Bine ați venit la noi acasă!

marți, 5 martie 2013

Despre un profesor

Aveam în liceu un profesor de română, Olteanu. Pe domnul Olteanu îl hulea toată lumea. În cele din urmă, spre sfârștiul clasei a 12-a, am reușit să îl și schimbăm. Știu că îl uram atât de tare că aproape mă hotărâsem să îi trag o zgârietură cu cheile pe mașina din parcarea liceului. Pentru noi nu exista teroare mai mare decât ora lui de română.

De ce? Pentru că primeam note mici și unii au ajuns aproape de corigență. Noroc că a fost înlocuit de o profesoară care ne dădea note de 9 și 10 ca să citim din caiet comentarii copiate de prin alte cărți. De parcă ar mai conta acum sau ar mai ști cineva ce medie a avut în liceu la limba română. Pentru că nu făcea destulă pregătire pentru bac. De parcă treaba lui nu ar fi fost să predea materia de a 12-a, ci să ne învețe tot ce pierduserăm în ceilalți ani. Probabil că nimeni nu își dădea seama ce neimportană e nota la bac, noi vedeam ca o tragedie faptul că pierdeam o lecție sau două pentru Jurnalul fericirii, care nu era în programa de examen, dar da, era în manual. Pentru că nu era de ajuns să învățăm pe de rost comentariile, ci culmea, trebuia să citim și cărțile respective, din care ne dădea lucrare. Credeam că dacă suntem la mate-info noi nu trebuia să ne batem capul cu chestiile astea.

Deși de fiecare dată speram să nu ajungă la oră dintr-un motiv sau altul, intra întotdeauna la timp, cu catalogul în mână, îmbrăcat la costum și cu nelipsita cravată. Nimeni nu scotea un cuvânt, nimeni nu copia, nimeni nu scăpa de ascultare. Deși multă vreme nu am recunoscut (probabil din orgoliu), acum îmi pare rău. Îmi pare rău că l-am tratat cu atâta ostilitate și că am strâns semnături să îl schimbăm când mai erau doar câteva săptămâni, doar ca să avem medii mai mari.

Deși era pe ultimul loc în topul preferințelor noastre, din punct de vedere profesional era cel mai bun. Doar că noi eram obișnuit cu alt stil, mai exact stilul „lasă-mă să te las”. Și nu făceam altceva decât să ne inventăm scuze. Nu cred că ar fi lăsat în final pe nimeni corigent. Și chiar dacă ar fi lăsat, de ce nu ar face-o dacă ei nu învățau?

Cred că domnul Olteanu e unul dintre acei oameni de care școlile duc acum lipsă. Uitându-mă în jurul meu, mulți ar fi avut nevoie de un profesor ca el. Cu o mână de fier, ar fi fost în stare să îți ardă un 2 direct în catalog dacă te-ar fi auzit că „ai citit decât un capitol”. Mie unuia mi se zbârlește părul în cap de câte ori aud așa ceva și, credeți-mă, coafura mea nu prea a stat la locul ei în ultima vreme. Ca să nu mai vorbesc înfiorătoarea dilemă care vs. pe care, unde cazul acuzativ se pare că a pierdut definitiv lupta. Și lista lucrurilor care îmi zgârie puternic auzul și fac să îmi sângereze creierul ar putea fi foarte lungă, dar nu o să țin acum nicio lecție de gramatică. Și nu, faptul că ești inginer, contabil sau medic nu scuză deloc faptul că nu știi să vorbești.

Păcat. Sunt aproape sigur că domnul Olteanu a ieșit la pensie, dar cred că dacă l-aș întâlni pe stradă l-aș opri și i-aș cere scuze.

sursa foto

8 comentarii:

  1. Și dacă i-ai trimite această epistolă? Nu trebuie neapărat s-o semnezi, dacă nu vrei. Deși nu văd de ce să fii discret și anonim. Poți să fii mândru de schimbarea ta de opinie. Sunt gândurile tale, frumoase și sincere, iar acel om merită să știe ce simți acum... poate i-ar mângâia sufletul. Cred eu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Și dacă i-ai trimite această epistolă? Nu trebuie neapărat s-o semnezi, dacă nu vrei. Deși nu văd de ce să fii discret și anonim... Poți să fii mândru de schimbarea ta de opinie. Sunt gândurile tale, frumoase și sincere, iar acel om merită să știe ce simți acum... poate i-ar mângâia sufletul. Cred eu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-a mai spus cineva și chiar asta am să fac, dacă reușesc să dau cumva de el. O să mă și semnez, sigur, mai ales că e destul de probabil să își aducă aminte de mine. E o idee foarte bună și nu știu de ce am impresia că au mai sunt și mulți alți cantemiriști care au făcut la fel. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. crede-mă, omul merită asta. Și poate și Jiminy Cricket, știi tu... http://www.youtube.com/watch?v=DOZzNOkcEgM...

