Bine ați venit la noi acasă!

joi, 5 aprilie 2012

Timpul

Leonardo da Vinci spunea că timpul e suficient pentru cei care știu să îl folosească. Înclin să cred că așa este, și totuși... Continuu mă întreb dacă nu cumva a făcut cineva ceva la el. Cu timpul. Dacă nu cumva timpul ăsta e un fel de ceas mare (Big Ben-ul din Londra, să zicem) și vreun meșter a umblat la rotițele lui ca să se miște mai repede decât în mod normal. 

Când eram mai mic, parcă totuși ziua era zi, săptămâna era săptămână, luna era lună, anul era an. Acum, lucrurile decurg cam așa: mă trezesc de dimineața și nici nu apuc bine să mă așez la birou că se și face seară.
După asta, abia apuc să iau la pas alergător câțiva kilometri sau să sorb o gură de bere în oraș cu prietenii, că s-a și făcut ora de culcare. Nici nu am timp să mă plâng că iar e luni, că până să zic eu ceva se face vineri. Și atunci trag un strigăt de bucurie și imediat mă trezesc că e luni. Parcă ieri a fost Revelionul, alaltăieri eram în Vamă și acum două zile sărbătoream Paștele în 2011. 

Știți, era tipul ăla, Grinch, care a furat Crăciunul. Ei, îmi spune mie cineva cine a furat timpul, ce a făcut cu el și unde l-a ascuns? Ofer recompensă.

sursa foto

3 comentarii:

  1. Coincidenta coincidentelor, exact Time de la Pink Floyd ascultam cand citeam asta :D
    No, nu esti singurul care are impresia ca timpul trece... mult prea repede. Parca mai ieri eram in anul I, proaspat venita in Iasi dintr-un orasel de provincie, iar acum mai am un semestru si termin facultatea.Am impresia ca aceste luni pana la predarea licentei vor trece ca niste zile, iar cei doi ani de master, pe care ii voi petrece cel mai probabil intr-un oras si mai mare(a se citi Bucuresti), vor trece cu aceeasi viteza.
    Poate se misca timpul mai repede pentru ca suntem din ce in ce mai ocupati? Pentru ca suntem din ce in ce mai acaparati de griji si probleme si nu prea mai avem timp si de placeri mai mult sau mai putin simple? Dumnezeu stie... Totusi, daca il gasesti tu primul pe cel care a furat timpul, sa ma anunti. I want to have a word with him... :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Șansele să îl găsesc pe cel care a furat timpul mi se par tot mai mici pe zi ce trece. :)) Oricum, e clar că de trecut trece mai repede pentru că suntem ocupați. De exemplu, îmi amintesc că în școala generală era cu totul altfel. Eu unul reușesc să îmi fac timp și pentru micile plăceri, dar durerea e că astea și mai repede trec. Ei, în fond cred că e bine așa. E bine să ai ce face. Când o să ne trezim la pensie cu o grămadă de timp la dispoziție nu cred că o să fie prea frumos.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, serios... Cred la mine, cel putin, problema cu timpul a aparut in liceu. Pana atunci nu-mi amintesc sa ma fi plans ca "n-am timp".
    Sa-ti spun sincer, am ajuns sa ma tem oarecum de acele mici placeri, tocmai din cauza faptului ca stiu ca ele trec atat de repede... evident ca imi fac timp pentru ele, si chiar si pentru cateva extravagante.
    Pe faza cu timpul prea mult avut la pensie ma bazez si eu... e suficient sa ma uit la bunica mea, si devin brusc atat de fericita ca sunt ocupata mai mereu... :))

    RăspundețiȘtergere

Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!