vineri, 7 decembrie 2012
Microbul fotbalului și până unde se poate ajunge
Nu sunt microbist. Nu mai sunt microbist. Îmi place fotbalul, întotdeauna mi-a plăcut,
dar sunt departe de ceea ce eram acum vreo 10-15 ani, când sufeream și aproape
că plângeam când lua bătaie Steaua. Mi-e silă de Gigi, de Meme și de toată
șleahta din fotbalul românesc și nu mă împac cu ideea că s-a ajuns unde s-a
ajuns. Îmi place să mai văd din când în când un meci cu prietenii și cu o bere
în față, dar fotbalul nu mai e de mult o prioritate. E clar că există multe
lucruri mai importante. Ca probă că aseară am uitat complet să mă interesez cât
e scorul, deși era mare meci de calificare. Mi-au adus aminte prin minutul 80
și ceva unii care discutau în tramvai.
Țin cu Steaua pentru că așa a fost de când eram mic, pentru că am crescut
în Drumul Taberei sau poate doar pentru că pur și simplu m-au atras mai mult
culorile roșu și albastru de când eram mic. Cred că lucrurile astea țin în
general de întâmplare, de cartierul în care te naști, de echipa cu care ține
tatăl tău sau de ce ți se mai năzare la o vârstă fragedă. Dați-mi voie să nu îi
cred pe ăia care zic că țin cu Rapid pentru că e cea mai curată și e o echipă
de tradiție, că Steaua și Dinamo au fost înființate de Securitate. Alo,
Securitatea nu mai există de 23 de ani și Copos, Gigi și Borcea sunt toți o apă
și-un pământ. Cu atât mai puțin înțeleg fanatismul celor care se bat pe
stadioane pentru niște convingeri, niște echipe și niște oameni care nu le aduc
lor niciun beneficiu.
Dar mai mult mă supără următoarea situație. Steaua e pe primul loc, în
cupele europene merge foarte bine, are un an foarte bun. A luat o bătaie urâtă
de tot de la Stuttgart. Vin ăia care se zbat în mediocritate pe la mijlocul
clasamentului și risipesc an de an mult mai rușinos punctele făcute de Steaua
în Europa, își freacă mâinile (probabil pentru că asta a rămas singura lor
bucurie) și încep cu glumele, apostrofările, sar în sus de bucurie ș.a.m.d.
Vine meciul cu danezii, ăștia se unesc toți să țină cu ei și așteaptă un scor
similar celui cu nemții, fără să se își dea seama că probabil dacă România nu
ia punctele astea ei mai joacă la anul încă un tur preliminar și sunt eliminați
de o echipă din Azerbaidjan sau Albania.
Până la urmă suntem și noi români sau ce? Avem și noi două echipe care s-au
descurcat bine și ne ajută să mai scoatem capul prin Europa și voi țineți cu
ăilalți. Oftica e boală grea. Am trecut și eu prin faza asta, dar eu aveam o
scuză: aveam 10 ani.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!