Bine ați venit la noi acasă!

miercuri, 28 decembrie 2011

Cum să pui husele pe banchetele mașinii în 8 pași

1. Te duci voios jos cu geanta cu huse în mână, fericit că mașina ta va căpăta un nou aspect, cu puțin timp înainte să pleci cu ea de acasă.

2. Desfaci cutia și descoperi pliantul cu instrucțiuni, ca la orice obiect respectabil. Te apuci să studiezi instrucțiunile, să identifici piesele și să îți dai seama cum funcționează sistemul "perfect fit"

3. După 15 minute descoperi că țineai instrucțiunile invers, le întorci și le studiezi din nou

4. Te apuci să întinzi husele și după puțin timp descoperi că ai nevoie și de a treia mână așa că suni un prieten

5. După ce vine prietenul bodogănind că nu ești în stare să pui niște huse la mașină începi "operațiunea monstrul" coordonând cu glas tare întreaga operațiune. Te urci cu genunchii pe scaune, dai cu capul de tavanul mașinii, înjuri că elasticele de la sistemul perfect fit nu sunt suficient de lungi

6. În sfârșit ai reușit să le întinzi, ești fericit chiar dacă ai mâinile zgâriate pe ici pe colo de la umblatul pe sub scaune.

7. Descoperi că la bancheta din spate ai uitat să scoți a treia centură de sub husă și trebuie să demontezi husa și să o întinzi la loc.

8. O dai naibii de întâlnire, te duci în casă, bei o bere și te culci.

luni, 26 decembrie 2011

Prieteni doar de sarbatori

Au venit sărbătorile, cu toții suntem mai buni, ne facem cadouri și multe urări. Prea multe urări, mult prea multe și acest lucru ajunge să nu mai însemne nimic.

Poate că sunt un morocănos obosit și nu apreciez gesturile frumoase dar pe mine unul chiar a ajuns să mă irite să primesc aceleași mesaje de "la mulți ani" copiate de pe net sau forwardate de la cine ți l-a trimis ție, uneori chiar de la numere pe care nu le cunosc. Pentru mine unul nu înseamnă nimic faptul că îmi trimiți o poezie cu Moș Crăciun care știu eu ce a făcut. Da, chiar nu înseamnă nimic - nici măcar un gest simbolic. Simbol a ce? Poate un simbol că ai scris și tu un mesaj și ai dat send to all ca să scapi de o obligație - o obligație fictivă căci nu te obligă nimeni să trimiți mesaje de Crăciun.

Nu mi se pare că ți-ai îndreptat un gând bun către mine trimițându-mi un astfel de mesaj pe care îl trimiți la toată agenda, ba din contră, dacă te gândeai la mine îți puteai aloca 30 de secunde să îmi scrii un mesaj personalizat, doar pentru mine - de exemplu un "Crăciun fericit, Tibi!" - asta da, chiar contează. De aceea nici nu răspund la mesaje impersonale - nu văd de ce să-mi pierd 1 mesaj din cele 3000 gratuite și câteva secunde din viață răspunzând la o formalitate. Ba chiar sper ca cei în cauză să fie deranjați de lipsa răspunsului meu și să mă înjure - în acest mod aș fi convins că s-au gândit la mine de sărbători.

Niciodată nu am dat astfel de mesaje și sper că nu voi ajunge să o fac vreodată. Prefer să iau legătura cu mult mai puține persoane dar mesajele pe care le trimit să vină din suflet și să reușească să transmită gândurile mele bune.

Later edit: Cea mai tare urare pe care am auzit-o de Crăciun:
 Vă doresc să vă aducă moșul ce ne-a adus nouă statul!

duminică, 25 decembrie 2011

Re: Socoteli

Daca lui Andrei nu i-a mai ramas timp eu vreau neaparat sa imi fac o mica recapitulare a anului ce aproape ca a trecut.

A fost de departe cel mai fain, neobisnuit, plin, ciudat an din viata mea. In prima parte a anului am experimentat ceea ce se cheama libertate totala. Renuntand la facultate am avut libertatea ca in fiecare zi sa fac absolut orice vreau - si nu este deloc usor sa suport o libertate atat de mare, dar despre tema asta voi vorbi mai pe larg alta data si probabil pe InnerWorld.ro

Socoteli

De obicei, la sfârșitul anului se face un bilanț. Un bilanț al anului care se termină, cu realizări și nerealizări, bucurii și supărări, planuri pentru la anul. Eu n-am apucat. Alergătură până în ultima clipă, cadouri, cumpărături, curățenie, bagaje, pregătiri, știți voi. Deci n-aș putea să spun dacă e profit sau pierdere. Și oricum, în contabilitate bilanțul se predă prin aprilie. Dar până atunci, eu zic că dacă suntem sănătoși, petrecem sărbătorile în liniște alături de familie și de cei dragi, zâmbim, apăi e bine. Putem spune că am trecut cu bine și prin 2011.  N-a venit sfârșitul lumii nici anul ăsta, trăim și sărbătorim cu mic cu mare. Că au mai fost și supărări și necazuri, au trecut.

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Ajun



Vă urez un Ajun al Crăciunului minunat!

miercuri, 21 decembrie 2011

Ignoranță e tot ce pot să spun

Știu că nu e bine să fii hater tocmai acum, în apropierea sărbătorilor. În general nu e bine. Dar mai ales acum, când încercăm să fim mai buni, mai toleranți și mai îngăduitori. Sau așa ar trebui. Promit că zilele următoare o să scriu câteva articole mai frumoase. Dar, uitându-mă și citind inevitabilele știri despre ce se întâmplă în Coreea de Nord, parcă încep să mă cutremur. Când am văzut filmulețul ăsta, mi s-a făcut pielea de găină:


marți, 20 decembrie 2011

Luminițe de Crăciun

Am observat că există o modă de câțiva ani, cel puțin în București. Luminițele care împodobesc orașul în preajma sărbătorilor sunt întotdeauna albastre. Eventual albastru cu argintiu. Firește, asta atunci când nu se face o sorcovă și se pun toate culorile pământului. Poate am eu o problemă, dar pe mine albastrul ăsta nu mă duce deloc cu gândul la Crăciun. Mi se pare că orașului meu i-ar sta mult mai bine cu auriu, cu roșu cu verde. Dacă mi le amintesc eu bine, luminițele alea din copilărie erau mult mai decente. Dar na, poate greșesc eu, poate brăduții mov nu sunt de prost gust sau poate am eu unele gusturi mai ciudate legate de decență și de frumos. Totuși, bine că au renunțat la bradul ăla uriaș de la Unirii, cu spice de grâu în el...

joi, 15 decembrie 2011

Viață de București

Ora 6:40. Sună ceasul. Încă nu știu prea bine pe ce lume sunt, sper că poate totuși e o greșeală. Nu, n-are cum să fie. Nu îmi permit să mai stau în pat mai mult de 2 minute, pentru că trebuie să mă pregătesc de plecare. Unul lucru e clar: dacă nu ar fi existat cafeaua, cu siguranță ar fi trebuit inventat ceva asemănător. Odată revenit la viață cu ajutorul licorii magice, pot începe o nouă zi. Nu chiar ușoară.

Ies din bloc pe Bv. Timișoara și am o senzație ciudată. Aici eram și acum câteva ore (nu multe), doar că mergeam în sens opus. Mă îndrept spre stația de tramvai și îmi fac probleme dacă nu cumva nu o să încap acolo. O mulțime imensă de oameni, mai mare pe zi ce trece, îl așteaptă. Norocul meu: tramvaiul 1 și-a făcut datoria și de data asta și a venit fix înainte să ajung. Zic noroc pentru că în felul ăsta a mai plecat lumea din stație.

miercuri, 14 decembrie 2011

Ce mai scriem

Pentru ca sunt grandoman, ingamfat si imi place cum le zic pun si aici linkul catre un articol aparut pe InnerWorld: http://innerworld.ro/dezvoltare-personala/inspiratie-uita-te-in-jur/

Sper ca aveti si voi o zi productiva, asa cum v-o doriti!

marți, 13 decembrie 2011

Facebook...

Are și Facebook-ul păcatele lui. Bineînțeles, de fapt. Primești tot felul de application request-uri sau cum le-o zice pentru tot felul de tâmpenii care nu te interesează. Vezi (1) sus în fereastra cu Facebook și speri și tu că ți-a scris o gagică mișto (sau măcar ți-a dat like la o poză) și te trezești că de fapt altcineva vrea să joace cu tine CityVille sau mai știu eu ce. În fine. Pe mine mă agasau în ultima vreme request-urile cu My Calendar. De parcă nu îți era de ajuns că poți să vezi oricând în colțul din dreapta a cui zi de naștere e azi, nu, trebuie să îți mai faci și un calendar cu asta. Într-un final glorios, într-o zi m-am învrednicit să-i dau block application. În sfârșit, îmi frecam mâinile de mulțumire, puteam să îmi beau cafeaua liniștit dimineața, berea seara, să mă relaxez, totul părea atât de frumos. Și ce să vezi? Ce credeți că s-a întâmplat? Am primit un nou request pentru... Mi Calendario!!!

Cuvinte!

De câteva zile știu că sunt dator cu ceva. Deși nu știu, nici acum nu sunt deloc sigur că o să reușesc să descriu ce a fost pe 8 decembrie la Sala Palatului. Datele „tehnice” sunt următoarele: trupa Celelalte Cuvinte a aniversat 30 de ani de cântat, timp de 3 ore și jumătate le-am auzit cele mai cunoscute piese din repertoriu, începând de la ultimele și terminând cu Iarbă prin păr, Un sfârșit e un început și Dacă vrei.

vineri, 9 decembrie 2011

Cum am început să alerg

Azi am fost la Incubator 107, a fost "mentor cu Andrei Roșu". În ciuda orei mai mult decât matinale (5:55 dimineața am fost mulți oameni prezenți iar povestea lui Andrei Roșu a reușit să ne inspire - pe mine m-a făcut să scriu un articol despre cum am început eu să alerg și cum am ajuns să particip la primul maraton.

