Bine ați venit la noi acasă!

miercuri, 23 februarie 2011

Live to tell

O relatare lectură obligatorie pentru toți cei ce merg iarna pe munte. În special pentru cei ce consideră că ajunge „să nu urci după ce ninge” sau „să te uiți și tu la zăpadă” pentru a fi în siguranță.

luni, 21 februarie 2011

Padurea schiorilor

Am scăpat și de data asta. Mai avem un pic și trecem de iarnă!

video


video


video

Așa da!

Stați liniștiții, da data asta nu o să critic nimic și pe nimeni. Îmi mai vine și mie mintea la cap din când în când. Ba din contră.

De mult îmi pusesem în cap să mai citesc și eu câte ceva despre istoria noastră. De ceva timp îmi pusesem în cap să citesc ceva de Neagu Djuvara. Și ca să nu fac o greșeală des întâlnită și să îl citesc și să îl apreciez pe acest domn abia după ce trece în lumea celor drepți (nu vreau să cobesc acum), am găsit puțin răgaz ca să o fac și p-asta.

Dat fiind că până acum nu citisem istorie decât din manualele școlare, cred că cea mai bună alegere pe care o puteam face era „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”.

vineri, 18 februarie 2011

Ca nuca-n perete

Alergam prin parc, cu castile in urechi, bucurandu-ma de antrenamentul meu, adancit in efort. Trec pe langa trei pustani care abia au terminat de jucat fotbal si ii vad gesticuland ceva spre mine. Imi dau seama ca vorbesc cu mine, nu reusesc sa le citesc pe buze asa ca imi dau jos casca dintr-o ureche: "-Baiatu, ai si tu un foc?". Nu stiu ce i-a facut sa creada ca un om care alearga de zor ar putea avea bricheta la el. Evident ca nu i-am dat, in bricheta mea mai era foarte putin gaz si tot antrenamentul m-am gandit la tigara ce o voi fuma dupa, sa-mi mai reglez suflul.

miercuri, 16 februarie 2011

Deștepții din ziua de azi

Se întâmplă, n-ai ce să-i faci. Vrei sau nu vrei, din când în când îl mai auzi pe Mircea Badea. De data asta era la nu-știu-care radio la care probabil că are el emisiune și încerca să îi explice unui ascultător de ce nu mai bea el Red Bull. Explicația era firească: nu că l-ar interesa măcar puțin că e nesănătos, nociv sau cum vreți să îi spuneți, ci pentru că firma respectivă și-a făcut reclamă pe site-ul unui bou (sau nu mai țin minte exact dacă „bou” a zis, în orice caz era ceva de rău; probabil era vorba despre Traian Băsescu sau altcineva din Partidul Democrat Liberal).

duminică, 13 februarie 2011

Mulți ani să trăim!

Mă uitam acum câteva zile la articolele de pe blogul nostru și mi-am adus aminte ceva: acum fix un an scriam primele articole. Bine ați venit și vă invităm la concertul lui Make din Big Mamou de „ziua îndrăgostiților”. Totul a pornit dintr-o glumă, când i-am propus lui Tibi să ne facem și noi un blog. De ce să nu ne dăm și noi cu părerea ca tot românul? Sincer, nu am crezut că o să țină treaba. Dar uite că vreme a trecut și de atunci multe articole au apărut. Eu m-am atașat tare de Pat și Patachon.

Ca să păstrăm tradiția, cu ocazia zilei de 13 februarie o să vă invit din nou la concertul lui Marius Matache, tot în Big Mamou, tot în așa-zisa zi a îndrăgostiților. Pentru mine, 14 februarie nu înseamnă nimic altceva decât începutul blogului nostru și concertul lui Make. Sper că o să se păstreze tradiția asta și o să sărbătorim așa în fiecare an.

Le mulțumesc tuturor celor care ne apreciază (măcar așa puțin) și vă așteptăm în continuare pe aici!

joi, 10 februarie 2011

N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit...

E de ajuns un maraton!
În ultimul timp mă tot plâng că am chef de un maraton, că vreau să trag de mine până nu mai pot, să-mi simt trupul cum refuză să mai facă încă un pas, să simt atmosfera de concurs, oamenii aplaudând și încurajând participanții și cel mai important, să simt gustul reușitei.

marți, 8 februarie 2011

Nebun să fii, schiuri să ai!

