Bine ați venit la noi acasă!

miercuri, 10 noiembrie 2010

Cum a început

Deși multă lume mă întreabă ce am pățit așa deodată, nu a fost chiar deodată. Totul a început cam acum un an, eram destul de trist, viața mea nu arăta deloc așa cum aș fi vrut. Mă săturasem și am început să analizez de ce nu îmi place viața mea. Am început să mă întreb ce vreau în viață, ce îmi lipsește, ce m-ar face fericit. La început a fost greu, răspunsurile erau automate, răspundeam în așa fel încât să nu ies din zona mea de confort, încât să nu-mi dau seama că e ceva în neregulă. Dar simțeam că răspunsurile acelea erau superficiale și nu reflectau ce este înauntrul meu. Încercam să mă mint pentru a mă feri de pericolul realității, de o eventuală schimbare, de clipele grele ce ar fi urmat. Am continuat să mă întreb și să pun pe hârtie răspunsuri până am ajuns la prima mare victorie: mi-am dat seama că nu știu ce vreau în viață, că nu știu ce îmi lipsește, nu știu ce mă face fericit. A fost un moment incredibil de greu, dacă nu știam pentru ce trăiesc de ce mai trăiam!? Chiar nu știam ce vreau să fac cu viața mea. Am pus mâna și am căutat pe net despre cum să-ți descoperi rostul în viață și am avut surpriza să descopăr că nu sunt singurul care nu știe ce vrea de la el. Am aflat că este un moment firesc în viață, că descoperirea sinelui este un proces ce durează toată viața iar succesul depinde doar de tine. Am continuat, am început să-mi pun mai des întrebări despre ce îmi place, despre cine sunt. Ușor-ușor am găsit mici răspunsuri care deși nu rezolvau problema îmi dădeau o mare satisfacție căci le simțeam ca fiind ale mele, veneau din adâncul sufletului meu.

La un moment dat am avut o revelație incredibilă, m-am simțit de parcă aș fi aprins lumina după 20 de ani de întuneric. Mi-am dat seama că în capul meu se derulează un dialog non-stop. Orice aș face mintea mea nu tace. Cât de banal este, nu-mi vine să cred că mi-a luat atât să-mi dau seama de acest adevăr aflat chiar sub nasul meu! Am fost foarte entuziasmat și am început să fiu atent la dialog. Am observat gânduri ce reveneau cu o frecvență incredibilă, am observat judecăți care nici nu aș fi bănuit că sunt ale mele. Am început să-mi pun întrebări despre gândurile și sentimentele mele. Îmi plăcea la nebunie! În unele zile am scris peste 10 pagini de jurnal. Pe atunci încă mai mă ocupam de temele de la Facultatea de Automatică, țin minte că mă opream din temă, dădeam laptop-ul la o parte, scoteam jurnalul și începeam să scriu. Am descoperit lucruri ciudate, am descoperit tipare de gândire care mă sabotau, am descoperit cauze. Cu fiecare pas în față curiozitatea mea se mărea. Am realizat că ceea ce fac eu se cheamă psihologie, o psihologie un pic haotică, fără tehnică, dar psihologie. Mi-am luat cărți de psihologie, unele mai greu de digerat, altele mai ușurele, cum ar fi cele de „dezvoltare personală”. Primele subiecte care mi-au ațâțat curiozitatea au fost inteligența emoțională și încrederea în sine, am citit multe multe articole pe temele acestea.

Mi-am dat seama că vreau să continuu procesul de introspecție. Mi-am mai dat seama că vreau să lucrez cu oameni. Mi-a fost greu să iau hotărârea să renunț la Automatică, practic un drum care nu mă ducea nicăieri. Nu îmi venea deloc să fac asta. Le-am mai dat o șansă calculatoarelor ducându-mă la un internship în programare. A fost amuzant să observ că din 4 ore cât stăteam la serviciu o oră o petreceam citind articole pe PsychologyToday. Lucrurile deveneau clare. Am trecut prin diferite faze, de la învăț psihologie acasă, ca un hobby, la fac două facultăți apoi la decizia care m-a făcut să mă simt liber, mă duc la psihologie și atât. Mă săturasem să fiu frustrat pentru că nu aveam timp să fac ceea ce mă atrage, să mă amăgesc că pe viitor se va întâmpla o schimbare. Și toate astea pentru că nu aveam curaj să mă confrunt cu viața și să trăiesc așa cum vreau. Viața trebuie trăită aici și acum. Nu e timp pentru „de mâine mă voi schimba”.

Un articol marca Tibi Neagu publicat la 12:30
Etichete: , , , ,

2 comentarii:

  1. Ruxi12 noiembrie 2010 la 00:12

    Sper ca imi amintesc corect citatul, "toti oamenii isi distrug viata, dar dupa mosul in care o fac se numesc ratati sau invingatori." Cioran

    Decizii, decizii, decizii...:))

    RăspundețiȘtergere
  2. Tibi Neagu13 noiembrie 2010 la 20:35

    Mie imi vine in minte un alt citat, nu ma intreba de unde: „decat sa nu intru in joc prefer sa pierd”, referindu-se la decizia de a iti trai viata cum vrei.

    RăspundețiȘtergere

Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)