Trebuie să spun că în liceu eram total anti-sport, în clasa a 9-a chiar am mânărit o scutire medicală de sport. Asta nu m-a oprit să dau bacul la sport (doar nu eram nebun să învăț economie, istorie, geografie sau altă grozăvie asemenea) și să îl iau chiar cu notă mare. Pe atunci țin mine că mă antrenam în Tineretului la alergat viteză iar dacă încercam să fac rezistență după 5 minute cădeam lat.

luni, 5 decembrie 2011

Nedumerire

Nu știu cum unii pot să omoare animale de plăcere. Și mai și fac din asta un sport.

Fără telefon

De multe ori m-am întrebat cum ar fi să stau măcar o zi sau două fără telefonul mobil. Este unul dintre lucrurile fără de care societatea din ziua de azi pare că nu ar exista. Dacă acum 20 de ani nimeni nu avea așa ceva, astăzi găsești telefonul mobil atât în geanta bunicii de 80 de ani, cât și în buzunarul copilului de la grădiniță. Și ăștia sunt cei mai nefericiți, care au doar unul. Lumea normală are cel puțin 2-3. Ne-am obișnuit să dăm un telefon pentru orice prostie, orice întrebare stupidă și neimportantă, să dăm sms-uri cu sutele și să ne spunem tot felul de lucruri, care poate altfel ar fi rămas nespuse. Nu știu dacă v-ați gândit cât timp consumați cu telefonul mobil. Consumăm, rectific.

marți, 29 noiembrie 2011

Comentariile de pe net

Cu siguranță ați observat și voi comentariile de sub articolele din presă. Nu au nicio legătură cu articolul în cauză, fiecare om înțelege ce vrea, unii încep să se înjure ca la ușa cortului, unii abia așteaptă un nou articol ca să-l mai înjure puțin pe Băsescu. Parcă oamenii aceștia ar clocoti de furie iar pentru moment îmi inspiră imaginea pe care a dat-o Freud inconștientului: un imens cazan sub presiune. Nu demult am avut și noi aici pe blog un exemplar de "frustratus internetus" - de atunci am hotărât să moderăm comentariile.

Dar de departe cele mai amuzante sunt comentariile de pe Youtube care parcă urmăresc același șablon:
x oameni (respectiv cei care au dat dislike) ...(fac ceva) sau .... Justin Bieber.

De exemplu:
486 dislikes! Nice try Justin Bieber

28 people have not audio on their PC

35 people are fools that plays it cool by making their his wold a little colder

184 cant even hold a guitar

Dear Santa, I want you to take Justine Bieber and give us back Kurt Cobain

1,637 reasons to use a condom (asta e tare!!! :)) )

Au trecut 19 ani

Ce înseamnă un concert bun? Înseamnă „niște unii” care vin pe scenă și te ridică în picioare, te fac să cânți cu ei și să-i aplauzi chiar dacă nu ai venit cu cine știe ce chef și chiar dacă i-ai mai văzut și auzit de sute de ori. Chiar dacă organizatorii îți bagă minute bune lumina direct în ochi, chiar și spectatorii români înțeleg că mai bine lasă huiduielile și nu transformă concertul într-un haos. Și asta pentru că oamenii de pe scenă au fost la înălțime. Ah, și sunt monumente de voie bună. Pasărea Colibri nu a însemnat niciodată numai Florian Pittiș, cum ar spune unii. Ca dovadă faptul că sala a fost arhiplină și nu numai că nu am văzut nici măcar un scaun liber, dar mai era lume și pe margine și pe scări. Bine că am luat biletele cu mult timp înainte! Minunat!

duminică, 27 noiembrie 2011

Muzica de Guerilla

Acum ceva timp obișnuiam să ascult numai muzică de prin anii 70-80, muzica unor generații trecute. Nu eram singurul, am prieteni care ascultă același gen de muzică. Mă îngrozeam atunci când vedeam ce muzică se face în zilele noastre. Totuși mă simțeam un pic anacronic, parcă pierdeam spiritul generației mele, nu o înțelegeam, nu făceam parte din ea. Ascultam muzica pe care o ascultau cei care au acum în jur de 50 de ani - pentru ei sunt convins că a însemnat foarte mult mesajul acelei muzici dar pentru cei de vârsta mea nu mai are aceeași forță. De ce ar iubi un adolescent versul „nu contează cât de lung am părul/ contează cât de mult gândesc” când în ziua de azi chiar nu mai dă nimeni doi bani pe cât de lung ai părul?


Unul din motivele pentru care iubesc Radio Guerilla este pentru că a rezolvat această problemă pentru mine: mi-a arătat că se face muzică bună și acum, muzică care transmite ceva. Am început să mă simt ca făcând parte din lumea actuală și am început să prind spiritul generației mele. Este mare lucru, nu mai mă simt ca un Darth Vader aterizat în Evul Mediu.

Chiar dacă o să mă acuzați de reclamă, vă redau un spot publicitar care îmi place la nebunie:
Salut, sunt Alex Găvan și ascult Radio Guerilla pentru că este la înălțime.

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Imnul de bun simți al României

Masacrul lui Marcel Pavel de pe National Arena a avut și o parte bună: a atras atenția asupra imnului nostru. Andrei Pleșu vorbește într-un articol despre faptul că timpul lui „Deșteaptă-te române” a cam trecut. Parcă și mie mi se pare un imn cam trist, despre o nație adormită și veșnic asuprită de barbari.

Niște tipi foarte creativi s-au gândit chiar să propună un imn de bun simț:


vineri, 25 noiembrie 2011

Miss Regie 2011

Azi-noapte a fost aleasă Miss Regie 2011. Adică, pentru neștiutori, cea mai frumoasă studentă din București. Nu că m-ar interesa pe mine prea tare cine e aia. Dar ia să vedem dacă puteți să ghiciți care a fost premiul. A? Nu, stai așa, e prea greu de ghicit. Premiul constă într-o excursie în Italia și... OPERAȚII ESTETICE! Stai. Cum? Oamenii ăia s-au adunat acolo să aleagă cea mai frumoasă studentă, adică aia cea mai cea dintre toate, cu cele mai cele din toate, cea mai... cum vreți voi și o duc în Italia ca să-i facă ce? Băieți, eu zic să vă grăbiți un pic cu însurătoarea, că în câțiva ani o să se găsească numai d-alea cu silicoane și botox.

Mika's gonna get you down

Nu știu dacă am mai spus-o pe aici. Dacă nu, o spun acum, nu-i problemă: în general, reclamele la furnizorii de servicii de telefonie mobilă mi se par foarte stupide și enervante. Din punctul meu de vedere, ăștia își fac mai mult anti-reclamă cu prostiile astea. Bineînțeles, în frunte se află Vodafone cu Maximia lor și chitara lui Smiley. Dacă nu ar avea toți prietenii mei Vodafone (cred că nu greșesc dacă spun asta), cred că aș renunța la serviciile lor doar din cauza celor menționate mai sus.

joi, 24 noiembrie 2011

Îmi vreau soarele înapoi

Cred că am mai scris un articol asemănător anul trecut, dar nu am mai găsit link-ul.

Acum câteva zile o colegă de breaslă de la Hyperion făcea un studiu despre influența vremii asupra stării psihice (vroia să afle dacă e ori albă ori neagră, ori influențează vremea starea psihică ori nu). M-a pufnit râsul, ia uite-i și pe ăștia, reinventează roata.

S-au făcut 3-4 zile de când nu mai este soare afară. Atmosfera este înnorată și apăsătoare, în limbaj de Rahova „te face la moral”. Eu unul mă simt de parcă vine Apocalipsa, am o stare de agitație și nervozitate - cevă mă neliniștește. Mă simt ca acei oameni primitivi care văzând cum ziua se face din ce în ce mai mică aveau impresia că într-o zi nu va mai exista zi deloc. Exact asta este, o neliniște primitivă. Am nevoie de soare ca să funcționez bine. Și nu, nu vreau să fiu comparat cu o floricică :p Sunt curios cum or suporta nordicii noaptea de 6 luni.

Măcar putem visa:

miercuri, 23 noiembrie 2011

Nu suntem gunoaie, nici proști, nici găinari

Nu știu despre voi, dar eu m-am cam săturat să tot aud ce țară de rahat (pardon) e România. Adică m-am săturat să tot aud văicăreli, nervi și țipete că nimeni nu mai suportă să trăiască în țara asta. Din câte țin eu minte, când aveam eu cam un an și jumătate ne-am câștigat un oarecare drept la libertate. Adică să trecem granița fără să fim împușcați. Și atunci, decât să te enervezi atât de tare și în fiecare zi, te muți.

Trebuie să recunosc că nu sunt chiar un patriot și nici nu prea am înțeles, de-a lungul timpului, sensul acestui lucru. Nu am trecut acum de partea cealaltă, e clar că avem multe păcate, mulți oameni leneși, hoți ș.a.m.d. Îmi plac, de exemplu, austriecii, oamenii corecți și sinceri. Problema noastră majoră însă cred că e faptul că nu vedem niciodată decât răul. Suntem încăpățânați, avem idei fixe și mergem mereu cu capul înainte. De multe ori uităm să ne bucurăm și să apreciem lucrurile bune.

marți, 22 noiembrie 2011

Reclame în RATB

E clar, astea sunt zilele RATB-ului la noi pe blog. După ce am scris despre tramvaiul 1, iar Tibi ne-a povestit un pic despre unul dintre autobuzele de noapte, iată că astăzi inspirația m-a lovit tot în direcția asta. Și nici măcar nu e ultima dată, pentru că urmează cât de curând și un text despre controlori.

Acum 100 de ani (ei bine, probabil nu chiar), am fost plăcut surprins de inițiativa europeană (ziceam eu atunci) a celor de la Regia Autonomă de Transporturi București de a pune televizoare în trolee (că acolo parcă au apărut prima dată). Ar fi mers un film cu De Niro sau Jack Nicholson în drumul până la liceu, nu? Cam atâta dura drumul, deci nu puteți spune că nu era timp de un film.

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

N114

Zi de vineri, mă prinde 20:30 la birou. Mamă, ce mai mă enervează și clientul ăsta din Spania cu care abia comunic. Pentru orice nimic trebuie să îi dau mail șefului meu care dă forward agenției de PR care dă forward în Spania iar mailul de răspuns urmează același traseu. Dar asta e, o să treacă. Îmi termin treaba, închid biroul și plec către Laura nu înainte de a lua două beri (băusem una și la serviciu după ce plecaseră toți colegii).

