marți, 29 martie 2011
O bere la Măgurele
Mă trezesc sâmbătă bine dispus, cu mare chef de alergare. Eu, spre deosebire de alți zbanghii, nu am avut chef să petrec vineri seara. Îl sun pe Andrei care nu răspunde, pesemne că doarme dus după noaptea trecută. Îl mai sun peste o oră, iar nu răspunde, încep să fac cercuri prin cameră ca un leu în cușcă bombănind că ce doarme și ăsta atât. Nici a treia oară nu răspunde, deja îmi venea să mă duc la el la ușă și să-l trezesc ca în armată, cu o trompetă lângă ureche sau cu o găleată de apă. În cele din urmă mă sună pe la 13:00 și stabilim să începem alergarea la 14:00.
Buuun. Plecăm de la 13 Septembrie. Primul obiectiv: verificăm cât de bine reglate sunt pedometrele. Mai bine nu o făceam. Ne pică tot moralul când vedem cât de aiurea ne arătau până acum iar noi dădeam din coadă că facem 27 de km în 2h:40. Asta e, plecăm spre Măgurele pe cel mai groaznic traseu de alergat din câte am văzut. La 30 de secunde se găsea un câine să ne latre. Asta ca să nu mai povestim de unul ce a scăpat dintr-o curte de țigani și s-a oprit arătându-și colții la 20-30 de centimetri de pulpele noastre de maratoniști. Din Măgurele se schimbă treaba.
Planul era să mergem la Dumitrana dar evident că am greșit drumul. Nu știu de ce eram convins că din Măgurele trebuie să o iau la dreapta - așa că am ajuns în Bragadiru. Destul de târziu am realizat că nu prea seamănă cu drumul de Dumitrana, moment în care ne dăm seama că borna kilometrică de la ieșirea din Măgurele pe care scria „6 km Bragadiru” nu era pusă la mișto. Asta e, se mai întâmplă. Găsim un drum ce o ia către o pădure iar apoi părea să meargă în direcția unde ar trebui să fie Dumitrana. Urmează un moment super tare, îi sună lui Andrei telefonul:
-Alo?? Unde eșți că se aude groaznic?
-Pe la Bragadiru.
-Bragadiru?????
-Da, am ieșit la o alergare cu Tibi...
Continuăm pe drumul spre pădure, trecem pe lângă porci, vaci, capre. Poze găsiți în articolul lui Andrei. Îmi aduc aminte de o prietenă din Olanda care îmi povestea că se plimba cu bicicleta printre vaci. Cine ar fi crezut că poți face lucrul ăsta și la 15km de București... Ajungem la liziera pădurii, în pădure pare să fie o unitate militară, drumul e barat și în jur este sârmă ghimpată. Când vreo 13 câini ies la noi hotărâm că mai bine ne întoarcem. Începem să alergăm paralel cu pădurea către ce noi bănuiam a fi Dumitrana. După încă 3-4 km intrăm iarăși în pădure și alergăm încercând să ferim crengile. După pădure a urmat partea cea mai mișto a alergării. Am ieșit la un mini-baraj pe un râu ce habar n-aveam cum se cheamă. Nu-mi venea să cred unde am ajuns. După ce ne-am făcut câteva poze am început din nou fuga în lungul râului către locul unde credeam că se află Dumitrana. Mi-a plăcut la nebunie, mă imaginam cum alerg pe aici peste vreo lună, când totul va fi verde, în lumina apusului. În scurt timp ajungem la marginea unui sat, încă nu eram convinși că este vorba de Dumitrana, alergăm prin sat fiind huiduiți de unii săteni și salutați de alții. Glumim gândindu-ne ce ar zice un sătean dacă ar veni la el unii îmbrăcați sport care aleargă de zor: „nu vă supărați, ce sat este acesta?”.
Nu mai este loc de îndoială când zărim stația de autobuz pe care scrie Dumitrana. De aici mai avem 4-5 km și gatăm treaba. Tragem de noi, nici nu ne gândim să ne oprim, trebuie să terminăm. Apa mi se terminase demult, abia așteptam să beau ceva în Măgurele.
Cum acel ceva nu poate fi decât bere, alergarea se termină cu o bere în mână în stația de autobuz din fața Facultății de Fizică având grijă să respectăm indicația vânzătorului: „vedeți să nu vă vadă bulangii ăia”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Salutari de la prietena cu vacile ;) faine cele doua versiuni! mi-ar fi placut sa aud un raspuns de localnic la intrebarea "ce sat este acesta?" data viitoare cand mai gresiti poate!
RăspundețiȘtergere