Bine ați venit la noi acasă!

vineri, 26 iulie 2013

Bunicul meu

Acum mai bine de 60 de ani era arestat, judecat și condamndat la închisoare. „Trădătorul” păcătuise fiind țărănist și protestând pentru Basarabia luată de ruși. Și-a petrecut cinci ani din viață la Jilava și muncind la Canal. Din fericirire, tinerețea (și nu numai) l-a ajutat să treacă peste toate astea și să își reia cursul normal al vieții. „Normal” tot între ghilimele, atât cât se putea în „România socialistă, multilateral dezvoltată”, nefiind lăsat să-și vadă de profesia de avocat și ajungând șef de șantier.

Nu a încetat niciodată să creadă că „o să fie bine”. Când fiul lui, mai impulsiv decât el, îi condamnă în gura mare și îi trimite la pușcărie pe toți politrucii și turnătorii, el nu face decât să răspundă foarte calm: „Lasă, tată, că o să primească ei pedeapsa pe lumea cealaltă. Nu trebuie să ne ocupăm noi de asta.”

Ani și ani de zile a umblat prin tribunale ca să recupereze măcar o mică parte din banii pe casele și proprietățile luate cu forța de comuniști. Cu toate opreșiștile sistemului, nu s-a lăsat până nu a reușit. Și asta la vârsta la care mulți sunt oale și ulcele. Pentru că întotdeauna a fost convins că „o să fie bine” și „o să reușim”.

E căsătorit cu aceeași femeie de 57 de ani. Culmea! În zilele noastre, ale societății noi și „evoluate”, el a rămas întotdeauna fidel. Și nu pot trăi unul fără altul. Indiferent prin câte a trecut și câte s-au întâmplat, optimismul lui a rămas neclintit. E mai mândru decât orice oltean pe care l-am văzut. Și e convins că în România va fi la un moment dat bine, iar noi vom prinde momentul ăsta.

Astăzi de dimineață, când l-am sunat să îi urez „la mulți ani”, el mi-a completat urările: „Să dea Dumnezeu să fiți voi bine și să reușiți în viață, că atunci vom fi și noi fericiți în continuare.” Astăzi, bunicul meu a împlinit 89 de ani. La 89 de ani, conduce încă mașina și își face în fiecare zi de lucru la Asociația Foștilor Deținuți Politici. Cel mai tare mă tem că tipul ăsta de oameni este pe cale de dispariție cumva. Dar, de ce nu, să păstrăm nota și să fim optimiști. Sunt mândru de bunicul meu.

2 comentarii:

  1. Ce frumos... Bunicul meu a murit in 1970, "ajutat" fiind de partid; desi mamei mele nu ii face placere sa vorbeasca despre asta, am inteles ca bunicul avea obiceiul sa cante cu patos "Traiasca Regele" atunci cand bea cate un pahar in plus la petreceri.
    Ma bucur foarte mult ca bunicul tau inca e langa tine, si ca e in putere. Sa te bucuri de prezenta lui cat mai mult. Faptul ca a fost optimist si ca a preferat sa nu tina ranchiuna dovedeste faptul ca bunicul tau e un om cum rar gasesti.
    Oamenii de calitate, cum e bunicul tau, vor fi mereu mai putini, insa nu cred ca sunt pe cale de disparitie... E de ajuns sa citesc ce scrii tu, si imi dau seama ca exista inca Oameni si in Romania.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eh, da, există, adevărul e că dacă știi unde să îi cauți, încă găsești destui. Am împrumutat destul de mult din optimismul bunicului și încerc să îi văd mereu.

    N-am cum să-l fi cunoscut pe bunicul tău, dar din ce spui pot să fiu sigur că era de partea corectă a baricadei. Sunt sigur că face parte din oamenii în fața cărora mi-aș da jos oricând pălăria. :)

    RăspundețiȘtergere

Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!