Ajung la Laura, mâncare, băutură, jocuri și pe la 12:10 plec. Mă grăbesc să prind autobuzul N114, unul din puținele lucruri care se întâmplă la timp în orașul nostru și de care sunt mândru. Ai întârziat un minut peste 12:30, ghinion, îl aștepți pe următorul. Precizie elvețiană. Alerg un pic pentru a fi la timp în stație, lume multă. Deși ne îmbulzim toți în autobuz totuși nu suntem atât de mulți încât să nu prind loc pe scaun. Ocup un scaun și încep să observ, profesia mea își face simțită prezența. Pe cele patru scaune rezervate bătrânilor și invalizilor un grup de 4 gherțoi care vorbesc tare, înjură și mănăncă semințe. Da, este un autobuz care merge în Rahova în caz că nu am precizat. Mă deranjează, parcă îmi fac un pic greață, dar sunt obișnuit cu astfel de oameni. Până la urmă în fiecare zi plec din cartierul ăsta iar seara mă întorc tot aici.

Continui să observ.

joi, 17 noiembrie 2011

Pat și Patachon

Dacă nu știați încă cine suntem noi și ce e cu numele ăsta dubios al blogului, a venit momentul să aflați:

Despre tramvaiul 1

La 7:20 am ieșit pe ușă, ca în fiecare dimineață. Pregătit pentru o zi de muncă. Doar mie mi s-a părut că în dimineața asta a fost mai cald sau o fi de la căldura sufletească? Oricum. Am pornit spre stația tramvaiului 1, tot ca în fiecare dimineață. Pe zi ce trece, vehiculul e tot mai plin. Tot mai multă lume se prinde că ăsta trece cam prin tot Bucureștiul, deci e imposibil să nu-i găsești o utilitate.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Străini în noapte

Ziceam acum vreo lună de piesa asta. Dacă a fost la înălțimea așteptărilor? Nu. A fost peste înălțimea așteptărilor. Partea proastă e că eu nu cred că am cuvinte atât de alese încât să povestesc ce am văzut aseară. Având în vedere și faptul că aseară Florin Piersic a vorbit cam cât am scris eu în ultimul an pe blog, n-o să spun prea mult. Nici n-ar fi frumos să stric surpriza, pentru că mai urmează spectacole și cred că ar fi o idee bună să vă duceți să le vedeți. Am râs cu gura până la urechi, am urmărit totul cu sufletul la gură, mi-au plăcut amândoi actorii foarte mult (și cred că Medeea Marinescu nu a fost cu nimic mai prejos decât Piersic, asta însemnând că au fost amândoi foarte sus), răsturnări de situație spectaculoase. Iar finalul...

luni, 14 noiembrie 2011

Să cerem, deci

Săptămâna trecută, având ceva timp la dispoziție și plimbându-mă puțin prin centru, am observat ceva. Știu, dacă abia acum mi-am dat seama înseamnă că stau cam prost cu spiritul de observație. Nu poți să mai faci doi pași prin Piața Romană, pe la Universitate sau pe la Piața Unirii fără să întâlnești pe cineva care să îți ceară ceva. Pe lângă cerșetorii care își mai ascund câte un picior, spun în bătaie de joc câte o rugăciune prin autobuz, ne spun că sunt orfani de ambii părinții pentru ca după 20 de secunde să îi vezi râzând de mama focului ș.a.m.d. că se lungește prea mult fraza, mai există o categorie. Oamenii care în permanență au nevoie de ceva și, evident, te-au găsit pe tine să îi ajuți. Amintim aici:

Am o problemă

Și problema nu-i mică. Bine, fără nicio legătură cu link-ul, am o problemă cu ăștia de la Golden Deals. E tare ideea cu site-urile astea de reduceri, dacă le urmărești poți să faci ceva afaceri faine. Doar că de la un moment dat devin prea insistenți. La început primeam un sigur e-mail pe zi, acum au ajuns la 2 sau 3, pentru că au mai băgat și Golden Deals Travel și nu știu ce alte chestii. Păi chiar așa, văd că am un mesaj necitit, sper și eu că mi-a scris vreo gagică și când colo... Golden Deals! Drept pentru care m-am cam plictisit. Oricum nu am cumpărat nimic de la ei și mai primesc oferte și de la alte câteva site-uri.

De ce Compact?

Pentru că băieții ăștia au rezistat și încă rezistă pe scena muzicii românești. Rezistă și cântă de atâta timp, în ciuda dispariției basistului Teo Peter și a chitaristului Emil Laghia. Dacă nu mă înșel, după ei le-a murit și impresarul. Dar oamenii ăștia continuă, au turnee prin Canada și America sau cântă în deschidere la Scorpions. Au continuat fără să își piardă vremea înjurându-l sau blestemându-l pe nenorocitul ăla de pușcaș marin. De-aia cred că n-ar trebui să ne mai supărăm pentru toate paparudele și toți ratații pe care îi găsim acum prin topuri: ei dispar într-un an-doi, ce e de calitate rămâne. Tot respectul!

duminică, 13 noiembrie 2011

Românii nu fac bere nefiltrată

Trebuie să îmi fac mea culpa pentru că acum vreo 2 ani am spus că berea Holsten băută la Oktoberfest (localul de pe Șelari, din păcate, nu festivalul) e o bere nefiltrată proastă, că nu se compară cu aia băută în Austria. Deh, fițe. Adevărul e că aia chiar e o bere bună. Văd însă că și la noi, în ultima vreme, a apărut o modă, din ce în ce mai multă lume bea weiss bier. Rezultatul e simplu de ghicit, s-au gândit și producătorii noștri de bere să facă așa ceva. Prima dată m-am păcălit când a apărut Bergenbier. Am luat un six pack de la Real și după prima gură mi-a părut extrem de rău. Deși Ciuc am impresia că apăruse mai de mult, am avut onoarea să gust abia săptămâna asta. Rezultatul: dezastru! Nu cer acum să fie la fel de bună ca Edelweiss, dar... măcar să aibă vreo legătură, măcar o particulă din sticla aia să îți aducă aminte de berea nefiltrată adevărată. Nu, oamenii au făcut doar o chestia mai tulbure, mai acră și cu un gust foarte dubios. Adevărul că așa îmi trebuie, nu știu ce mi-a venit să încerc o bere produsă de Bergenbier, mai ales să mai iau și 6! Iarna asta ar trebui să îmi fac provizii din Austria.

vineri, 11 noiembrie 2011

O zi specială

Azi e 11.11.2011. Nu cred că trebuia să vă mai spun și eu. Dacă nu v-ați uitat de dimineață în calendar, sigur ați auzit prin mass-media, Facebook sau Twitter. Ce e special cu ziua asta? După părerea mea nimic, poate doar faptul că e vineri și vinerea e ziua mea preferată. Deja faza cu sfârșitul lumii nu cred că mai e veridică pentru cineva, poate doar pentru americani. Povestea cu sfârșitul lumii e ca aia cu ciobanul care mințea că a venit lupul la oi. Așa și cu sfârșitul de lume, o să vină când n-o să mai creadă nimeni în chestia asta. Întrebarea mea este de ce lumea are impresia (sau măcar glumește pe seama acestui lucru) că, fiind 11.11.11, o să se întâmple ceva rău? De acord, e o dată „rotundă”, dar poate se întâmplă ceva bun. Zic și eu.

joi, 10 noiembrie 2011

Seriale TV

Nu prea pot să înțeleg oamenii care își pierd nopțile ca să vadă 20 de episoade din nu știu care serial. Chiar aveam o părere proastă despre cei care se uită la așa-zisele „sitcomuri”, adică serialele alea care te anunță când trebuie să râzi (că altfel tu nu ți-ai fi dat seama). Fără să mă gândesc că poate unele dintre ele chiar sunt amuzante sau bune, pentru că eu nu le urmăream. Asta nu înseamnă că de acum o să le urmăresc, fiindcă nu aș avea când. În fine, am renunțat să mai judec oamenii în felul ăsta, mai ales că asta ar fi însemnat să îmi disprețuiesc aproape toate cunoștințele. Nu prea mai există persoană care să nu se uite la Seinfeld, Friends, The Big Bang Theory, How I met your mother, sau dacă nu măcar Dr. House, Grey's Anatomy sau LOST. Și oricum ar fi fost stupid, e clar că un om înseamnă mult mai mult decât gusturile lui, care gusturi, vorba aia, non disputandum.

miercuri, 9 noiembrie 2011

La teatru

Cui i-e frică de Virginia Woolf? Bună întrebarea. La fel de bună ca întrebarea Cine e Virginia Wolf?, la care nu am aflat răspunsul nici după ce am văzut aseară piesa, la Teatrul de Comedie. Cred că a fost prima dată când l-am văzut pe Ștefan Bănică Jr. jucând (și n-a fost rău), am văzut-o pe Emilia Popescu, pe Diana Cavallioti (foarte simpatică!). N-am reușit să aflu dacă Nick era Constantin Diță sau Radu Iacoban. Piesa a fost un pic cam lungă pentru o seară de marți după gustul meu. A avut și momente amuzante, dar și momente în care m-am cam plictisit. Privind retrospectiv însă, se pare că totuși a fost o piesă bunicică, deși am rămas cu câteva întrebări după. Merită văzută, dar nu vă lăsați păcăliți de numele teatrului. Nu e chiar comedie.

luni, 7 noiembrie 2011

Femeile care înjură

Nu sunt adeptul înjurăturii. Consider că e o formă stupidă și infantilă de exprimare a frustrării și nemulțumirii. Mai înjur și eu în gând câteodată când mă mai enervez și zău dacă înțeleg de ce. Vorba unui prieten, înjurăturile nu au logică. Doar gândiți-vă la prostiile pe care le spuneți și încercați să le analizați sensul.

