miercuri, 30 martie 2011
P.P.S.
Revin printr-un Post-Post-Scriptum cu o maximă pe care mi-am amintit-o tot azi. Indiferent care este răspunsul la întrebarea de mai jos, „Viața-i scurtă, dacă nu o putem lungi hai să o facem lată!”
O părere?
După cum deja probabil știe toată lumea, oamenii își doresc mai tot timpul ceea ce nu au. Când sunt mai mici și nu au griji își doresc să se facă mari, să aibă banii lor și libertatea lor, după ce capătă o slujbă își doresc să fie iar la liceu și să îi doară undeva de tot și toate, după câteva zeci de ani de carieră își doresc să iasă la pensie ca să poată să stea și ei liniștiți, iar când ajung la pensie își doresc să fie din nou tineri sau să moară și să scape mai repede, să ajungă poate într-un loc mai bun. Nici noi nu știm prea bine ce ne dorim.
marți, 29 martie 2011
O bere la Măgurele
Mă trezesc sâmbătă bine dispus, cu mare chef de alergare. Eu, spre deosebire de alți zbanghii, nu am avut chef să petrec vineri seara. Îl sun pe Andrei care nu răspunde, pesemne că doarme dus după noaptea trecută. Îl mai sun peste o oră, iar nu răspunde, încep să fac cercuri prin cameră ca un leu în cușcă bombănind că ce doarme și ăsta atât. Nici a treia oară nu răspunde, deja îmi venea să mă duc la el la ușă și să-l trezesc ca în armată, cu o trompetă lângă ureche sau cu o găleată de apă. În cele din urmă mă sună pe la 13:00 și stabilim să începem alergarea la 14:00.
La o fugă mică
- Alo, ce faci? Unde ești, că se aude foarte slab?
- Pe la Bragadiru.
- La Bragadiru?!
- Da, alergam...
Sau:
- Ce faci?
- Uite pe la Măgurele.
- La Măgurele?! Ce cauți la Măgurele?!
- Uite beau o bere în fața facultății de fizică.
- Pe la Bragadiru.
- La Bragadiru?!
- Da, alergam...
Sau:
- Ce faci?
- Uite pe la Măgurele.
- La Măgurele?! Ce cauți la Măgurele?!
- Uite beau o bere în fața facultății de fizică.
sâmbătă, 26 martie 2011
Reclamele bune
O reclamă pe care o consider foarte bună:
joi, 24 martie 2011
Pentru dl. anonim
De unde atâta ură? Cine știe.
Totuși mă simt dator să îi răspund după atâtea comentarii ce le-a trimis și nu le-am publicat. Așa că îl rog pe Dl. Anonim să-mi trimită un articol în care să spună tot ce vrea legat de mine iar eu îl voi publica fără să modific nimic. Singura condiție este să se semneze și să-mi spună de unde ne cunoaștem.
Oamenii și prietenia
Aseară
Ceea ce m-a ajutat să mă hotărăsc să ajung aseară în Iron City a fost, pe lângă cheful de un concert folk, reclama un pic „agresivă” făcută de folkfrați evenimentului care îi avea ca invitați pe Magda Pușkaș și Ioan Onișor, veniți tocma' de la Cluj. Mi-am zis că nu am ce pierde. Pe Magda Pușkaș o mai văzusem pe la Folk You!, dar nu pot să spun că îmi aminteam foarte multe, iar pe Ioan Onișor nu-l mai văzusem/auzisem niciodată.
Ei bine, ceea ce a urmat e probabil ușor de închipuit. A fost frumos, a fost foarte frumos, pentru că dacă era altfel nu mai scriam nimic. Am auzit La o cană cu vin și Taina ale formației Ecoul, am auzit Totuși iubirea și Copaci fără pădure ale Tatianei Stepa, am auzit Tu, Ardeal și alte cântece de prin partea locului, Castelul, Fata bătrână, Canarul și alte încă vreo două melodii cântate cu Mysha, Teddy și Johnnie și multe, multe alte cântece despre care ori nu îmi amintesc acum, ori nu știu cum se cheamă. Dar, peste toate astea, m-am bucurat foarte mult să aud Cucuruz cu frunza-n sus, piesă pe care am mai auzit-o o singură dată în concert, la Satu Mare, cântată chiar de regretatul Emilian Onciu, piesă de care m-am îndrăgostit pe loc!
miercuri, 23 martie 2011
Top nenorociri ce ți se pot întâmpla
Cum în magazinele de electrocasnice nu găsești decât alimentatoare universale, mă gândesc că este o idee bună să dau un mail pe la service-urile HP să le cer o ofertă. Și credeți-mă că pentru prima dată în viață mi-aș fi dorit să am chelie, astfel să-mi smulg părul din cap nu mai reprezenta o tentație prea mare. Cum se poate să mi se ceară 69EUR+TVA pe un alimentator pentru un laptop pe care dacă vreau să îl vând cu greu obțin 600-700 de lei!? Să înțeleg că jumătate din prețul laptop-ului este alimentatorul?