Deși a scris și Andrei de tura asta nu pot să mă abțin să nu zic și eu câte ceva despre ea.

În primul rând am hotărât că este ultima dată când merg cu personalul, cel puțin în weekend. După ce a urcat un nene cu acordeonul și ne-a cântat și făcut dedicații juma' de oră acompaniat de urletele unor sportivi ce plecau în cantonament am hotărât că de acum merg ori cu acceleratul ori cu mașina. În cazul mașinii prețul plătit e mult mai mare, și nu mă refer la bani, nu o să mai pot să beau berea de după.

luni, 7 februarie 2011

Țeapa țepelor și o experiență care trebuie repetată

Povestea a început sâmbătă dimineața. De luni aproape că nu mă gândisem decât la sfârșitul săptămânii: sâmbătă schi pe pârtie la Sinaia și duminică schi de tură în Baiului.

Plecăm, așadar, sâmbătă cu primul tren, foarte entuziasmați și pregătiți să rupem pârtia în două, fără nicio oprire (poate doar să sorbim o bere 10 minute). Nicio problemă, trenul ajunge la timp și o luăm în pas grăbit spre telecabină. La casa de bilete, supriză: „Nu dăm skipass-uri pentru că e vânt sus și s-ar putea să oprim instalațiile!”. Observăm apoi și un afiș pe care scria mare: „Skipass-urile nu sunt valabile pentru telecabina și pentru telescaunul cu 4 locuri din Valea Soarelui!”. Păi nu frate, normal! Cum să fie valabile? Dacă au amenajat 2 pârtii în plus, păi atunci plătești și pentru alea! 143 de lei era un preț mult prea mic pentru 3 telescaune (sau mai degrabă 2 telescaune și un sfert) și o telecabină. Mai e nevoie să spun că în Austria prețul era mai mic și instalațiile de 5 ori mai multe?

Bun. Nu avem ce să facem și luăm câte o cartelă de 10 puncte, în speranța că la 12 o să putem să luăm un skipass pentru o jumătate de zi. Primele 4 puncte s-au dus pe telecabinele Sinaia-Cota 1400 și Cota 1400-Cota 2000. Observăm din telecabină că Drumul de Vară este numai pământ, noroi și pietre și ne întrebăm cum au măsurat stratul de zăpadă cei care postează astfel de informații pe unele site-uri. Cred că erau 30 cm doar dacă adunai toată zăpada de acolo. Ajungem așadar și la Cota 2000, unde ne întâmpină alte afișe pe care era scris mare: ”Pârtia Carp este inpracticabilă.”; ”Pârtia Papagal este inpracticabilă” etc. Cu privire la Drumul de Vară ne edificaserăm deja, iar noile pârtii anunțate cu surle și trâmbițe de mass-media sunt de asemena inpracticabile deoarece nu aveai cu ce să urci: telescaunul era oprit.

vineri, 4 februarie 2011

Filosofie de viață

Ever tried? Ever failed? No matter. Try again. Fail again. Fail better.

marți, 1 februarie 2011

În personal

Te trezești dimineața la 4:30 și pornești spre gară. Iei bilete până la Sinaia Haltă pentru că până la Bușteni sunt cu 1 leu și ceva mai scumpe. Urci în tren și te întâmpină un miros neplăcut (nu îți dai seama exact de la ce vine). Ușile se închid automat (opa!), dar piuie până te exasperează. În vagon, lume pestriță: nergicioși fără dinți cu sacoșe de rafie, elevi de liceu în excursie cu doamna dirigintă, bătrâneii din Floare de Colț București, alți câțiva munțomani și restul care probabil coboară la Ploiești.

În sfârșit, până să observi tu toată lumea din jur, trenul pornește. Vrei să tragi un pui de somn (e ora 6 și jumătate, doar nu ai omorât pe nimeni!), dar, deși mersul lin al personalului ar trebui să te ajute, scaunele sunt prea tari și nu te lasă deloc. Atunci tragi o privire pe afișajul electronic (opa!) și te edifici cu privire la stația care urmează: „$$$$$$$$$$$$$$$$$”.