    RăspundețiȘtergere
  5. :)) Hehe, da. Sunt sigur că merită. :)

    RăspundețiȘtergere

  6. Avea o fatza osoasa peste care pielea se intindea fainoasa, ochi puternici inauntrul unor gavane adanci. Cand vorbea cu tine aveai senzatia clara ca intreaga lui atentie e la tine chiar daca poate chiar in momentul acela ar fi trebuit sa fie la coada "la zahar". Banuiesc ca putea fi si incomoda fiindca o privire care-ti spune cu atata claritate:"vreau si ma intereseaza sa aud ce ai tu de spus in momentul asta" nu e totdeauna binevenita, mai ales daca-ti aluneca gandul - ca oricarui adolescent pana la urma - si poate chiar nu ai nimic de spus, sau nu ai nimic ce s-ar chiar putea spune unui profesor. Insa mie care eram o grasana care citea simbolistii francezi in loc sa invete la fizica si dostoiewski in loc de tema la matematica mi-a facut bine, un bine aproape organic.Ne mai era si diriginte. Cam 70% din clasa dadea la medicina. Multi gandeau cam ca tine Andrei, totusi oricat de introvertita eram eu pe-atunci, cred cu tarie ca "personalitatile" clasei tineau sincer la el. Era omul care iti spunea direct ce crede, fara secrete de cancelarie, fara lungimi si ezitari.

    Il enerva sa citesi la altcva (adicatelea fizica, chimie, bilogie) in ora lui, dar pe mine m-a lasat sa citesc critica literara cat vreau daca ma plictiseau compunerile lungi (ma lasasem deja de sportul identificarii cartii din care se copiase). Aveam intre altii in clasa un lungan care zacea permanent in ultima banca. gabi ii ziceam, aud ca acum e chirurg la New York. Sclipea de inteligenta, o placere sa-l asculti rationand. Fereasca Dumnezeu pe profesorii mediocri care incercau sa se apropie de el, ca inteligenta ii venise la pachet cu sarcasmul. Ei, Gabi asta facea compuneri de maximum un sfert de pagina (A5 nu A4), cateodata cobora la un paragraf. Nu ca l-am fi putut vreodata banui de acribie - cuvantul asta de la Olteanu l-am invatat. - insa compunerile nu erau o bataie de joc. Era sens acolo, se cunostea si ca citise "opera" si ceva pe de-asupra, se mai cunostea si ca-si rezervase timp sa se gandeasca, sa aiba o opinie. Olteanu le accepta cu seninatate. El care lasa corijenti cu ghiotura, de se ruga directorul de el sa mai treaca, sa mai lase de la el, sa mai... nu! Compunerile lui Gabi nu i se pareau ridicole, nici insuficiente, omul judeca, el asta vroia el de la noi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu stiu generatia voastra cum va fi fost dar pe noi ne innebuneau cu "taranul roman", taranul roman la Rebreanu, taranul roman la Creanga, taranul roman la Zaharia Stancu... da-i cu taranul roman. Nu stiu cum va fi fost asta privit in tara dar noi eram copii bucuresteni, de asfalt si de beton, chestia cu taranul mde... Pana ce Olteanu - eram a 11-a baga de seama, nimeni nu mai facea asa ceva in liceu - se pune cu fundul pe prima banca (pe care toti o lsau goala la apropaierea lui) ia cartea in mana si se pune sa ne citeasca tihnit scena prunului din Marin Preda, sobru, fara nici un fel de histrionism, corect si precis ca un laparoscop. Nciodata nu l-am mai putut privi cu aceiasi ochi nici pe el nici pe Preda. Am 50 de ani, locuiesc in Connecticut (da, ca talharul) am si azi in biblioteca Morometii, sper sa existe si pe lumea cealalta ca mi s-ar rupe sufletul sa nu stiu ca e acolo si pot s-o deschid cand mi-e dor.

    Dupa ce am dat si eu ca tot omul cu bun simt la medicina am inteles ca n-am ce cauta si l-am rugat sa ma ajute sa ma pregatesc de Litere. N-am avut multi ani mai buni decat acela in care faceam liste de critica literara despre fiecare bucata dupa care imi dadea subiectul si ma lasa sa scriu ce-mi trecea prin cap in urma citirii opiniei altora. De Craciun, chiar inainte sa intru in facultate eram calare pe telefon ca nu dadeam de cap unei structuri sintactice cumplite, sa fi fost a lui Budai, a lui Slavici? Nu mai stiu. O fi avut si omul acela ceva treaba in Ajun imi inchipui, cu toate astea a stat rabddator cu mine vreo ora sa descalcim. Mama se uita la mine si zicea "sunteti nebuni amandoi".

    RăspundețiȘtergere
  8. Cineva mi-a spus ca ar fi ajuns la Cantemir dat afara din universitate. Era asistent si studentii tocmai pusesera de-o minuscula rascoala, nu pentru libertate, pentru conditiile mizerabile din camin. Ar fi fost si o sedinta mare la care cica a venit si politrucul de la minister. Olteanu, sigur pe origina lui sanatoasa ca era baiat de tarani saraci si sigur si pe credinta lui intr-un comunism care sa dea mai multe sanse amaratilor n-a avut treaba si s-a sculat sa spuna ca "vedeti tovarasi conditiile din camine chiar sunt groaznice, ca nu e apa, ca nu e incalzire'. Politrucul atunci ar fi venit la el dupa sedinta si i-a spus "Te-ai cam imburghezit, tovarase". Cu asta s-a incheiat cariera lui universitara. O fi n-o fi adevarat, cum mi-au dat-o asa v-o vand.
    Insa nu cunosc multi oameni despre care sa spun ca si-au folosit viata cu mai mult folos pentru tara si poporul lor ca Aurica Olteanu, tzie-i Dumnezeu samantza.

    RăspundețiȘtergere

Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!