luni, 7 februarie 2011
Țeapa țepelor și o experiență care trebuie repetată
Povestea a început sâmbătă dimineața. De luni aproape că nu mă gândisem decât la sfârșitul săptămânii: sâmbătă schi pe pârtie la Sinaia și duminică schi de tură în Baiului.
Plecăm, așadar, sâmbătă cu primul tren, foarte entuziasmați și pregătiți să rupem pârtia în două, fără nicio oprire (poate doar să sorbim o bere 10 minute). Nicio problemă, trenul ajunge la timp și o luăm în pas grăbit spre telecabină. La casa de bilete, supriză: „Nu dăm skipass-uri pentru că e vânt sus și s-ar putea să oprim instalațiile!”. Observăm apoi și un afiș pe care scria mare: „Skipass-urile nu sunt valabile pentru telecabina și pentru telescaunul cu 4 locuri din Valea Soarelui!”. Păi nu frate, normal! Cum să fie valabile? Dacă au amenajat 2 pârtii în plus, păi atunci plătești și pentru alea! 143 de lei era un preț mult prea mic pentru 3 telescaune (sau mai degrabă 2 telescaune și un sfert) și o telecabină. Mai e nevoie să spun că în Austria prețul era mai mic și instalațiile de 5 ori mai multe?
Bun. Nu avem ce să facem și luăm câte o cartelă de 10 puncte, în speranța că la 12 o să putem să luăm un skipass pentru o jumătate de zi. Primele 4 puncte s-au dus pe telecabinele Sinaia-Cota 1400 și Cota 1400-Cota 2000. Observăm din telecabină că Drumul de Vară este numai pământ, noroi și pietre și ne întrebăm cum au măsurat stratul de zăpadă cei care postează astfel de informații pe unele site-uri. Cred că erau 30 cm doar dacă adunai toată zăpada de acolo. Ajungem așadar și la Cota 2000, unde ne întâmpină alte afișe pe care era scris mare: ”Pârtia Carp este inpracticabilă.”; ”Pârtia Papagal este inpracticabilă” etc. Cu privire la Drumul de Vară ne edificaserăm deja, iar noile pârtii anunțate cu surle și trâmbițe de mass-media sunt de asemena inpracticabile deoarece nu aveai cu ce să urci: telescaunul era oprit.
Având în vedere cele spuse mai sus, singurele pârtii pe care puteai să le cobori erau cele din Valea Dorului (să nu vă închipuiți că măcar astea erau lipsite de pământ și pietre), pârtii pe care reușeai să le cobori în ceva mai mult decât un minut dacă te chinuiai puțin și făceai cristiane de la o margine la alta. Pentru cei care nu știu, telescaunul din Valea Dorului este un telescaun de lemn, cu două locuri, foarte încet, probabil de pe vremea când s-a făcut prima dată pârtie de schi la Cota 2000. Pe scurt, coborai pârtia într-un minut și o urcai la loc în 10. Aceasta era deci singura instalație care putea fi folosită. Celelalte două telescaune erau oprite și telecabina nu îți servea decât să urci la început și să cobori la sfârșit pentru că oricum nu se putea ajunge pe schiuri la 1400. Evident, cred că nu mai e nevoie să spun, nici cea mai mică reducere la nimic! Nu are nicio importanță faptul că 80% din domeniul schiabil era inpracticabil, prețul rămâne neschimbat!
Ce să facem, ce să facem? Țeapă! Pierdeam o grămadă de vreme dacă ne mai duceam în altă parte, așa că reușim să o convingem pe doamna de la casa de bilete să ne dea skipass pe răspunderea noastră. Altfel, o urcare cu minunatul telescaun descris mai sus era două puncte. Dacă facem un mic calcul, cu o cartelă de 10 puncte se putea urca de 5 ori cu acel telescaun. Cartela costa 74 de lei => aproape 15 lei o urcare. Noroc că nu apucaserăm să cumpărăm skipass-ul când am fost trimiși înapoi la telecabină: instalațiile vor fi oprite din cauza vântului! „Frustrant, comentează doi schiori. În Franța și în Austria era un vânt de 10 ori mai puternic la aproape 3000 m și nimeni nu oprea nicio instalație.”
