Bine ați venit la noi acasă!

luni, 13 decembrie 2010

Om bun, deschide-ne poarta!

Ei, şi uite că până la urmă am ajuns din nou la Om bun, deşi în martie hotărâsem să fac o pauză. Nu s-a putut: era ediţie aniversară, cântau toţi „marii” şi invitat special era Donovan. Aşa că am dat fuga să îmi iau bilet.

Ediţia a fost superioară celei din martie: nu a mai fost lipsa aia generală de chef, deşi poate nici un entuziasm debordant din partea unora. Per total însă, să zicem că am fost mulţumit cam de fiecare.

Ceea ce m-a izbit de când am păşit în sală a fost scena, aranjată cu totul altfel faţă de nota obişnuită. Obişnuitul banner albastru cu OM BUN se pare că fusese uitat de domnul Socaciu acasă în dulap. Din păcate, lipsea şi brăduţul obişnuit al ediţiilor din Decembrie.

Pe scurt: Maria Gheorghiu a spart din nou gheaţa (cred că nu mi-a mai plăcut vreodată în concert mai mult ca acum), Mircea Vintilă a dezgheţat publicul cu câteva melodii mai mult din perioada Colibri, deşi cineva striga din toţi plămânii „Pământul deocamdată!”, Ada Milea nu a mai cântat melodiile obişnuite, George Nicolescu, o prezenţă rară, a fost primul care ne-a colindat, Doru Stănculescu a cântat din nou cu Dan Andrei Aldea pe negativ, Alexandru Andrieş ne-a explicat din nou că „femeile sunt autobuze, dar fără ele stăm pe loc”, Victor Socaciu ne-a amintit de cei ce nu mai sunt, sala aplaudându-i îndelungat pe Moţu Pittiş, Vali Sterian, Adrian Păunescu şi alţii.

A urmat invitatul special al serii, Donovan, venit tocmai din Glasgow. O prezenţă inedită pe scena Sălii Palatului, Donovan nu a fost apreciat prea tare din păcate. Mie mi s-a părut un pic grăbit (probabil că vroia să cânte cât mai multe melodii), dar, deşi nu l-am ascultat mai deloc la viaţa mea, am fost încântat de acest moment hippie (ca să-i spunem aşa).

Ducu Bertzi ne-a colindat şi el (chiar de două ori), asta după ce amfitrionul Adrian Ivaniţchi şi-a dat din nou în petec (pentru a câta oară?): „Piesa lui Ducu Bertzi, M-am îndrăgostit pe tine”. Cum era şi de aşteptat, a venit Nicu Alifantis (mi-a plăcut că a cântat „Poştalionul”, cântec auzit mai rar în concerte), apoi Vasile Şeicaru din oraşul cu floare de tei, care a uitat să încheie ca de obicei: „Totuşi pot ceva să-ţi spun, pe curând nu rămas bun, apăru, numai tu, la adio nu” (sper că nu se gândeşte să se retragă). Ultimul a fost Mircea Baniciu, cu o pălărie nouă, dar cu glumele vechi. Ca de obicei, Baniciu a ridicat sala în picioare, deşi a cântat tot „Întoarcerea la Orient” şi „Vara la ţară”. Ceilalţi folkişti (care au mai rămas) au venit şi ei să îl ajute la „Vinovaţii fără vină” şi „Cântecul bufonului”. Şi s-a tras cortina.

Daniel Iancu a lipsit nemotivant (nimeni nu a spus nimic de el, deşi era pe afiş). În schimb, o prezenţă foarte plăcută a fost Cătălin Stepa, fiul Tatianei Stepa, care a cântat două melodii ale acesteia. A fost aplaudat neaşteptat de mult.

Frumos. Am mai fost de vreo 5-6 ori, dar... frumos.

2 comentarii:

  1. Din pacate ala care a gandit filmuletul cu cei ce nu mai sunt printre noi a uitat ca nu mai sunt nici Nicu Vladimir si nici Chubby Zaharia, desi om bunii nu au uitat niciodata sa cante la sfarsit "Vinovatii fara vina"... Evident fara sa pomeneasca faptul ca e o compozitie Dorin Liviu Zaharia. Trist.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt curios câţi ar fi aplaudat dacă i-ar fi văzut pe ecran. Sunt sigur că mulţi nici nu ştiu cine sunt. E tristă uitarea şi ignoranţa asta...

    RăspundețiȘtergere

Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!