Bine ați venit la noi acasă!

duminică, 1 aprilie 2012

Dubstep...

Printr-un concurs de împrejurări, am ajuns aseară la concert Alternosfera. Mi-am zis că s-ar putea să merite și, într-adevăr, băieții n-au cântat deloc rău. S-a văzut și din reacția publicului, care era efectiv în delir. A fost fain, mi-a plăcut. Totuși, nu despre asta vreau să vorbesc. Sunt alții mult mai în măsură.

Eu vreau să spun câteva cuvinte despre cei care au fost în deschidere, mai precis a doua formație (deși aici poate ar fi trebuit să pun ghilimele). Ce o fi fost în capul organizatorului, asta cred că rămâne o enigmă. Când am auzit „Bă, acum vin unii care cântă dubstep!” am crezut că ori era o glumă, ori cineva a înțeles prost.

Eh, nu. Au apărut pe scenă doi tipi cu un Macbook. Și aici s-a dezlănțuit iadul. Simțeam cum berea mi se mișcă în stomac în ritmul equalizer-ului (na, că nu știu cum să-i spun altfel), creierul se zbătea să scape din propriul cap, mintea mi se încețoșa, ochii mi se împăienjeneau, iar inima stătea gata să se spargă în piept. Când am reușit să ridic ochii spre scenă, ce să vezi? Cei doi tipi cu mâinile pe sus ne încurajau să ne simțim bine cu ei, în timp ce unul dintre ei mai freca ceva pe la Macbook. Da, ei erau o formație și cântau. Cântau live, ca să fim și mai corecți. Adică asta cred ei despre ei.

Acuma dacă o să mă contraziceți și o să-mi spuneți că ăsta nu era dubstep și e nu știu care alt gen (observați că nu am putut să alătur aici cuvântul muzică), să fiți sănătoși. Oricum nu știu ce e ăla dubstep și nici nu mă interesează. Băieții ăștia n-au decât să-și exercite „talentul” unde vor ei, da' pot să spun sigur că aici nu era locul lor. Adică să cânte ei în deschidere la Alternosfera. Cum să spun... acolo chiar nu erau genul ăla de oameni. Că sunt de vină organizatorii, că ei trebuiau să știe că n-au ce căuta acolo, nu știu. Oricum, cineva a exagerat cam rău aseară. Partea bună e că am rezistat și am ajuns sănătoși acasă după așa o încercare. Și ăsta nu-i lucru mic. Dacă nu mă credeți, vedeți aici că și alții au avut aceeași părere:

6 comentarii:

  1. Baaaaa, dar nu se mai terminaaaa!!! Au avut o melodie de juma' de ora!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie mi s-a părut o singură melodie de la cap la coadă :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Se pare ca localul este de dubstep si ca unul din aia de la Synops e ceva bastan p-acolo. Daca el s-a ocupat cu organizarea, atunci e ultimul om, intr-adevar. Altfel... nu cred ca sunt cei mai prosti dubstepperi, desi nu agreez genul.
    INSA! a) faptul ca li s-a oprit de doua ori macu; b) faptul ca nici macar nu au cantat primii sau ultimii, ci fix la mijloc; c) faptul ca organizatorii s-au gandit bine si i-au pus intr-un concert unde publicul e predominant rockeri si d) faptul ca Safe House nu e aerisit si au 2 frigidere mici si doua buzi si mai mici ma face sa spun: "M**e lu' Puya!" (in spiritul Folk you de anul trecut).
    Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. :)) Da... Eu m-am abținut să arăt semne obscene, deși la un moment dat îmi cam venea. Și eu cred că în principal organizatorii sunt de vină, dar pe de altă parte eu dacă aș cânta într-o formație de heavy metal nu cred că aș merge să cânt în deschidere la Puya, chiar dacă mi s-ar propune. Ah, și îmi pare rău că am uitat să menționez că li s-a oprit Mac-ul... :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai uitat sa mentionezi si ce 'bere' am baut pe acolo :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Bă, Skol-ul ăla chiar avea gust de vomă...

    RăspundețiȘtergere

Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!