Bine ați venit la noi acasă!

luni, 26 noiembrie 2012

Sindromul luptătorului de Roșie Montană

Mai demult auzisem că Discovery va fi scos din grila de programre RDS&RCS, s-a făcut și o petiție online iar câteva nume importante, printre care Oana Pellea, au reacționat prin mesaje la adresa RDS. Astăzi am citit comunicatul de presă al RDS referitor la renunțarea la Discovery. Îl găsiți pe Pagina de Media. Nu văd niciun motiv pentru care aș semna această petiție pro-Discovery. În condițiile în care cele spuse în comunicatul de presă sunt adevărate (și înclin să cred că da) eu dau dreptate RDS-ului. Deși susțin responsabilitatea socială a companiilor (difuzarea Discovery și a altor posturi de calitate ar putea fi considerată un gest de responsabilitate socială) mi se pare o acțiune foarte corectă din partea RDS. Nu trebuie să uităm că RDS&RCS este totuși o societate comercială și nu un ONG ce are ca scop popularizarea științei. În problema dată mi se pare neetică atitudinea Discovery care deși are o audiență minusculă (1%) se folosește de puterea brandului și crește tariful de difuzare fără să țină cont de realitate: lumea nu se uită la Discovery; te adaptezi sau pieri, Darwin a zis bine. Discovery a ales să piară. Nu a acceptat nici propunerea RDS de a face un pachet separat cu toate programele Discovery. Vrei să vezi Discovery, plătești pentru el suplimentar pentru că ești printre puținii care vor acest lucru și din această cauză nu poate fi inclus în grila de programe default. Ce poate fi mai corect de atât?

RDS cu siguranță va ieși cu imaginea șifonată din această afacere, mai ales în ochii pseudo-intelectualilor îndrăgostiți de Discovery (care însă se pare că nu se și uită la acest post, cifrele asta arată). O lovitură de imagine nemeritată după părerea mea.

Luptătorii pentru Discovery sunt făcuți din aceeași stofă ca luptătorii de Roșie Montană ce se alătură unei mișcări pentru că... e cool. Au realizat că dă bine să zici că atunci când deschizi televizorul te uiți la documentare. Sunt curios câți din acești intelectuali fini îndrăgostiți de știință consumă Discovery într-un mod regulat. Cifrele arată că nu prea mulți. Ah, am uitat de cei care spun că ei din toate posturile se uită doar la Discovery, căci am auzit și lucrul acesta. Prietene, dacă ai dat câteva sute de lei pe un televizor și mai plătești câteva zeci de lei lunar doar ca să te uiți la Discovery, scuză-mă că îți zic dar ești idiot și IQ-ul tău cel mai probabil nu îți permite să înțelegi ce vorbesc ăia pe Discovery. Există internet, folosește-l, lasă televizorul. Chiar nu e cazul să plătești atâția bani pentru Discovery.

Eu nu mai mă uit la televizor de vreo 5 ani și credeți-mă, îmi este foarte bine. Nu am murit de dezinformare, ba chiar aș putea spune că m-am vindecat de dezinformare. Nu văd de ce m-aș uita la televizor unde hotărăște altcineva pentru mine ce știri să văd, ce filme și la ce oră, unde sunt bombardat de reclame. Internetul îmi satisface orice nevoie de informare și entertainment, de ce m-aș uita la televizor?

Eu am refuzat să fiu din tabăra celor care se plâng că la televizor sunt numai prostii. E simplu, nu te mai uiți. Este o soluție stupid de simplă.

Una peste alta, renunțați la televizor. Vă aștept cu drag în tabăra mea.

4 comentarii:

  1. Nici nu stiu de unde sa incep...

    Personal, daca ma uit la televizor, am de facut o alegere intre Discovery, Animal Planet, Natl Geo pe de-o parte si Marmaruta, Acces din re.., stirile de la ora 5 si Cireasa de pe tort pe de cealalta. Ti se pare etic din partea celor de la RDS sa scoata canalele educative pentru ca nu le dau la fel de mult rating ca Omorurile de la ora 5 sau DDTV? Poate atunci ar trebui si tu sa iti faci un blog plin numai cu Meme-uri, ca sa ai la fel de mult succes ca 9gag. Dupa parerea mea, adevarul e ca integritatea morala si etica e foarte costisitoare in Romania. Asta nu inseamna ca trebuie laudati cei de la RDS ptc le e foame de bani.
    Scuze ca am fost asa de inversunata, dar tu ai dat tonul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, mi se pare normal ca RDS să își urmărească interesele de business. Este frumos să susții programe educative dar nu în condițiile în care Discovery ține nasul pe sus mărind tarifele de difuzare deși nu este urmărit, asta în cazul în care ceea ce este scris în comunicatul de presă este adevărat.

      Ștergere
  2. Nu stiu in ce masura e adevarat ce e scris acolodar nu mi se pare normal sa plateasca pt discovery toti manelistii si ceilalti care nu se uita la posturile lor. La fel nu mi se pare normal sa platesc eu pt toate prostiile de tip taraf tv si ddtv.
    Cel mai ok era sa fie pachete separate de programe astfel incat sa poata fiecare sa vada ce vrea, dar sunt convins ca asa s-ar reduce considerabil profiturile rds/rcs.

    RăspundețiȘtergere
  3. Normal ar fi sa pastreze programul principal si sa creeze pachet separat cu programele derivate din Discovery.
    Discovery si RDS sunt niste magari si din cate vad, toata situatia e prezentata foarte subiectiv de cele doua tabere, insa de la asta la a da dreptate celor de la RDS care nu pot sa zic ca ofera cine stie ce servicii... e cale lunga.
    Discovery recent au bagat un program pentru scolari si daca intr-adevar se incurajeaza folosirea lui in clasa, ar trebui sa se afle pe grila de baza.
    Cel mai destept pt RDS, asta apropo de ce spuneai cu internetul, ar fi sa propuna o oferta mult mai flexibila, fara sa aleaga sa scoata pentru inceput procentul de 2% care constituie programele educative (si aici nu includ TLC sau alte balarii de posturi cu emisiuni reality tv), doar ptc lumea nu se mai uita la televizor.

    RăspundețiȘtergere

Te mănâncă limba? Ia să vedem de ce ești în stare!