Lăsând la o parte huliganii de pe stadioane, boschetarii, B.U.G. Mafia și alții pe care ne-am obișnuit să îi auzim vorbind colorat, când o fată/ o femeie zice una frumoasă rău de tot, parcă îmi zgârie urechile de 10 ori mai tare. Ca să nu mai vorbesc de cazurile particulare când o tipă te invită să te duci în p**a ei sau te îndeamnă Hai c***e! Cred că de multe ori nervii le fac să uite că nu au nici una, nici alta.

Cei mai premiați

Azi-noapte s-au decernat MTV Music Awards 2011. Best Female e Lady Gaga, Best Male e Justin Bieber, iar cel mai bun debut - Bruno Mars. Cum era aia? Nașpa. Aiurea. Cam nasol.

Mai multe aici.
Sursa foto

P.S.: sunt singurul care crede că Lady Gaga și Justin Bieber trebuiau să facă schimb de premii?

duminică, 6 noiembrie 2011

Micile plăceri ale vieții de zi cu zi

Mâine e luni. Nu de puține ori ne declarăm ura față de această zi a săptămânii. Avem în față 5 zile grele în care lucrăm, mergem la cursuri și altele asemănătoare. De multe ori, munca ne ocupă aproape întreaga zi. Însă: am stat acum să contabilizez și sunt sigur că există multe mici bucurii care fac săptămâna mai frumoasă și mai ușoară. De multe ori, ele îmi dau senzația aia că azi e luni și mâine e vineri. Pentru că îmi place:

Big brother is watching you

Deși îmi place lumea online, folosesc rețele de socializare și sunt de părere că sunt niște invenții geniale atâta timp cât știi cum să le folosești nu pot să neg că uneori mă simt ca în "1984", cartea lui George Orwell.

vineri, 4 noiembrie 2011

Cola sau Pepsi?

Sunt unii oameni, să fiu al naibii dacă îi înțeleg. Le place Coca-Cola, o iubesc, nu pot trăi fără Cola. Nu e însă vorba de asta. Fiecare cu dependențele lui. Chestia este: când vine vorba de Pepsi, se fac albi la față, se dau 2 metri în spate, fața li se schimonosește și fac un Îîîîîîîî hhhhhhhhhhhhhh prelung. Ce-i drept, se întâmplă și invers, deși mai rar. 

Lucruri care trebuie apreciate

Cred că aș putea să fac o rubrică specială pe Pat și Patachon numită „Întâmplări la Pure Fitness”. Sau ceva de genul. În fine, ce mi s-a întâmplat aseară: după ce am terminat antrenamentul, mă duc alene spre vestiar să mă schimb și să plec acasă. Îmi scot lucrurile din dulap, mai puțin portofelul (aici e greșeala mea, mi-a fost lene să pun portofelul în ghiozdan și l-am lăsat așa acolo). M-am întors o fracțiune de secundă cu spatele, mă ștergeam pe cap. Când să mă întorc înapoi, ce credeți?

joi, 3 noiembrie 2011

Leapșa pe muzici

Fiind destul de ocupat zilele astea, am reușit abia acum să văd că am primit o leapșa de la Adrian Negoiță. Dar bănuiesc că prea târziu n-are cum să fie, și cum subiectul îmi place, iaca:

Muzică și versuri

Și dacă tot spuneam că există totuși multe lucruri frumoase, azi mi-am amintit de o poezie. Tot trollând (vedeți câte cuvinte noi am învățat de când cu blogul?) pe YouTube după niște muzică faină de ascultat într-o dimineață noroasă de noiembrie, am dat peste Tudor Gheorghe. Versurile îmi sunau cunoscut și mi-am adus aminte că poezia asta am studiat-o prin liceu la limba română. Atunci era un chin, aveam un profesor cam nebun și oricum nu mi-a plăcut niciodată să comentez și să analizez prea mult o poezie. Părerea mea e că lucrurile astea omorau plăcerea de a savura un vers. Mai ales dacă erai la mate-info, ca mine, te chinuiau, nene!

Bune vs. Rele

Am tot auzit zilele astea vorbe cum că aș fi devenit hater. Adică scriu numai că nu îmi place aia, că nu îmi convine ailalltă, că ăla e prost, că ălălalt e nebun. Că sunt poate prea cârcotaș. Gândindu-mă la ultimele articole apărute, da, am scris mai mult despre rele decât despre bune. Asta în condițiile în care, dacă stau numai puțin să fac o socoteală, lucrurile care mă bucură sunt considerabil mai multe decât cele care mă supără. Sunt de părere că pământul e plin de lucruri frumoase pe care unii dintre noi nu le văd.

România noastră

Tocmai am citit un articol tulburător apărut în Jurnalul Național despre educația în România .

Copii al căror vis este să ajungă ospătari la cârciuma de lângă sat, să devină șoferi pentru a vedea și alte sate sau pur și simplu să facă o facultate. Copii care învață cu cartea pe câmp, aducându-mi aminte de vremurile de care îmi povesteau părinții mei - și ei provenind de la țară și fiind nevoiți să învețe pe câmp în timp ce păzeau vacile.
Asta e România în care trăim, o Românie ce uneori îmi pare că se apropie de Africa, în care chiar și să ai 8 clase este un lux prea mare pentru unii. O Românie ce are nevoie disperată de ajutor dar din păcate odată ce ne-am ridicat din sărăcie refuzăm să ne întoarcem și să facem ceva și pentru cei care au fost înfrânți de condițiile mult prea grele în care au fost obligați să crească.

Femei, femei...

Trebuie să scriu în calendar când îmi spui tu că sunt frumoasă! îmi zboară pe la ureche dinspre o domnișoară care vorbea la telefon probabil cu prietenul ei. Nu am putut să nu observ că domnișoara dacă nu câștigase deja câteva concursuri de miss cu siguranță ar câștiga dacă ar participa.

Chiar așa, de ce le spunem așa rar că sunt frumoase? Evident, cazul de mai sus nu este unic, femeile chiar ar trebui să-și noteze zilele în care prietenii lor le spun că sunt frumoase. De ce? Ce ne oprește să le spunem că sunt frumoase? Orgoliul? Nu le observăm? (cred că nici nu se pune problema să nu le observăm, de când umblu prin zona Facultății de Psihologie și a Facultății de Drept am început să cred că aici se dă examen și la aspectul fizic!)

Nu ne mai simțim bărbați dacă arătăm o față mai umană și facem un compliment? Oameni buni, complimentele sunt gratuite și neimpozabile, profitați!

Și fără prea multă legătură cu restul articolului:

marți, 1 noiembrie 2011

Parazitii?

Nu îmi place să ascult Paraziții dar am auzit melodia asta la radio:



Câteva versuri din melodie:

Mesajul e clar si nu se-ndreapta catre Marte,
De dragu’ diversitatii,
Citeste-o carte!
Daca vrei sa faci lumina cand e pentru tine noapte,
Educa-te singur frate,
Citeste-o carte!
sau
Trebuie sa stii sa legi 2 cuvinte, copile,
Altfel risti sa fie cainele tau mai destept ca tine

Consideram Paraziții o trupă care în afară de înjurat nu știe mare lucru, evident aceasta fiind o idee care nu știu de unde am scos-o căci nu îmi aduc aminte să fi ascultat Paraziții. Deh, ce ți-e și cu opiniile astea, e greu să ți le formezi pe ale tale. Nu știu alte melodii de la ei dar mă bucur să aud astfel de versuri. Și mă bucur mai mult gândindu-mă că aceste piese se adresează adolescenților. Sper ca aceștia să nu rețină doar înjurăturile, băutura și drogurile și să rețină și mesajele ca cel de mai sus.

Highway from Hell

Să nu vă mai aud că vă plângeți de drumurile românești, da? Se poate și mai rău.

luni, 31 octombrie 2011

Fată, mi-am luat mașină!

No, acum ce să zic... Fiecare cu concepțiile și părerile lui despre cum ar trebui să arate o mașină. La urma urmei, trăim într-o țară liberă.

vineri, 28 octombrie 2011

Ai fost recenzat?

Cred că e printre întrebările pe care le-am auzit cel mai des în ultimele zile. Aproape la fel de des ca atât de utilizatul „Ce faci?” În fine, cu ocazia celebrului recensământ, care a ajuns cel mai dezbătut subiect, mai dezbătut decât chiar accidentul lui Huidu, am observat că aproape niciun român nu e mulțumit. Că dacă ne dăm CNP-ul îl folosesc ăștia de la PDL la alegeri, că ne trec pe toți ortodocși din oficiu și dup-aia construiesc Catedrala Mântuirii Neamului, că de ce trebuie să îi spun aia, de ce îi interesează ailaltă, că eu nu vreau să fiu recenzat. Oameni buni, calmați-vă că nu s-au întors securiștii și nici nu știu ce servicii secrete care vă urmăresc pe voi. Eu un recensământ doar. Cam suferim de mania persecuției, mie așa mi se pare.

