miercuri, 31 octombrie 2012
Internetul. Ce alegem?
Acum doi ani și un pic îmi făceam cont de Facebook. Târziu, știu, dar poate făceam pasul ăsta și mai târziu dacă nu eram proaspăt angajat și mă plictiseam teribil ca novice. Inițial aveam o aversiune față de toată chestia asta, ziceam că nu-mi trebuie și că sunt mai deștept și mai cu moț dacă stau eu pe margine. Să fie clar însă, vrând-nevrând oricine ajunge la un moment dat aici: cedează tentației. Dar nu asta e ideea.
Nu e vorba neapărat despre Facebook, ci despre internet în general. Cred că generația asta a mea e într-un fel cea mai câștigată. A apucat să crească jucând fotbal în curtea școlii, v-ați ascunselea, leapșa și toate prostiile. Când simțeai nevoia să te confesezi unui prieten te întâlneai cu el în fața blocului și stăteați la palavre pentru că nu aveai mobil și nici mess, iar whist-ul nu se juca pe net, ci într-un loc ales de comun acord cu gașca. E foarte bine că am crescut fără internet, astfel încât și acum, în plină epocă de înflorire a fenomenului, ne găsim timp pentru o ieșire, o discuție față în față, un baschet, un fotbal ș.a.m.d.
miercuri, 17 octombrie 2012
Povestea merge mai departe
Am fost la cântare, a fost fain și încet-încet am început să frecventăm
locul miercurea. Până am ajuns să nu mai ratez niciuna. Așa cum de luni până
vineri mă duc dimineața la serviciu, așa cum duminica mă duc la biserică,
miercurea mă duceam la Folk Frate. Când eram obosit de nu mai știam de mine, o
bere acolo mergea la fix. Ce conta că joi dimineața mă trezeam cu capul de trei
ori mai mare? Acolo, la seara folk, m-am refugiat de zeci, poate în curând sute
de ori. Atunci când eram trist sau aveam o problemă, totul parcă trecea. Atunci
când eram fericit și mulțumit, totul parcă se amplifica.
luni, 15 octombrie 2012
O sa incep sa merg la concerte
Acum câteva zile am fost la concert Cranberries, veniți pentru a doua oară în România. Eu la concert!? - ar spune oamenii care mă cunosc. Da, eu la concert. Au fost mai mulți factori care m-au făcut să merg la concert, culmea faptul că erau Cranberries pe scenă și nu alții nu a contat prea mult. Chiar nu sunt mare fan Cranberries. Recunosc că Dolores are o voce incredibilă, recunosc că sună bine însă nu pot să spun că mă dau în vânt după ei, cum pot spune despre... Monojacks care au cantat in deschidere. Da, știu, sunt hipster, vreau să fiu eu mai cu moț și îmi place mai mult formația din deschidere decât formația pentru care este organizat concertul. Chiar îmi doream demult să îi aud live pe Monojacks, nu fusesem la niciun concert nici de-al lor nici de-al AB4, fosta trupă a solistului. Mai jos vă las și melodia mea preferată de la ei.
Poate vă întrebați ce e cu mine de m-am dus la concertul unei trupe al cărei nici măcar nu eram fan. Nu, nu am înnebunit. În primul rând am găsit bilete pe un site de vouchere și am profitat de reducere. Nu m-am gândit atunci că faptul că se vând bilete pe Groupon înseamnă că nu prea este cerere (altfel de ce ar fi fost organizatorii nebuni să le vândă cu 50% mai puțin?). Într-adevăr nu a fost foarte multă lume și asta s-a simțit un pic în atmosferă, ceea ce m-a întristat pentru că eu venisem să văd un show incendiar, nu neapărat pe Cranberries. Mă așteptam să arunce publicul în aer. Nu s-a întâmplat așa, însă nici nu pot spune că a fost nasol și că îmi pare rău de concert. A fost un concert frumușel.
Al doilea motiv pentru care m-am dus este că m-am săturat să pierd concertele mari. Pur și simplu m-am săturat să ratez concertele spunând că e prea scump biletul sau că am altceva mai bun de făcut, cum ar fi să plec pe cine știe unde. Și după concert să îmi vină să îmi bag unghia în gât că am ratat un super show. Dacă mai continui în ritmul ăsta o să ratez toate trupele mișto care vin să cânte în România. Problema este că îmi plac trupele mai vechi, care nu se știe cât timp or să mai cânte. Peste câțiva ani o să mă trezesc că dacă vreau să merg la concert o să am opțiuni Alex Velea sau vreunul asemănător. Sau băiatul ăla de cântă Ai senti pego. Pe bune, de acum chiar o să încep să merg la concerte. Deja am ratat Placebo, Ac/Dc, RHCP, Scorpions, Rolling Stones...
