Bine ați venit la noi acasă!
Se afișează postările cu eticheta sănătate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sănătate. Afișați toate postările

marți, 29 martie 2011

O bere la Măgurele

Cum la noi pe blog chestiile faine sunt în dublu exemplar, varianta mea și a lui Andrei, era imposibil să mă abțin să scriu despre tura asta.

Mă trezesc sâmbătă bine dispus, cu mare chef de alergare. Eu, spre deosebire de alți zbanghii, nu am avut chef să petrec vineri seara. Îl sun pe Andrei care nu răspunde, pesemne că doarme dus după noaptea trecută. Îl mai sun peste o oră, iar nu răspunde, încep să fac cercuri prin cameră ca un leu în cușcă bombănind că ce doarme și ăsta atât. Nici a treia oară nu răspunde, deja îmi venea să mă duc la el la ușă și să-l trezesc ca în armată, cu o trompetă lângă ureche sau cu o găleată de apă. În cele din urmă mă sună pe la 13:00 și stabilim să începem alergarea la 14:00.

La o fugă mică

- Alo, ce faci? Unde ești, că se aude foarte slab?
- Pe la Bragadiru.
- La Bragadiru?!
- Da, alergam...
Sau:
- Ce faci?
- Uite pe la Măgurele.
- La Măgurele?! Ce cauți la Măgurele?!
- Uite beau o bere în fața facultății de fizică.

vineri, 18 februarie 2011

Ca nuca-n perete

Alergam prin parc, cu castile in urechi, bucurandu-ma de antrenamentul meu, adancit in efort. Trec pe langa trei pustani care abia au terminat de jucat fotbal si ii vad gesticuland ceva spre mine. Imi dau seama ca vorbesc cu mine, nu reusesc sa le citesc pe buze asa ca imi dau jos casca dintr-o ureche: "-Baiatu, ai si tu un foc?". Nu stiu ce i-a facut sa creada ca un om care alearga de zor ar putea avea bricheta la el. Evident ca nu i-am dat, in bricheta mea mai era foarte putin gaz si tot antrenamentul m-am gandit la tigara ce o voi fuma dupa, sa-mi mai reglez suflul.

joi, 10 februarie 2011

N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit...

E de ajuns un maraton!
În ultimul timp mă tot plâng că am chef de un maraton, că vreau să trag de mine până nu mai pot, să-mi simt trupul cum refuză să mai facă încă un pas, să simt atmosfera de concurs, oamenii aplaudând și încurajând participanții și cel mai important, să simt gustul reușitei.

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Semimaraton Gerar - căutăm coechipier!

Căutăm coleg băiat pentru Semimaratonul gerar! Timpul în care vrem să terminăm este 2h:15min -> 2h:30min. Semimaratonul va avea loc pe 30 ianuarie în campusul Politehnica. Taxa de participare este de 45RON/echipă 3 persoane.
Mai multe detalii: http://www.maraton.info.ro/semimaraton-gerar.html

vineri, 22 octombrie 2010

În pas alergător spre victoria finală

Probabil mulţi ar spune că am o pasiune masochistă. Îmi place să alerg, să alerg mult, până simt că îmi dau sufletul. Îmi place să urc pe munte până simt că mi se taie respiraţia. Îmi place să fac efort până nu mai pot. Probabil cei care stau toată ziua pe un scaun în faţa calculatorului (acasă sau la serviciu), nu se mai pot da jos din maşină ş.a.m.d. ar spune că sunt nebun.

Treaba serioasă cu jogging-ul pentru mine a început cam acum 1 an şi jumătate. Eram gras, aveam ditamai burta şi mi-am spus că nu se mai poate aşa.