Metallica și Lou Reed

Poate că știați deja, poate că eu am descoperit-o mai greu. Dar... refuz, aș vrea să pot să refuz să cred așa ceva. Am tot sperat că e o glumă, am început să citesc comentariile în speranța că o să aflu că cineva a pus la mișto melodia aia pe YouTube. Auzisem de colaborarea dintre Metallica și Lou Reed, dar nu mă rosese până acum curiozitatea să văd ce minunăție au făcut. Lou Reed era ok la vremea lui, dar habar nu aveam ce mai e cu el și cum o mai duce. Era mai bine dacă nu aflam.

miercuri, 26 octombrie 2011

Aseară, la GSP

Nu mă uit la GSP, jur că nu mă uit. Și dacă mâine m-aș muta singur la casa mea, nu mi-aș lua televizor. Pentru că nu și-ar justifica investiția. Dar de fiecare dată când îl deschid, se întâmplă să dau de ceva care mă lasă cu gura căscată. Și atunci mă gândesc că dacă doar eu nimeresc atâtea inepții (și asta numai butonând telecomanda pe zeci de posturi și luându-le la rând până termin cafeaua sau mâncarea și apăs pe off), de fapt numărul lor trebuie să fie mult mai mare. În fine, asta e o discuție inutilă, e clar că nu e prea constructiv să te uiți la televizor în zilele noastre.

marți, 25 octombrie 2011

4 lucruri pe care nu le înțeleg pe Facebook

Desigur, probabil ar fi mai multe, dar deocamdată mă opresc numa' la astea 4, care mi-au venit acum în minte:

1. De ce trebuie să dai check-in în fiecare loc în care stai mai mult de 5 minute? Când pleci în vacanță, dai check-in în aeroport, apoi la hotel, pe plajă. Ai da check-in și în avion, dacă s-ar putea. Trebuie să anunți pe toată lumea când ești la facultate, la serviciu, când te-ai dus să plătești factura la Vodafone, când e frig afară și îngheți în stație, când ești la doctor, la secția de poliție (ce mândrie!), la bucătărie (fac clătite :x), la duș, pe stadion, la concert Tiesto (cumva te-ai plictisit prea tare și te-ai gândit să mai intri un pic pe Facebook?). Am văzut pe cineva care a dat check-in ACASĂ! De ce?! Mă rog, nu sunt total împotrivă, sunt de acord că sunt unele evenimente la care e amuzant să faci asta, dar asta nu înseamnă că pe toți cei 839 de „prieteni” ai tăi îi interesează unde ești în fiecare moment.

luni, 24 octombrie 2011

Afacerile cu statul

Știm cu toții de bordurile lui Videanu, de scandalul cu autostrăzile sau cu flota. Acum se pare că a apărut încă una. Peste tot pe unde mergi în București se schimbă țevi. În orașul Alexandria se schimbă țevi. Cineva mi-a zis că la Giurgiu e și mai rău. Pe strada unde locuiesc se lucrează de o lună, băieții tot astupă și destupă niște gropi pentru a ajunge la țevi. Strada este ciuruită.

Să fie vorba de o afacere cu țevi la nivel național? Nu m-aș mira...

Și atât cu subiectul ăsta. Sunt prea obosit pentru a scrie mai mult pe tema asta.

...și ȘOC!

Știre ȘOC astăzi de dimineață: Rihanna a fost văzută ieșind dintr-un sex shop, unde a stat doar 5 minute și a cheltuit 1150 €. Vai de mine, vorbești serios?! Nu se poate! Dar nu ne spuneți și nouă ce a luat de banii ăia? Și oare cu cine o să folosească jucăriile (mă scuzați că nu sunt prea documentat, nu știu cine e iubitul Rihannei, în caz că are)? Este inadmisibil așa ceva. După ce că sunt atât de obosit, acum nici nu o să dorm la noapte din cauza asta.

vineri, 21 octombrie 2011

Fiecare cu damblaua lui

Gata, am pus mâna pe ele! În sfârșit, după mai bine de un an de când aveam planul ăsta, am bilete la Străini în noapte! Nu mă întrebați de ce a durat atât. Fapt e că eu zic că sunt unele lucruri care nu trebuie ratate, categorie la care se încadrează, apropo, și piesa Egoistul în regia aceluiași Radu Beligan (ce clișeu stupid, știu, normal că e același). Prețul este cam exagerat pentru o piesă de teatru, dar ce poate fi mai încântător decât Florin Piersic și Medeea Marinescu într-o comedie romantică? Fericirea vine din lucruri mărunte. Alt clișeu, dar eu zic că merge bine. Păcat că mai e atât de mult până pe 15 noiembrie!

joi, 20 octombrie 2011

Fabrica de contrafacere

Azi am descoperit site-ul Fabrica de contrafacere, un site foarte misto dedicat combaterii contrabandei cu tigari.

In ultimul timp am vazut foarte multe reclame prin oras privitoare la riscul la care se expun cei care cumpara tigari contrafacute. Oare chiar atat de mult s-a agravat problema asta in ultimul timp? Eu unul, mai naiv de felul meu, credeam ca sunt pe cale de disparitie tigarile contrafacute la noi in tara. Tin minte ca acum vreo 10-15 ani tot timpul auzeam in Piata Rahova tiganii strigand "Avem facturi! Tigari ieftine! Ia Kent-ul!", dar intr-un timp disparusera. Atunci eu am crezut ca a luat sfarsit epoca facturilor false si a tigarilor contrafacute. Se pare ca m-am inselat.

miercuri, 19 octombrie 2011

Remediul

Eram astazi la serviciu (de fapt inca sunt...), zi plictisitoare, eu obosit dupa cateva nopti ce nu le-am dormit tocmai bine. Ce sa fac sa mai imi vina chef de viata?

Pai cred ca sunt doua videoclipuri (de fapt melodie in primul caz) pe care oricat de emo ai fi nu ai cum sa nu le apreciezi si nu au cum sa nu te faca sa zambesti.



luni, 17 octombrie 2011

Ne revenim și noi un pic?

Mda, știu, s-a discutat deja prea mult pe tema asta. Jurnaliștii sunt fericiți, au un nou subiect pe care să îl toace cu grămezi de remarci penibile, întrebări stupide și agasante, hohote de plâns. Dar... hohote de plâns pentru cine oare? Pe cuvântul meu dacă după accidentul petrecut ieri am auzit altceva decât „Săracul Huidu!”, „Nu pot să cred cât ghinion are omul ăsta!”

RATB infiinteaza serviciul SleepMore

Dupa serviciul de transport de noapte RATB vine in intampinarea nevoilor calatorilor cu un nou serviciu special gandit pentru bucuresteni: SleepMore.

Pentru ca tuturor ne place sa dormim inca putin dimineata, RATB faciliteaza acest lucru printr-o strategie foarte simpla. La orele de varf reduc din autobuze, astfel incat dupa o perioada de asteptat in frig sa intri intr-un autobuz extra plin. Atmosfera rezultata este una de vis, caldura, leganat, tot ce trebuie sa faci este sa inchizi ochii si sa te lasi in voia somnului - nu trebuie sa-ti fie teama, nu ai cum sa cazi din picioare pentru ca nu ai unde!

Singura grija ramasa in seama calatorului este sa-si plateasca biletul prin care cei de la RATB ne asigura ca vom contribui la calitatea transportului in comun si sa fie atent langa cine se aseaza pentru a nu ramane fara telefon si fara acte (de bani nu se pune problema din moment ce persoana respectiva circula cu RATB la ora 8 dimineata).

vineri, 14 octombrie 2011

Board games

Cred ca noua moda in materie de socializare este board games. Prima data cand am auzit de sintagma asta eram in anul 1 de facultate. Prima facultate. Fiind vorba de Automatica m-am gandit "cine stie ce jocuri gen WOW or mai fi si astea", nu am fost curios sa vad cu ce se mananca pentru ca am o usoara alergie cam la toate jocurile pe calculator, alergie amplificata la Automatica unde era imposibil ca in 5 minute sa nu auzi pe cineva vorbind de cate un joc. Apoi am tot auzit mai peste tot (apropo, vedeti ca la casa Lupu s-a facut chiar o seara de board games, miercurea trecuta). Chiar am si cumparat cadouri board games.

Evident, am jucat si eu - prea dadeam cu nasul de ele peste tot iar unele chiar mi-au placut. Ce nu inteleg de unde atata valva cu jocurile astea, si cand eram eu mic erau destule jocuri din clasa "board games" (e drept, poate ca gama nu era atat de variata ca acum!) si nu se agita lumea atat cu ele.

De unde vine moda asta? Sper ca nu de la americani! :)) (glumesc, nu am nimic cu americanii)

joi, 13 octombrie 2011

Concerte, concerte

Primul concert mare văzut de mine pe viu a fost Scorpions la Sala Polivalentă, în 2004. Era atunci ceva absolut fantastic, efectiv nu puteam să cred că îi văd pe viu (am stat și aproape de scenă, ha!). Până atunci, trupele astea de afară pe care le ascultam eu îmi dădeau senzația că sunt din altă galaxie, că nu am cum să interacționez cu ei, că nu sunt reali. Videoclipurile cu ei erau ca un film SF (doar că fără S).

miercuri, 12 octombrie 2011

Ce înseamnă spiritul de turmă

Eram în căutarea unui bancomat ING ca să scot bani (deh, eu întotdeauna scot, niciodată nu depun). Nu râdeți, că nu e ușor de găsit, mai ales că în ultima vreme s-au închis vreo 3 de prin centru (asta numai din ce știu eu). În fine, e greșit spus „căutam” pentru că știam unde e. Înăuntru, coadă de 5 persoane la unul din bancomate, la celălalt nimeni. Fir-ar să fie, ca de obicei unul nu merge! Mă așez la coadă și trag un ochi către unitatea liberă, dar nu mi se pare nimic în neregulă. Mă mai uit o dată și, după ce stau puțin pe gânduri, îmi încerc norocul.

marți, 11 octombrie 2011

Folk din pana mea

... în pana mea, ce concert a fost aseară în Joy Pub! Lansarea discului cu versurile lui Sorin Poclitaru a strâns la un loc mulți artiști și oameni faini. De unii am tot auzit până acum și mi-a făcut plăcere să îi văd pentru prima oară: Adi Beznă e senzațional, un monument de bună dispoziție și glume! Pe alții abia așteptam să îi revăd: Emeric Imre, Ovidiu Mihăilescu, Make (care din păcate nu a mai ajuns), Puiu Crețu. Pe alții, cum ar fi grupul Zări, abia i-am cunoscut, dar mi-au plăcut la nebunie! Au fost și cântece pe versuri de Sorin Poclitaru (un om incredibil, care organizează concerte folk la Gura Humorului din propriul portofel), au fost și versuri recitate (foarte frumoase!), au fost și tot felul de alte cântece cunoscute. Totul a culminat, ca de obicei, cu Nebun de alb.

luni, 10 octombrie 2011

Eroii din viața noastră

Inspirat de articolul lui Andrei, Turul României pe 2 roți și 2 picioare am început să mă gândesc la eroii din viața mea. Oameni care ajută, inspiră, schimbă ceva cât de mic în lumea în care trăiesc.


Turul României pe 2 roți și 2 picioare

Care e avantajul să ai propria afacere? Desigur, ar fi multe, dar unul dintre ele e că poți să faci așa ceva. Ca să nu mai vorbesc și de norocul de a avea o nevastă care te lasă să pleci de nebun vreo două luni prin țară. Singur, doar tu și cu motocicleta. L-am văzut pe Andrei Samoil ieri pe TVR 2 (semn că televiziunea nu a murit de tot) și mi-a plăcut tare mult! Și el, și ideea lui. Dacă aveți timp să citiți și să vedeți câteva poze, nu ezitați (cu riscul de a vă face să vă luați chiar mâine un rucsac în spate și să plecați). Aici un link cu povestea completă. Avem ATÂT de multe locuri de văzut!