Să mor de înțeleg de ce se mai chinuie atâția ani băieții ăia pe la facultățile de calculatoare să învețe să construiască procesoare cât mai performante când s-ar putea îmbogăți foarte ușor fabricând alimentatoare. Și dacă cineva s-ar plânge că este prea scump, ei or să râdă și or să le răspundă pe un ton indiferent: „atunci nu-l cumpăra, să te văd ce faci cu laptop-ul fără alimentator!”.
luni, 21 martie 2011
Sfârșitul Lumii
Din când în când, mai aud pe la televizor sau mai văd scris pe undeva că se prezice venirea Sfârșitului Lumii. Nu a fost de data asta, nu-i nimic, vine altcineva cu altă teorie. Ei, și uite că a trecut și „Luna Mare” și tot nu a venit. Poate data viitoare, pe 21 mai am înțeles. Sau dacă nu măcar în 2012 (sau 2013 după noile teorii).
Cine a mâncat soarele?
Totuși să vedem partea bună a lucrurilor. Noroc că nu mi-am pus panouri solare, ar fi trebuit să fac duș cu apă rece.
miercuri, 16 martie 2011
Pregătirea pentru maraton
sâmbătă, 12 martie 2011
Ultimul zbor
joi, 10 martie 2011
Hai să vorbim ca să nu adormim
V-ați gândit vreodată cum ar fi viața fără telefoanele mobile? Cu siguranță, ar fi mult mai tristă. La noi, vorbitul la mobil este un sport național. Înainte îmi spuneam că nu există dată să merg cu autobuzul și să nu existe niciun pasager care să vorbească la telefon. Acum aș spune că nu există secundă într-o cursă cu RATB-ul în care să nu vorbească cineva la telefon. Tot felul de bârfe și discuții inutile care se lungesc uneori pe tot parcursul traseului Băneasa-Piața Romană sau Piața Romană-Drumul Taberei. Unii vorbesc tare ca să audă toată lumea ce grozăvii au făcut în ziua respectivă (sau poate interlocutorii sunt un pic mai surzi?). Trebuie să știm și noi (nu-i așa?) cât de mult a reușit grozavul să copieze la examen, ce neînțelegeri există prin familiile pasagerilor, cine a înșelat pe cine, cât de mult au lucrat la birou și ce nedreptățiți sunt cu salariul de rahat pe care îl au, trebuie să ne reamintim ce nenorocită e clasa politică ș.a.
duminică, 6 martie 2011
Postcards from a young man
Pentru că a venit primăvara, m-am gândit să o întâmpin cum se cuvine, cu un gest specific de primăvară, așa că am fost la schi. Am dat o tură ușurică dar superbă, pentru prima dată am urcat cu shiurile mai sus de nivelul pădurii. Coborârea până la liziera pădurii a fost de senzație, aveai tot muntele la dispoziție, niciun obstacol, poate doar niște buruieni ce nu erau acoperite de zăpada destul de mică. Păcat că a durat cam puțin. Apoi „i-am dat blană” pe drumul forestier de pe Zamora. Am schiat până în Bușteni deși în ultima parte zăpada a fost cam nasoală. Am urcat 4h și am schiat 1h. Merită. Vreme superbă de primăvară, am făcut plajă în creastă.
Azi antrenamentul de 23km. Nici prea greu, nici prea ușor. Mi-aș fi dorit să fie un pic mai cald. Cred că i-am făcut în 2h:10. Oricum important este felul în care te face să te simți o astfel de alergare: îmi vine să țopăi, să ascult muzică la maxim, să îmbrățișez lumea pe stradă, să ies cu capul gol în ninsoarea de afară.
sâmbătă, 5 martie 2011
De nedescris
Nu știu alții cum sunt, probabil că le place să stea acasă să se odihnească după o săptămână de mers la serviciu, să se ducă la un film, la un restaurant sau pur și simplu să zacă. Dar pentru mine nimic nu se compară cu senzația pe care o ai după ce te întorci de la munte, terminat de oboseală, dureri de mușchi și somn (întâmplarea face că de data asta a fost o tură lejeră, dar desigur că ați înțeles ideea), bei o bere și te culci pe 4 locuri în accelerat și începe să îți sune în căști Imnul Pietrei Craiului. Adică „Stai liniștit, data viitoare o iei de la capăt”. Foarte bine. Și mai cred că nimic nu se compară cu schiul de tură. E magnific, e incredibil.
Și-aș vrea să vii și tu, să mergem împreună, să împletim acolo a Craiului cunună...
marți, 1 martie 2011
E primăvară, iarăși primăvară!
Vorba cântecului: „Unde? În sufletul meu!”. Sau în calendar, că altfel nu prea este. Citeam pe Wikipedia că, până în secolul al XVIII-lea, Anul Nou se sărbătorea pe 1 martie. Și sincer mie mi se pare că începutul de primăvară te îndeamnă mai mult să îți faci noi planuri, promisiuni, să îți propui să începi o viață mai mult sau mai puțin nouă, decât 1 ianuarie. Cel puțin la mine cam așa se întâmplă.
Și oricât de împătimit al schiului am devenit, parcă simt nevoia să se ducă toată zăpada, să înflorească pomii, să trec la geaca de piele, să mă plimb prin parc și să cânt (în gând, pentru că nu am nimic cu ceilalți care se plimbă prin parc; în principiu).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)