joi, 29 septembrie 2011
Vara, întâmplător
luni, 26 septembrie 2011
Acum niște ani
De multe ori m-am gândit că ar fi fost interesant să trăiesc în anii '40-'50-'60. Nu mă refer aici la România lui Gheorghiu Dej, ci la lumea aia pe care o vedem în filmele cu Cary Grant și Audrey Hepburn. Sau altele din perioada aia. Mi se pare fascinantă eleganța acelor ani, când bărbații erau toți îmbrăcați la costum indiferent că temperatura era de +40 de grade la umbră, nu le lipsea cravata decât în cazul în care purtau papion, iar femeile în pantaloni nu existau, toate purtau rochii și erau încălțate cu tocuri.vineri, 23 septembrie 2011
Pe la sală
Spuneam prin iunie că îmi place să mai trec din când în când pe la sală ca să văd ce noutăți au mai apărut în materie de muzică. Ei bine, între timp am schimbat sala de fitness și automat s-au schimbat și datele problemei. Trebuie să recunosc în primul rând că muzica de aici nu e la fel de enervantă ca în alte părți, unde dai întotdeauna peste Vibe FM, Kiss FM sau Radio Zu (intenționam să formulez fraza ceva de genul „postul X, Y sau în cel mai bun caz Z”, dar nu am putut să mă hotărăsc care dintre cele 3 e mai bun).
Savoarea unei replici
Deși mulți ar spune că e prea acid, prea încruntat sau prea pesimist (sau realist?), mie îmi place uneori la nebunie de CTP. Îmi place ironia lui amară, îmi place spontaneitatea și savoarea replicilor lui.
Favorita mea este cea de la decernarea premiilor pentru cei mai buni jurnaliști din România (2008 cred), când Cristian Tudor Popescu a spus că va continua să scrie doar ca să mai aibă cine să fie înaintea lui Mircea Badea (atunci pe locul 2). Bineînțeles, între timp a ajuns Badea primul, că ăsta-i poporul.
miercuri, 21 septembrie 2011
Sing us to the end of love!
Acum fix 3 ani cânta pentru prima dată în România. Am ratat respectivul concert, dar în mod sigur pot să spun despre cel din 2009 că a fost divin. Căldura se simte în ochii și în vocea lui, în interacțiunea cu publicul. Dacă ar mai veni să cânte de 10 ori la București, de 10 ori aș merge să îl văd. Poet, cântăreț și romancier de excepție, Leonard Cohen împlinește astăzi 77 de ani. Haideți să nu așteptăm să dispară dintre noi ca să îl ridicăm în slăvi și să îi ascultăm muzica. La mulți ani, Domnule Cohen! Chapeau!
marți, 20 septembrie 2011
miercuri, 14 septembrie 2011
Care e cel mai cunoscut Nicu din România?
Sunt deseori îngrozit (sau mai bine zis stupefiat) de rezultatele pe care le dă Google. Însă un lucru e clar, rezultatele astea sunt oglinda poporului român (sau a altor popoare, după caz). Întrebarea de astăzi este: ce sugestii primim de la site-ul mai sus menționat când căutăm un anume Nicu? Credeți că e vorba despre Nicu Alifantis, Nicu Covaci sau Nicu Constantin? Să mai pomenesc măcar de Nicu Vladimir sau Nicu Steinhardt? Nu, nu e nici măcar fiului fostului dictator. Este unicul, inegalabilul, oglinda valorilor culturale românești...
marți, 13 septembrie 2011
Horoscoape și zodii
Tot din ciclul „Azi e marți 13, avem ghinion” (lucru pe care nu știu dacă l-aș fi băgat de seamă dacă nu citeam pe Facebook la vreo 5 persoane), eu nu înțeleg următoarele.