Dor de Iris


Nu știu vouă, dar mie tare mi s-a făcut dor de băieții ăștia. Ultima dată când i-am văzut a fost acum aproape un an. Eh, de atunci mult timp a trecut și am început să le simt lipsa celor care, cred eu, au avut și au cele mai bune concerte dintre trupele de la noi. Luna asta, Iris au cam împlinit 34 de ani. Deci, se aude ceva de vreun concert?

Ceasuri Mircea Badea


Ascultam azi Radio Guerilla (da, sunt mare fan Dobro si Craio) si aud de Mircea Badea care s-a injurat ca la usa cortului cu Radu Moraru pe blogurile lor. Apropo, nefericita expresie "ca la usa cortului", eu stau frecvent la cort si nu vorbesc deloc ca ei. Dar sa revenim. Eu sunt mai cazut din luna, nu sunt la curent cu ultimele noutati din tara noastra. Nu urmaresc televizor, nu citesc ziare. Aud de treaba de care v-am povestit si zic "iaaaaa, Mircea Badea are blog! S-a luat si fraieru' dupa noi! Ia sa vad si eu cum o fi!".

Nedreptate

Tudor Sișu, marele rapper, băiat de cartier și compozitor a fost arestat. Din nou. Pentru același lucru, trafic de droguri. Desigur, nu era vina lui. De unde să știe el că îi este ascultat telefonul? E clar, lumea are ceva cu el. Lumea e invidioasă și dușmănoasă. În timp ce tot felul de criminali sunt liberi, el, om corect, onest și vertical, este arestat pentru trafic de droguri. Și mi se pare și normal să aibă reacția pe care a avut-o, într-o țară care e atât de înapoiată încât să interzică drogurile.

duminică, 9 octombrie 2011

De toamnă

Ce vreme oribilă, ce plictiseală, ce tristețe! Băi, nu vă înțeleg. Mie chiar mi-a plăcut aseară să mă plimb un pic prin ploaie (hai că nu vă topește nici pe voi după vreo două luni de secetă). Mă bucur că s-a mai ridicat un pic praful ăsta pe care îl tot inhalăm, că s-a mai răcorit un pic atmosfera. Parcă devenise cam plictisitor să tot fie 30 de grade în fiecare zi, deși sunt sigur că în curând o să mi se facă dor și de nopțile de vară. Dar până la urmă și vremea asta are farmecul ei. Așa că vă rog eu, nu vă mai tot plângeți pe Facebook de ploaie, frig și nori. Sunt în mijlocul toamnei, nu e nimic ieșit din comun! Plus că, sunt sigur, abia așteptați să vină iarna. Și ca să vină, trebuie să existe o trecere de la vară la iarnă. Asta se numește toamnă.

Michael Jackson n-a murit!

... piesa asta este hit, ca să parodiem niște versuri stupide ale unei trupe românești!




Și brusc îmi pare rău că nu am fost la concertul Parov Stelar de sâmbătă... Tipic pentru mine, ratez din cine știe ce motive concertele bestiale și apoi îmi pare rău câteva luni :))

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Maraton Casa Lupu 24h

Tocmai m-am întors de la Maraton Casa Lupu 24h, eveniment despre care puteți citi pe Facebook. Deși titlul vă poate induce în eroare, nu este vorba de o competiție de alergat :D

Am primit și eu o invitație pe Facebook și am zis să vin că tare mă rodea curiozitatea, organizatorii anunțau dans, filme, mâncare gătită, bar, must, jocuri de societate. Și bine am făcut că am venit pentru că s-a dovedit super tare! Este o petrecere în casa unor tipi (nu m-am prins dacă chiar locuiesc acolo sau este doar pentru petrecere casa respectivă) la care vine cine vrea și toată lumea se simte bine. Am râs cu prietenii din EcoXtrem (apropo, luni este prima ședință din școala de iarnă 2011-2012 ), am jucat mima și pingpong, ne-a povestit Bundy cum a fost la Paramongols. Bundy, esti un om absolut superb! Felicitări pentru ce ai făcut cu proiectul Paramongols!

vineri, 7 octombrie 2011

Seeking happiness


Tocmai am citit niște cuvinte care mi se par foarte puternice:

All these years I had been sustained by an illusion-
-happiness through victory-- and now that illusion was burned to ashes. I was no
happier, no more fulfilled, for all my achievements.

Finally I saw through the clouds.

D-ale vieții

Eram în troleu, cu ochii într-o carte. Mergeam înspre Universitate. Până aici nimic neobișnuit. București, viața de zi cu zi. La Kogălniceanu se deschid ușile (ca la fiecare stație de altfel) și aud un strigăt înăbușit: „Pletosule, mai citești mult??” Ridic capul și văd un tip făcându-mi cu mâna, în timp ce mușca cu poftă dintr-o shaorma (evident, de la locul cunoscut sub numele de Shaorma la 2 lei, deși între timp s-a făcut 3 sau chiar 4 lei). Sincer acum, chiar îmi era dor de astfel de chestii. Aproape uitasem cum era pe la început, când îmi lăsasem plete și auzeam în fiecare zi: „Roachere, partidul te vrea tuns!” (cam atunci apăruse reclama aia cred) sau „Rocăre, îți dau foc la păr!” și alte variațiuni pe aceeași temă.

marți, 4 octombrie 2011

Facem și noi (de râs) o facultate?

Pentru că în facultățile din România prea se găsește elita elitelor, iar filtrarea la examenul de bacalaureat respectiv examenul de admitere este mult prea dură, ai noștri politicieni s-au hotărât că ar fi mult mai corect ca bacalaureatul să nu mai fie condiție eliminatorie pentru intrarea la facultate. Pentru că, nu-i așa, trebuie să avem toți șanse egale și să nu existe discriminare (doar suntem în UE!). De ce să nu li se dea o șansă și celor care nu sunt în stare să învețe să ia un amărât de 5?

Și totuși a rămas cel mai frumos din orașul acesta

Astăzi ar fi împlinit 68 de ani. Incredibil, și totuși părea mereu atât de tânăr și tânăr a și rămas în amintirea noastră. Cu mai puțin de un an înainte să plece, l-am întâlnit la Green Hours, la lansarea albumului Best of '06, a lui Ducu Bertzi. Țin minte perfect, stăteam la masă și ne gândeam dacă să dăm banii pe CD sau nu (deh, la vremea aia era o problemă, eram încă liceeni). Moțu Pittiș a trecut pe lângă noi, a ieșit din curte, pășind grăbit pe Calea Victoriei.

joi, 29 septembrie 2011

Vara, întâmplător

Vara se duce, încet-încet. Nu, nu am dormit o lună și m-am trezit acum, dacă asta vroiați să spuneți. Știu că toamna calendaristică a venit demult, dar eu unul nu am simțit nevoia să pun tot felul de status-uri sau melodii de toamnă pe Facebook când afară era soare din plin și cel puțin 30 de grade. Dacă stăm să ne gândim bine, chiar și vremea de acum ar putea să ne păcălească și să ne facă să credem că e o zi de început de iunie sau sfârșit de august. Daar, pe de altă parte, trebuie să anunț și eu pe blog că vara e pe sfârșite, nu-i așa?

luni, 26 septembrie 2011

Acum niște ani

De multe ori m-am gândit că ar fi fost interesant să trăiesc în anii '40-'50-'60. Nu mă refer aici la România lui Gheorghiu Dej, ci la lumea aia pe care o vedem în filmele cu Cary Grant și Audrey Hepburn. Sau altele din perioada aia. Mi se pare fascinantă eleganța acelor ani, când bărbații erau toți îmbrăcați la costum indiferent că temperatura era de +40 de grade la umbră, nu le lipsea cravata decât în cazul în care purtau papion, iar femeile în pantaloni nu existau, toate purtau rochii și erau încălțate cu tocuri.

vineri, 23 septembrie 2011

Pe la sală

Spuneam prin iunie că îmi place să mai trec din când în când pe la sală ca să văd ce noutăți au mai apărut în materie de muzică. Ei bine, între timp am schimbat sala de fitness și automat s-au schimbat și datele problemei. Trebuie să recunosc în primul rând că muzica de aici nu e la fel de enervantă ca în alte părți, unde dai întotdeauna peste Vibe FM, Kiss FM sau Radio Zu (intenționam să formulez fraza ceva de genul „postul X, Y sau în cel mai bun caz Z”, dar nu am putut să mă hotărăsc care dintre cele 3 e mai bun).

Savoarea unei replici

Deși mulți ar spune că e prea acid, prea încruntat sau prea pesimist (sau realist?), mie îmi place uneori la nebunie de CTP. Îmi place ironia lui amară, îmi place spontaneitatea și savoarea replicilor lui. 

Favorita mea este cea de la decernarea premiilor pentru cei mai buni jurnaliști din România (2008 cred), când Cristian Tudor Popescu a spus că va continua să scrie doar ca să mai aibă cine să fie înaintea lui Mircea Badea (atunci pe locul 2). Bineînțeles, între timp a ajuns Badea primul, că ăsta-i poporul.

miercuri, 21 septembrie 2011

Sing us to the end of love!

Acum fix 3 ani cânta pentru prima dată în România. Am ratat respectivul concert, dar în mod sigur pot să spun despre cel din 2009 că a fost divin. Căldura se simte în ochii și în vocea lui, în interacțiunea cu publicul. Dacă ar mai veni să cânte de 10 ori la București, de 10 ori aș merge să îl văd. Poet, cântăreț și romancier de excepție, Leonard Cohen împlinește astăzi 77 de ani. Haideți să nu așteptăm să dispară dintre noi ca să îl ridicăm în slăvi și să îi ascultăm muzica. La mulți ani, Domnule Cohen! Chapeau!

marți, 20 septembrie 2011

?!?!

