Bine ați venit la noi acasă!

joi, 3 iunie 2010

Bob Dylan sau cum să dai o flegmă pe scenă și să fii aplaudat

În ultimul timp am tot citit despre gândirea pozitivă și am încercat să adopt câteva idei. După concertul de aseară m-am văzut nevoit să folosesc tot ce am învățat în ultimele luni. Haideți să vedem partea plină a paharului și să nu ne mai facem sânge rău, am avut destule motive de bucurie. Nicu Alifantis a cântat impecabil iar în ceea ce mă privește am văzut pentru prima dată trupa Bucium.

Este primul concert la care am fost și artistul nu a binevoit să deschidă gura nici cât să salute publicul. Îmi aduc aminte doar două momente, piesa cu care a început, „Rainy day women”, piesa pe care nu aș fi recunoscut-o dacă nu îmi spunea un prieten, și un „Like a rolling stone” la bis cu miros de „de ce dracului m-ați chemat din nou pe scenă și nu plecați mai repede la casele voastre!?”. Între aceste două momente a fost ca și cum aș fi ascultat aceeași piesă, un șir de flegme întrerupte de perioade de instrumental cât să-și adune mucii pentru următoarea rafală de flegme. Specatcol, interacțiune cu publicul sunt cuvinte al căror înțeles nu pare să-l priceapă Dl. Dumnezeu.
Țin să-mi exprim recunoștiința că mi-ați dat voie să vă privesc, însă nu am plătit bilet pentru că vă cheamă Bob Dylan și ați binevoit să poposiți în România, am plătit bilet ca să văd un specatcol la care să mă simt bine. Din acest punct de vedere seara de ieri a fost egală cu 0.
Am auzit că ar fi persoane care știau că așa sunt concertele Bob Dylan. Încerc să mă pun în pielea lor, merită să plătesc 130 de lei și să-mi pierd 2 ore pentru a avea onorea să mă simt inferior lui Bob Dylan!? Poate e ceva ce îmi scapă...

Never ending tour, o neverending țeapă.

9 comentarii:

  1. si mie care-mi parea rau ca n-am fost... foarte lirica expunerea faptlor :p

    RăspundețiȘtergere
  2. La chestia cu simtit inferior lui Dylan iti citez dintr-un mesaj pe care l-am primit de la taica-miu care era totusi si el nostalgic ca Dylan nu a cantat putin mai melodios: "Sunt 2-3 colosi pe care nu avem voie sa ii judecam pt ca au facut istoria noastra contemporana [referitor la muzica]. Nu stiu ce ar fi fost anii astia 50 fara BD."
    Nu cred ca avea de ce sa multumeasca publicului mai mult decat a facut deoarece publicul aplauda putin, tipa putin si s-a prezentat intr-un numar destul de jignitor.
    La restul de post nu merita sa raspund datorita exprimarii tale.

    RăspundețiȘtergere
  3. Oricum, ca destindere, daca vreti sa ascultati melodiile lui Dylan cantate frumos, recomand un Pittis, un George Harrison, Jimi Hendrix, Manfred Mann, Johnny Cash si mai ales Joan Baez, care ne-a vizitat acum cativa ani si cu parere de rau trebuie sa spun ca am ratat-o..

    RăspundețiȘtergere
  4. Faptul că a făcut istorie e atât de important încât nu mai contează părerea ta? De ce nu ai voie să judeci pe cineva sau activitatea cuiva doar pentru că a fost sau încă este foarte mare în domeniu!?

    Depinde ce se aștepta fiecare de la concert. Din moment ce știai stilul Bob Dylan și ai venit doar ca să-l vezi, normal că nu ai fost dezamăgită. Eu consider că pentru cei 50 de ani de activitate merită o pensie decentă, nu concerte nesfârșite în care tot ce oferă e sictirul lui față de public.

    Numărul mic de spectatori e din vina lui. Probabil fanii adevărați știau în ce hal face spectacole și au refuzat să vină. Ce dai aia primești. Cât despre reacția publicului, iarăși vina lui că nu a reușit să captiveze, nu văd de ce ar fi trebuit ca cei prezenți să aibă o reacție falsă. S-au manifestat cum s-au simțit, ce dai aia primești :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Da.. publicul romanesc e obisnuit cu concerte gen Bitman: "Hai, toata lumea mainile sus! Acum strigam Eeeeoo! Eeeooo! Va multumesc, sunteti extraordinari!" Mi se pare ca te legi de o chestie superficiala si, asa cum ai spus si tu, ceva iti scapa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi pare rau dar in treaba asta trebuie sa-l sustin pe Tibi. Nu poti sa nu critici daca ceva nu e in regula, ai tot dreptul sa critici ceva care nu-ti convine, nu este un argument faptul ca a schimbat istoria muzicii. A schimbat-o si acum ea continua sa se schimbe si poate ceea ce tinea acum cateva zeci de ani acum nu mai tine.

    Daca BD nu face show si asta e trademark-ul lui, asta e, nu poate nimeni sa-l schimbe, dar mi se pare normal sa fii suparat dupa ce te duci la concertul lui si nu te simti bine sau sa ai impresia ca asculti acelasi lucru timp de o ora sau cat a durat. La concert te duci nu numai ca sa vezi artistul, ci si ca sa simti o legatura cu el, altfel e ca si cum te-ai aduna in Piata Constitutiei cu o multime de oameni langa tine si dai drumul la casetofon si pui o casetz cu BD.

    Si referitor la numarul mic de oameni, asta e din cauza ca probbil BD e ascultat de din ce in ce mai putini oameni si inainte sa-l aduca pe BD nu s-au facut destule studii de piata, daca merita intr-adevar sa se organizeze concertul, daca o sa fie spectatori. Plus ca pretul biletelor este foarte mare pentru Romania, ceea ce organizatorii turului lui au incercat probabil sa ajusteze, dar nu destul.

    RăspundețiȘtergere
  7. http://www.youtube.com/watch?v=8WfQ8jnL2x4

    RăspundețiȘtergere
  8. genial, Laura!! am cuprins acum cu totul atmosfera :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu tot nu inteleg ce i-a placut Laurei :)))
    Asta nu a fost concert... A fost altceva. Cred ca imi scapa numele :))

    RăspundețiȘtergere

Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!