Poate vă întrebați ce e cu mine de m-am dus la concertul unei trupe al cărei nici măcar nu eram fan. Nu, nu am înnebunit. În primul rând am găsit bilete pe un site de vouchere și am profitat de reducere. Nu m-am gândit atunci că faptul că se vând bilete pe Groupon înseamnă că nu prea este cerere (altfel de ce ar fi fost organizatorii nebuni să le vândă cu 50% mai puțin?). Într-adevăr nu a fost foarte multă lume și asta s-a simțit un pic în atmosferă, ceea ce m-a întristat pentru că eu venisem să văd un show incendiar, nu neapărat pe Cranberries. Mă așteptam să arunce publicul în aer. Nu s-a întâmplat așa, însă nici nu pot spune că a fost nasol și că îmi pare rău de concert. A fost un concert frumușel.
Al doilea motiv pentru care m-am dus este că m-am săturat să pierd concertele mari. Pur și simplu m-am săturat să ratez concertele spunând că e prea scump biletul sau că am altceva mai bun de făcut, cum ar fi să plec pe cine știe unde. Și după concert să îmi vină să îmi bag unghia în gât că am ratat un super show. Dacă mai continui în ritmul ăsta o să ratez toate trupele mișto care vin să cânte în România. Problema este că îmi plac trupele mai vechi, care nu se știe cât timp or să mai cânte. Peste câțiva ani o să mă trezesc că dacă vreau să merg la concert o să am opțiuni Alex Velea sau vreunul asemănător. Sau băiatul ăla de cântă Ai senti pego. Pe bune, de acum chiar o să încep să merg la concerte. Deja am ratat Placebo, Ac/Dc, RHCP, Scorpions, Rolling Stones...
Și melodia pe care v-am promis-o mai sus:
duminică, 23 septembrie 2012
Mulțumim, domnule Cohen!
Mulțumim că nu v-ați supărat pe noi că, așa cum ne e obiceiul, am ajuns mai târziu la concert și ne foiam de mama focului în timp ce dumneavoastră cântați Dance me to the end of love. Ce să-i faci, un domn nu întârzie niciodată.
Mulțumim că nu v-ați supărat că organizatorii au scris pe bilet 20:30, deși ora oficială de începere era 20:00.
Mulțumim că ați venit a treia oară în România. Dacă mai veniți de încă 10 ori, tot de atâtea ori o să fiu acolo.
Mulțumim că nu ne-ați înșelat așteptările nici de data asta, că am auzit și am văzut exact ceea ce ne doream timp de mai bine de trei ore.
Mulțumim că ne-ați mulțumit de atâtea ori, mulțumim că v-ați plecat în fața noastră, că ne iubiți fără fițe de artist.
Mulțumim că ați compus toată muzica asta.
Mulțumim că aveți o formație care ne-a făcut (din nou) pielea ca de găină.
Domnule Cohen, mulțumim pentru încă un concert de vis!
joi, 6 septembrie 2012
Septembrie, '46
5 septembrie 1946. A trecut ceva timp de atunci. Mi-e greu să mi-l imaginez pe Freddie Mercury cu părul și mustața albă. După o zi în care online-ul a vuit de videoclipuri Queen, text și mesaje de genul R.I.P. Freddie (adică Return If Possible, Freddie!) nici nu știu ce aș mai putea spune despre probabil unul dintre cei mai iubiți oameni din toate timpurile. Și oricum, mesajul meu ar fi lipsit de importanță și originalitate.
6 septembrie 1946. La numai o zi, se naște cel considerat geniul creator al celei mai bune formații din toate timpurile, dacă m-ai întreba pe mine. Cel pe care atâția fani îl așteaptă de atâta timp la noi în țară cu unul dintre concertele alea fabuloase cu care a umplut zeci sau sute de stadioane și a devenit artistul cu cele mai mari încasări din spectacole anul ăsta. Deci da, stați liniștiți, încă se ascultă muzică.
marți, 4 septembrie 2012
Numele proștilor pe toate gardurile
luni, 20 august 2012
Un bacșiș, vă rog! Mulțumesc.
Inspirat de ceea ce a scris Tibi , recent întors de la arabi, dar și de câteva idei proprii ceva mai vechi, mi-am amintit de un subiect pe care vroiam să îl abordez de ceva vreme. Tema e destul de largă și cuprinzătoare.
Dacă sunt românii mai primitori ca arabii, asta n-aș putea să spun. N-am fost niciodată într-o țară arabă. Pe de altă parte, este binecunoscut mitul că românii sunt cei mai primitori, cei mai darnici ș.a.m.d. Bun, aici poate e vorba de vremuri ceva mai îndepărtate, de oamenii simpli de la țară, ăia care te întâmpină cu pâine și sare și te poftesc în casă la un păhărel. Căldura patriarhală. Ei bine, în sensul ăsta lucrurile par să nu se fi schimbat prea mult. Tocmai ce m-am întors de la casa străbunicilor de la țară, unde, timp de câteva zile, aveam un obicei cel puțin bizar pentru locuitorii din zonă: în fiecare seară ieșeam în sat la câțiva kilometri de jogging. Uimiți peste măsură (pentru că probabil nu mai văzuseră așa ceva de acum un an sau doi când am mai dat eu pe acolo), sătenilor le-a venit glasul la loc a doua sau a treia zi: „Hai, bă, la o țuică! Băăă, tu n-auzi, vino-ncoa!” Primitori sunt, deci.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)