Asta fost picătura care a umplut paharul. Am coborât în Sinaia, fiind nevoiți să mai dăm 18 lei pe coborâre. Ce să facem? Parcă totuși e prea frustrant, hai măcar undeva în apropiere, la Bușteni sau Azuga! Ne luăm imediat gândul de la Azuga când urcăm în microbuz și vedem cum se circulă. Bușteni atunci. Pe șosea mai mult se stă decât se merge, așa că hai cu schiurile în spate spre Bușteni! La ora 13:40 ajungem la Kalinderu. Cel mai mare bâlci, cea mai mare cocalăreală, cea mai mare mizerie! Deși pe parcursul drumului nostru începuserăm să ne gândim tot mai intens să lăsăm naibii porcăria asta și să mergem să mergem la o mâncare bună și câteva berici, ni se pare că pârtia arată prea bine ca să nu încercăm.
Mergem la casa de bilete și parcă nu ne vine să credem ce vedem. Aici nu există noțiunea de skipass pentru o zi sau pentru o jumătate de zi. Ori îți iei cartelă cu puncte, ori îți iei skipass pentru 5 zile sau... pentru tot sezonul! Doar nu om fi nebuni. 6 coborâri ajung, mai ales în condițiile îmbulzelii care e la telescaun. 75 de lei pentru 6 coborâri pe o pârtie de 1,5 km!! Jumătate din cei care urcă sunt în pantofi sau cu săniile. Stai 20 de minute la coadă ca să cobori în 2. Zilele orașului Bușteni atrăseseră și mai mult faună pe pârtie, muzica la maxim, petrecerea cu mici și bere în toi! Singurul lucru bun, nu știu cum s-a întâmplat chestia asta, dar stratul de zăpadă era în sfârșit mulțumitor.
Și aici, la sfârșit, să mai facem un mic calcul: cea mai bună ofertă era 150 de lei pentru 13 coborâri. Noi am făcut 6 coborâri în 2 ore, în condițiile în care era foarte aglomerat. Dacă vrei să schiezi toată ziua, asta înseamnă 7 ore de schi. Să zicem că mai faci și pauze, dar în același timp prinzi și ore mai puțin aglomerate, deci se compensează. În fine, în 7 ore poți să faci 21 de coborâri. De aici rezultă că trebuie să cheltuiești aproape 300 de lei pe o minunată zi de schi la Kalinderu, unde este un singur telescaun și o singură pârtie de 1,5 km.
Dar să trecem peste asta. Numai la berea rece din Bușteni ne rămăsese gândul. Ghinion însă, mai erau doar jumătate de oră până la tren și toate localurile din apropiere erau pline. Am intrat degeaba cu schiurile și rucsacii în 7-8 magazine. Toate aveau bere, dar caldă. Păi ce, iarna bea cineva bere rece? Poate răcim și ne doare gâtul. Mai bine închidem toate frigiderele și facem și economie! Am ajuns acasă de 2 ori mai musculos decât eram de dimineață, după ce am cărat schiurile peste tot.
A doua zi se anunța a fi mai reușită. Urma să îmi încerc pentru prima dată schiurile de tură. Nu o să mai descriu încă o dată ce s-a întâmplat în personal, ci o să trec direct la fapte.
Gașcă mai mare de data asta. Eu și Tibi cu schiurile, ceilalți cu bocancii și rucsacii muuuult mai ușori! Prima parte (destul de lungă) a traseului suntem nevoiți să o parcurgem cu clăparii și schiurile în spinare, din cauza lipsei de zăpadă. Aventura începe cu adevărat când ne oprim să ne punem pieile de focă, moment în care facem o pauză destul de lungă dată de problema pe care eu o am la una dintre legături și de foamea care ne mai ține un pic pe loc.