Fără alte comentarii. Îmi vine să... plâng.

miercuri, 14 septembrie 2011

Care e cel mai cunoscut Nicu din România?

Sunt deseori îngrozit (sau mai bine zis stupefiat) de rezultatele pe care le dă Google. Însă un lucru e clar, rezultatele astea sunt oglinda poporului român (sau a altor popoare, după caz). Întrebarea de astăzi este: ce sugestii primim de la site-ul mai sus menționat când căutăm un anume Nicu? Credeți că e vorba despre Nicu Alifantis, Nicu Covaci sau Nicu Constantin? Să mai pomenesc măcar de Nicu Vladimir sau Nicu Steinhardt? Nu, nu e nici măcar  fiului fostului dictator. Este unicul, inegalabilul, oglinda valorilor culturale românești...

marți, 13 septembrie 2011

Horoscoape și zodii


Tot din ciclul „Azi e marți 13, avem ghinion” (lucru pe care nu știu dacă l-aș fi băgat de seamă dacă nu citeam pe Facebook la vreo 5 persoane), eu nu înțeleg următoarele.

Mă uit dimineața la televizor în timp ce sorb cu plăcere din cafea. De obicei mă uit la știri. Cam orice știre îmi captează atenția, în sensul că mă face să pufnesc (în râs sau de enervare) sau chiar mă interesează (mai rar). Oricum, ideea e că prind mesajul esențial. Și la un moment dat apare Neti Sandu. E imposibil să nu o știți, e la Pro TV de vreo 15 ani cred. Eh, atunci mă apucă un căscat groaznic și, ceea ce am observat de curând, nu sunt atent și nu rețin absolut nimic din ce zice, nici măcar când ajunge la zodia mea. Pur și simplu, niciodată nu m-a interesat și nu am dat 2 bani pe horoscop.

vineri, 9 septembrie 2011

Supleantul

E al patrulea roman de Petru Popescu pe care l-am citit. Nu scrie prea sofisticat sau prea pretențios, cărțile lui se parcurg în general pe nerăsuflate. Așa s-a întâmplat, cel puțin în cazul meu, și cu Supleantul, povestea aventurii autorului cu „fiica faraonului”, Zoia Ceaușescu. E genul de roman pe care eu unul nu pot să-l las din mână nici măcar când traversez strada (așa că îi rog pe cei care m-au văzut prin oraș în ultimele zile să mă scuze dacă am trecut pe lângă ei fără să îi observ). Asta chiar în condițiile (nu foarte convenabile) în care știam finalul încă dinainte să încep cartea (care pornește de la fapte reale și bine cunoscute, evident).

Bat la poarta ta

Nu știu alții cum sunt, dar eu înainte să plec la munte am chef să ascult cântece de munte. Și spunând cântece de munte mă refer la cântece care se cântă pe munte și nu neapărat la cântece despre munte, ca să nu avem vorbe la proces. Eh, azi-noapte pe la 12, în loc să mă culc, căutam pe Youtube melodia asta (într-o variantă ascultabilă, de preferat). Și uite ce am găsit:

miercuri, 7 septembrie 2011

Cât de somnoros poți să fii?

Astăzi am reușit o performanță remarcabilă: să-mi bag pastă de dinți în ochi. Cum am reușit? Păi simplu, eram și eu adormit după ce aseară am fost la România - Franța, meci despre care am de gând să vă povestesc într-unul din articolele viitoare.

Cum a fost? Ustură ca naiba. Ce m-a surprins este faptul că pe tubul de pastă de dinți nu scrie „în caz de contact cu ochii spălați cu apă din abundență și consultați un medic” cum scrie pe multe produse. Cred că cei care fac pastă de dinți nici nu au luat în considerare posibilitatea ca aceasta să ajungă și în ochi.

M-am îndrăgostit

Cred că m-am îndrăgostit. Da, da, sigur m-am îndrăgostit. Se făcea că veneam de la Cheia, după participarea la semimaraton. Am ajuns acasă devreme, duminică pe la prânz, pe o vreme toridă, o căldură neobișnuită pentru începutul lunii septembrie. Simțeam că îmi lipsește ceva. Atunci am început să umblu aiurea pe străzi, căutând-o. Știam cu siguranță că la un moment dat o să o găsesc, eram sigur că EA există, că trebuie să fie diferită de toate celelalte. Și tocmai când mă uitam tot mai pierdut în stânga și-n dreapta, o zăresc, o înșfac, o iau acasă, unde gust din ea cu poftă! EA mi-a zdruncinat toate ierarhiile pe care le făcusem până acum...

luni, 5 septembrie 2011

Când alergarea devine dependență

Există unele momente în care îți vine să urli ca un nebun dacă mai stai încă 5 minute închis în casă/birou, toată ziua se învârte în jurul momentului în care îți pui din nou echipamentul și ieși la alergat. Încă mai auzi aplauzele de la ultimul finish și vezi cu ochii minții finishul următor, te vezi cum tragi de tine ca o fiară până la epuizare, te vezi cum cobori ca un torent învolburat pantele muntelui. Acela este momentul în care te simți dependent de alergare, știi că singura soluție bună pentru tine este să alergi în continuare sperând că va fi bine și asta nu-ți va afecta prea mult munca, relațiile cu prietenii sau iubita. Ajuns aici nici nu mai știi de ce alergi, știi doar că îți place la nebunie să o faci.

vineri, 2 septembrie 2011

Aplauze, vă rog

Nu am apucat să îi mulțumesc. Da, eu sunt unul dintre cei 50.000 de copii pe care Profesorul Alexandru Pesamosca i-a operat de-a lungul celor 60 de ani petrecuți la spitalul Budimex. Sigur, i-au mulțumit ai mei, eu eram mult prea mic ca să pot măcar să îmi amintesc ceva de atunci. I-au mulțumit doar cu vorbe, pentru că nu primea niciodată bani. Ai mei au aflat ulterior că operația fusese una foarte grea, iar eu aș fi putut să nu mai fiu acum aici să scriu articolul ăsta.

Ieri, doctorul Pesamosca s-a stins. Locuia în spital, nu avea casă. Nu pot decât să mă întreb de ce oameni ca marele nostru fotbalist Mutu, care se îmbată prin cluburi de fițe, bat chelneri și din când în când mai dau cu piciorul în minge câștigă milioane de euro pe an, iar oamenii care salvează mii de vieți nu câștigă nici măcar cât să aibă un apartament în care să stea. În afară de ce îmi spuneau ai mei, nu am mai auzit nimic de profesorul Pesamosca. Până ieri, bineînțeles, când televiziunile au început să îl ridice în slăvi. Asta e scara noastră de valori. Nu-i nimic, sunt sigur că acolo sus e deja răsplătit pentru ce a făcut.

joi, 1 septembrie 2011

Ce-mi mai e dat să-mi audă urechile

Recunosc, mă uit vreo 20 de minute pe zi la televizor: dimineața devreme, când îmi beau cafeaua, mănânc micul dejun și alte chestii care se fac dimineața. Și atunci dau fie de știrile din sport (adică știrile din nunta lui Borcea), fie de vreun nenorocit care și-a înjunghiat fratele/ sora/ iubita/ soția/ amanta/ părinții, fie nu-știu-ce accident, fie de alte vești bune. Vorba aia, prezentatorii de la știri îți spun bună dimineața doar ca să îți explice ulterior de ce nu e bună.

Și ce îmi e mie dat să-mi audă urechile ieri? Cică se pune de o nouă lege, prin care cetățenii cu venitul sub X lei (nu am reținut cu cât e egal X, vă rog puțină înțelegere, am prea multe cifre în cap) o să fie scutiți de plata ratelor la bancă timp de 3 ani. Și cine o să le plătească (pentru că sper că nu s-a gândit cineva că o să iasă băncile în pierdere)? Noi, (vorba lui Sorin Ovidiu Bălan) cetățenii cinstiții, contribuabilii, plătitorii de taxe și impozite. Mi se pare normal, noi suntem de vină că unii au luat credite fără să aibă cu ce să le plătească.

Și cam asta face Partidul Democrat Liberal, liberal până în măduva oaselor. Sunt singurul căruia i se pare că e o idee un pic cam comunistă? Și gata, că pe blogul ăsta nu se discută politică.

marți, 30 august 2011

O boală

Există unii oameni care suferă de o anumită boală, numită șefie. Nu, nu vorbesc aici de patroni. Adică nu sunt nici măcar patroni, acționari sau alte derivate. Sunt doar numiți de aceștia în diferite funcții de conducere. Și brusc li s-a urcat la cap, au devenit șmecheri, nu mai sunt ăia care erau înainte. Urlă la subalternii lor pentru orice nimic, aruncă cu scaunele în stânga și-n dreapta, se bat cu pumnii în piept. Și asta nu pentru că ar avea doar o zi proastă, ci ca să arate ce mari și tari sunt ei și ce superiori și ce șefi sunt. Și am o presimțire că știți despre ce vorbesc...

luni, 29 august 2011

Ce muzică mai ascultăm

Părinții mei au trăit vremurile alea când făceai mai greu rost de muzică (bună) și trebuia să ai ceva pile în străinătate ca să primești cu vinil cu The Doors sau Pink Floyd. Nici pe românii noștri de la Phoenix nu îi găseai pe toate gardurile. Ei bine, am prins și eu, când eram mic-mic, puțin din vremurile când vinilurile și casetele audio nu se demodaseră de tot.

Nu asta vreau să subliniez însă. Atunci când eram eu pe la începutul liceului apăruseră mp3-urile. Bine, să zicem că apăruseră de multișor mp3-urile, dar nu avea toată lumea internet, sau foarte mulți aveau prin dial-up. Cu alte cuvinte, puneai o melodie la descărcat, te culcai și când te trezeai era gata. Se făcea mai greu rost de muzică.

Cuvintele-s de prisos

Aseară m-am întors în București, sâmbătă am făcut creasta nordică din Crai, ne-am încăpățânat să ne întoarcem la mașină în aceeași zi și ne-a ieșit un traseu de 13 ore.

Încerc să-mi imaginez cum ar arăta viața mea fără munte. Cred că nu s-ar putea chema viață, cel puțin nu pentru mine. Muntele este miezul existenței mele. Pe munte am trăit cele mai frumoase clipe din viața mea. Muntele îmi arată cum îmi place să-mi trăiesc viața.

