au ajuns ei până la Black Ice.
marți, 17 mai 2011
Cult în cap
- Ștefan cel Mare, parcă...
După discuția asta, auzită sâmbăta trecută pe la cimitirul Bellu, azi dimineață am auzit una și mai tare. La radio era un concurs, iar întrebarea pentru a câștiga nu-știu-ce premiu era cine a scris Anna Karenina. Un ascultător puțin cam fâstâcit, după ce se gândește un pic, dă răspunsul: Ciprian Porumbescu! De unde și până unde și cum s-o fi gândit el așa, e greu de spus. O fi pronunțat un nume, la întâmplare, din memorie?
miercuri, 13 aprilie 2011
Despre frumusețea uitată a vieții
Nu e o carte greoaie care să îți pună mari probleme, așa cum mi s-a înâmplat cu alte cărți scrise de Andrei Pleșu, pe care m-a simțit nevoit să le abandonez după ce le-am răsfoit puțin. Este o colecție de articole apărute în Dilema Veche și Adevărul. Aș spune, în câteva cuvinte, articole cu și despre înțelepciunea cotidiană. Cu alte cuvinte, după cum spune și titlul cărții, să uităm micile sau nu-așa-de-micile probleme de zi cu zi și să ne amintim de frumusețea uitată, din păcate, în ultima vreme, a vieții.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)