Sunt foarte încântat de cum merg schiurile și foarte fericit că am ajuns să o fac și p-asta! Mă simt ciudat stând în pantă cu schiurile în picioare fără să alunec. Reușim totuși să mai și alunecăm, din când în când, câte puțin la vale. Nu e chiar așa ușor să mergi atât cu schiurile și clăparii în picioare și suntem surprinși când ne dăm seama că este ora 14:30 și noi mai avem de făcut o mare parte de creastă până să coborâm pe Zamora. Din păcate, decizia pe care am luat-o era inevitabilă: ne întoarcem. Ceilalți, aflați mai în față, se întorc și ei cu noi. Ne mai oprim un pic să mai mâncăm câte ceva, timp în care trec pe lângă noi mai mulți munțomani, dintre care unul era și el pe schiuri. Niciodată nu am văzut atâta lume în Baiului!
Ei, dar acum e acum! Abia acum începe distracția! Ne dăm jos focile, pregătiți să nu mai coborâm pe drumul forestier, așa cum plănuiserăm, ci prin pădure! Senzația de alunecare pe schiuri e foarte plăcută, dar abia când intrăm în pădure îmi dau și eu seama ce înseamnă schiul de tură. Mă simțeam ca un începător. De fapt, atunci când pleci de nebun cu schiurile prin pădure pentru prima dată, ești un începător. Trebuie să uiți că ești că ești schior. Am luat amândoi câteva căzături bune, după fiecare câteva cristiane ne opream, speriați să nu prindem viteză și să intrăm în vreun copac. Ca să nu mai spun că prin pădure era plin de cioturi, bolovani, bețe etc. La fel cum am spus-o de atâtea ori în seara aia, schiam ca niște pompieri!
Nu știu cum și pe unde am coborât, dar în final am ieșit în spatele cabanei Piscul Câinelui. Acolo ne-am pus bocancii și ne-am luat din nou echipamentul în spinare. A fost realmente superb. O experiență care trebuie neapărat repetată.
La sfârșit, dacă tot sunt eu contabil, hai să fac un bilanț:
Sâmbătă: 3 minute de schi la Sinaia + 6 x 2 minute la Bușteni = 15 minute de schi. Preț = 74+18+75 = 167 de lei. Stat o grămadă la telescaun, umblat pe șosea cu schiurile în spate etc. Nervi la pământ, dezamăgire cruntă.
Duminică: la ritmul în care mergeam noi, cred să fi fost vreo oră de schi. Preț = 0 lei. Drumul prin pădure și pe munte mult mai plăcut decât cel pe șosea, oamenii mult mai plăcuți decât cocalarii, țăranii și nesimțiții de pe pârtie. Împlinit. Am simțit cum e să mă doară toți mușchii deodată. Foarte plăcut. Adrenalină.
Pentru cei cărora le place muntele și au cât de cât condiție fizică de urcat le recomand cu căldură varianta de duminică. Merită încercat. Și tuturor vă propun (deși știu că nu o să se întâmple niciodată asta, la fel cum a fost cu benzinăriile), să facem un protest și să nu mai mergem la schi pe pârtiile din Valea Prahovei. Să dea faliment nenorociții. Pentru că nesimțirea a atins cote maxime în România (și tinde să depășească și acest maxim).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Data viitoare ne tragem niște filmulețe cu noi schiind și le punem pe blog :))
RăspundețiȘtergereAbia aștept să repetăm experiența pe un drum forestier ca să schiem și noi mai mult de 10 m fără să ne oprim :D
Și ca să nu îmi mai rup eu pantalonii. :D „Încet, băă!!”; „Ce? Drept?”
RăspundețiȘtergereExista schiuri de padure ,foarte scurte,cam 40-60cm si late.Se poate merge bine chiar si printre pomi si cioate.Eu am copilarit in Azuga si am folosit mult astfel de schiuri.Din pacate in ultima vreme nu am mai vazut astfel de schiuri.Daca stie cineva unde s-ar putea gasi m-as alatura drumetiilor voastre.Schiatul in padure este cu totul altceva.Este libertate.Virgil
RăspundețiȘtergereSalut Virgil!
RăspundețiȘtergereAm văzut și noi pe cineva cu schiuri scurte chiar la tura asta prin Baiului. Nu cred că erau și mai late, dar sunt sigur că se mai găsesc astfel de schiuri pentru că am văzut și pe pârtie destui care să aibă. Poate pe la Himalaya sau în magazinele online... Nu m-am interesat până acum de acest aspect. Mă bucur că și tu ești fan schi în pădure și te așteptăm cu propuneri.