Oamenii și prietenia
Mult timp am crezut că am o problemă în relațiile mele sociale, consideram că am puțini prieteni. Uitându-mă la cei din jurul meu îmi dau seama că sunt la fel ca ei. Sunt absolut normal, oamenii nu au prieteni. Nici cei care ies în oraș cu grupuri de 20 de persoane și mai au doar câteva poziții libere în agenda de la telefon nu au prieteni.
Au cunoștiințe, oameni cu care se întâlnesc și mai schimbă o vorbă, de care se folosesc pentru a-și umple timpul, pentru a fugi de ei înșiși, pentru a face sex. Sau poate pentru că au nevoie să împartă un cămin și să uite pentru o clipă că de fapt sunt singuri. Dacă îi întrebi despre viață așa-zișilor prieteni nu vor putea să-ți spună mai mult de ce studii au, unde lucrează, ce pasiuni au, în ce relații au fost implicați. În mare parte informații de CV. Sau de Facebook. Dar prietenia este altceva. Cu un prieten poți vorbi despre ceea ce te apasă cu adevărat, poți să-i spui de ce te temi fără să te gândești oare ce ar zice el despre tine și dacă o să mai vrea să-ți fie prieten. Poți să recunoști că ești vulnerabil și că de fapt ești diferit de cum te văd cei mai mulți. Poți să-i spui de cele mai nebunești planuri ale tale fără să-ți zică că ai luat-o razna și să revii cu picioarele pe pământ. Iar când ai o bucurie îl suni să-i spui și lui nu ca să te lauzi, ci pentru că știi că și el se va bucura. Cred că dacă ai 1-2 prieteni ești un mare norocos și ar trebui în seara asta să-i scoți la bere și să te bucuri de timpul petrecut cu ei.
De ce oamenii nu au prieteni? Nu știu. Poate le este frică de intimitate, de ce ar putea descoperi prietenii despre ei, sau poate de ce ar descoperi chiar ei despre ei. Zău că nu știu, nu sunt psiholog.
Consider că acesta este un articol optimist.
Foarte frumos spus! >:D< Ma bucur sa ma numar printre prietenii tai :)
RăspundețiȘtergerefoarte bine spus
RăspundețiȘtergere