Bine ați venit la noi acasă!

duminică, 6 martie 2011

Postcards from a young man

Nu știu la alții cum e dar la mine turele pe munte împreună cu sportul, în special alergarea, au un efect incredibil pe plan psihic.
Pentru că a venit primăvara, m-am gândit să o întâmpin cum se cuvine, cu un gest specific de primăvară, așa că am fost la schi. Am dat o tură ușurică dar superbă, pentru prima dată am urcat cu shiurile mai sus de nivelul pădurii. Coborârea până la liziera pădurii a fost de senzație, aveai tot muntele la dispoziție, niciun obstacol, poate doar niște buruieni ce nu erau acoperite de zăpada destul de mică. Păcat că a durat cam puțin. Apoi „i-am dat blană” pe drumul forestier de pe Zamora. Am schiat până în Bușteni deși în ultima parte zăpada a fost cam nasoală. Am urcat 4h și am schiat 1h. Merită. Vreme superbă de primăvară, am făcut plajă în creastă.
Azi antrenamentul de 23km. Nici prea greu, nici prea ușor. Mi-aș fi dorit să fie un pic mai cald. Cred că i-am făcut în 2h:10. Oricum important este felul în care te face să te simți o astfel de alergare: îmi vine să țopăi, să ascult muzică la maxim, să îmbrățișez lumea pe stradă, să ies cu capul gol în ninsoarea de afară.

Un comentariu:

Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!