În grupuri mari, cu chităreală pe seară și multă socializare sau în grupuri mici, bine sudate, în care simți căldura prieteniei - o tură pe munte totdeauna este o amintire de durată. Efortul, situațiile dificile ce trebuiesc depășite, tensiunea creată de ele, bucuria reușitei, berea de la finalul turei - toate acestea ne leagă și ne fac prieteni pe viață. Și ce fel de viață! O viață trăită cu intensitate weekend de weekend.

vineri, 26 august 2011

Marketing agresiv

Îmi place foarte mult când un vânzător vorbește frumos, e amabil, te ajută. Multă lume se plânge că nu e tratată așa cum trebuie de funcționari, oamenii din magazine și alte povești de genul ăsta. Așa că nu e rău deloc dacă respectiva persoană îți mai aruncă vreun zâmbet sau se oferă să îți dea o mână de ajutor. Dar. Nu e plăcut deloc nici când ți se întâmplă așa...

joi, 25 august 2011

Culmea inutilității

Dimineața când mă trezesc le găsesc dormind, doar câte una mai ambițioasă înaintează lent, probabil toată noaptea a urcat iar acum puterile sale sunt pe sfârșite. Când vin de la serviciu pe la ora 15:00 toate urcă de zor, se pare că ele nu simt canicula. Urcă în grupuri de 4-5, parcă ar fi o armată ce înaintează pe front către inamic. Pe înserat, când soarele apune, ele încă urcă, încetișor, încetișor - dar nu se opresc. Parcă pentru fiecare centimetru câștigat duc o luptă incredibilă cu ele însele.

Astăzi am auzit-o pe vecina de la 10 exasperată că au ajuns la ea. Este vorba de omizile care de câteva zile au năpădit pomii din fața blocului și au început să se urce pe bloc. Nu vreau să plâng soarta pomilor mâncați de omizi, să critic autoritățile că nu intervin să stropească pomii sau să mă pun în pielea femeii de la 10 îngrozită că ferestrele ei sunt flancate de armate de omizi. Singurul lucru care mă întreb este ce de ce urcă omizile pe bloc, ce se așteaptă să găsească la etajul 10?

La semafor

Stăteam astă seară și așteptam la veșnicul semafor de la Afi Palace. În spatele meu erau trei puștoaice (cred că nu mai mari de clasa a VI-a) foarte vesele și foarte gălăgioase. Tocmai mă miram că mai există cineva care așteaptă la culoarea roșie când nu vine nicio mașină, că deodată o iau toate trei la fugă pe trecerea de pietoni. Foarte precipitate, ajung pe trotuarul celălalt, la care una zice: „Măă... voi vă dați seama că putea să ne calce mașina... la propriu?!” Iar eu mă întreb... cum o fi să te calce mașina la figurat?!

marți, 23 august 2011

Suntem bufoni

Ionuț era un tip funny. Sau, și mai bine zis, a funny guy. Și, pentru că Ionuț parcă nu suna așa bine, i se spunea Johnny. Better. Oricum, azi e în trend să ai un nickname. Eh, și tipul ăsta, Johnny, tot umbla după o tipă, let's call her Maria. Și, într-o zi, renunțând să mai stea așa chill, s-a gândit să îi propună un date. În fine, se pare că nu a avut curajul să o sune, așa că a dat send la un sms: „Hello! C faci? Mă întrebam dacă nu vrei să ieșim în oraș tonight, am auzit că e un show super tare în locul X.”

Răspunsul a venit după o așteptare aproape chinuitoare: „Ah, interesting. Doar că am un meeting foarte important și nu știu când o să fiu free. Keep in touch.” Ei, văd dați seama că tot elanul lui Johnny a fost tăiat. Deodată parcă nu se mai simțea așa fresh cum fusese în dimineața aceea, sângele i s-a urcat la cap și s-a dus să bea de supărare un brandy.

vineri, 19 august 2011

Probably the best place on Earth

Uite că se mai întâmplă o dată vara asta să dau muntele pe mare. Așa m-am gândit eu că ar fi frumos. Și ce o să fac eu primul și primul lucru când o să ajung acolo? O să mă opresc de o bere la Pirați. De fapt e normal, așa se întâmplă mereu. Cum ajung în Vamă, prima oprire e imediat pe stânga, înainte să văd plaja, marea, înainte să văd ce s-a construit și ce minuni au mai apărut.

Probabil vă întrebați de ce mi se pare atât de tare acolo.

miercuri, 17 august 2011

Actori și actori

Mă uit, de câteva zile, la scenete cu Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Jean Constantin și alții asemenea. Și râd de unul singur, ca prostul. Și nu pot să nu mă gândesc că s-au dus, pe rând, toți ăștia. Că nu mai e nici Gheorghe Dinică, nici Ștefan Iordache, Ștefan Bănică, Nicu Constantin, Octavian Cotescu și alții.

Ați spune că nu-i o problemă, mai e un Radu Beligan (apropo, cine ar fi crezut că nu o să mai apuc să văd Take, Ianke și Cadâr nu din cauza lui, ci a maestrului Dinică), mai e un Marin Moraru, un Victor Rebengiuc, un Florin Zamfirescu. Mai sunt încă. Dar când n-or mai fi (că nu poți să zici că mai au așa mult), cine îi înlocuiește?

miercuri, 10 august 2011

Când vine toamna

M-am trezit azi dimineață la 6 și era înnorat, răcoare și încă nu se luminase bine. Mi s-a făcut un gol în stomac și m-a cuprins melancolia - am realizat că mai este puțin și se termină vara. Am simțit din nou ușoara senzație de panică pe care o simt în fiecare an când văd cum zilele devin mai mici într-un ritm alarmant de rapid.

Mi-aș fi dorit să lucrez dar nu am fost bun de nimic. Mă simțeam gol pe dinăuntru. Mi-am făcut o cafea în care am pus și un pic de coniac.

Și brusc mi-am adus aminte de "Destin - când vine toamna" și mi-a venit un chef nebun să merg la Folk Frate și să beau o bere, să mă întorc pe jos acasă ușor amețit cântând cine știe ce refren. Da, asta o să fac diseară. Și cum mi-a revenit buna dispoziție am realizat că totuși suntem abia în august și câte planuri mai am lunile următoare: Valea Mălinului, 3 maratoane, creasta Pietrei Craiului.

duminică, 31 iulie 2011

El este factorul X!

Am ajuns și la X-Factor. Nu ca să cânt, bineînțeles, ci în public, ca să văd și eu câțiva talentați. Bine, de fapt motivul principal pentru care m-am trezit la 9 dimineața într-o zi de duminică (zi care s-a nimerit și să fie înaintea plecării în Făgăraș) a fost o colegă de liceu care urma să concureze, iar eu urma să o susțin.

Am fost întâmpinat de mulțimea pestriță, foarte entuziasmată de dansul cu c... ăăă... Danza Kuduro. Plin de coțofene și de șmecheri dați cu tone de gel ca să le stea creasta. Inevitabil, mi-am pus problema: păi dacă ăsta e publicul, venit probabil în mare parte ca să își încurajeze prietenii, cum o să fie ăia de pe scenă?!

sâmbătă, 30 iulie 2011

Why do you run?

„...Why do you run?
Sometimes, and for all of us this is true, we are running away...
Sometimes we are running to search...
But if we realise deep down that the truth of our running is that in our running, in our moving,
We ‘find’ ourselves …
Then for us running is the gift that lets us know ourselves deeper.
And then for us, when we loose our way for a time,
our ‘moving’ hindered by a physical injury or a mental disquiet,
It is then that we loose ourselves. ..."

Elizabeth Hawker

luni, 25 iulie 2011

Despre Folk You, Vamă și 2 Mai

Cam toată lumea care mă cunoaște știe că sunt un om de munte. Adica mi se întâmplă destul de des să fiu întrebat: „Și cum, Andrei, weekend-ul ăsta nu mergi la munte?!” sau „Și sâmbătă prin ce munți mai mergi?” În fine. Irelevant pentru articolul care urmează să fie scris. Îmi place muntele, iubesc muntele, dar pentru mine, de vreo 23 de ani încoace, vara fără 2 Mai și Vama Veche nu e vară.

duminică, 24 iulie 2011

Shit happens...

...vorba lu' Forrest Gump.

Eram ieri la Bunloc așteptând să vină pilotul cu care trebuia să zbor cu parapanta în tandem. Și cum mă uit eu pe cer la cei care zburau văd unul care pare să facă niște viraje cam necontrolate, la un moment dat i se închide jumătate de parpantă și îl văd cum pică în gol într-o zonă de case.

sâmbătă, 23 iulie 2011

From the land of Hagi

Americanii sunt proști, nu au cultură generală, habar n-au să arate America pe hartă. Dacă îi întrebi de România... ăia care au auzit de ea or să zică că este o țară bananieră. Ați auzit de multe ori clișeele astea, nu?

Ce spuneți de asta?

miercuri, 20 iulie 2011

Simplele plăceri ale verii

Când mă gândesc la vară îmi vin în minte două lucruri care mă fac fericit instant:
- furtună cu fulgere (deși odată m-a prins una în creasta muntelui, brrr ce senzații...)
- pepene roșu

Acum am chef să vorbesc de pepene. Cred că e una din marile bucurii ale vieții, nu ale verii. O felie de pepene rece, proaspăt, fraged, cu cocoș (așa îi spun eu crestei feliei de pepene, știți voi atunci când tai prima felie mai adânc și în partea superioară are o bucată bună fără semințe). Dar trebuie să știi cum să o mănânci, asta clar. Pepenele nu este genul de desert pe care să-l mănânci la restaurant sau într-o companie scorțoasă. În felia de pepene îți bagi botul cu poftă, muști până ajungi la coajă și apoi scuipi semințele. Altfel parcă are alt gust... Cu cât te murdărești pe bot mai rău cu atât mai bine. Dacă ai noroc ca în timp ce devorezi pepenele să și plouă afară (cum mi s-a întâmplat mie azi) sigur ai experimentat cea mai răcoritoare senzație posibilă!