Mă uit dimineața la televizor în timp ce sorb cu plăcere din cafea. De obicei mă uit la știri. Cam orice știre îmi captează atenția, în sensul că mă face să pufnesc (în râs sau de enervare) sau chiar mă interesează (mai rar). Oricum, ideea e că prind mesajul esențial. Și la un moment dat apare Neti Sandu. E imposibil să nu o știți, e la Pro TV de vreo 15 ani cred. Eh, atunci mă apucă un căscat groaznic și, ceea ce am observat de curând, nu sunt atent și nu rețin absolut nimic din ce zice, nici măcar când ajunge la zodia mea. Pur și simplu, niciodată nu m-a interesat și nu am dat 2 bani pe horoscop.
vineri, 9 septembrie 2011
Supleantul
E al patrulea roman de Petru Popescu pe care l-am citit. Nu scrie prea sofisticat sau prea pretențios, cărțile lui se parcurg în general pe nerăsuflate. Așa s-a întâmplat, cel puțin în cazul meu, și cu Supleantul, povestea aventurii autorului cu „fiica faraonului”, Zoia Ceaușescu. E genul de roman pe care eu unul nu pot să-l las din mână nici măcar când traversez strada (așa că îi rog pe cei care m-au văzut prin oraș în ultimele zile să mă scuze dacă am trecut pe lângă ei fără să îi observ). Asta chiar în condițiile (nu foarte convenabile) în care știam finalul încă dinainte să încep cartea (care pornește de la fapte reale și bine cunoscute, evident).
Bat la poarta ta
Nu știu alții cum sunt, dar eu înainte să plec la munte am chef să ascult cântece de munte. Și spunând cântece de munte mă refer la cântece care se cântă pe munte și nu neapărat la cântece despre munte, ca să nu avem vorbe la proces. Eh, azi-noapte pe la 12, în loc să mă culc, căutam pe Youtube melodia asta (într-o variantă ascultabilă, de preferat). Și uite ce am găsit:
miercuri, 7 septembrie 2011
Cât de somnoros poți să fii?
Cum a fost? Ustură ca naiba. Ce m-a surprins este faptul că pe tubul de pastă de dinți nu scrie „în caz de contact cu ochii spălați cu apă din abundență și consultați un medic” cum scrie pe multe produse. Cred că cei care fac pastă de dinți nici nu au luat în considerare posibilitatea ca aceasta să ajungă și în ochi.
M-am îndrăgostit
Cred că m-am îndrăgostit. Da, da, sigur m-am îndrăgostit. Se făcea că veneam de la Cheia, după participarea la semimaraton. Am ajuns acasă devreme, duminică pe la prânz, pe o vreme toridă, o căldură neobișnuită pentru începutul lunii septembrie. Simțeam că îmi lipsește ceva. Atunci am început să umblu aiurea pe străzi, căutând-o. Știam cu siguranță că la un moment dat o să o găsesc, eram sigur că EA există, că trebuie să fie diferită de toate celelalte. Și tocmai când mă uitam tot mai pierdut în stânga și-n dreapta, o zăresc, o înșfac, o iau acasă, unde gust din ea cu poftă! EA mi-a zdruncinat toate ierarhiile pe care le făcusem până acum...
luni, 5 septembrie 2011
Când alergarea devine dependență
vineri, 2 septembrie 2011
Aplauze, vă rog
Nu am apucat să îi mulțumesc. Da, eu sunt unul dintre cei 50.000 de copii pe care Profesorul Alexandru Pesamosca i-a operat de-a lungul celor 60 de ani petrecuți la spitalul Budimex. Sigur, i-au mulțumit ai mei, eu eram mult prea mic ca să pot măcar să îmi amintesc ceva de atunci. I-au mulțumit doar cu vorbe, pentru că nu primea niciodată bani. Ai mei au aflat ulterior că operația fusese una foarte grea, iar eu aș fi putut să nu mai fiu acum aici să scriu articolul ăsta.
Ieri, doctorul Pesamosca s-a stins. Locuia în spital, nu avea casă. Nu pot decât să mă întreb de ce oameni ca marele nostru fotbalist Mutu, care se îmbată prin cluburi de fițe, bat chelneri și din când în când mai dau cu piciorul în minge câștigă milioane de euro pe an, iar oamenii care salvează mii de vieți nu câștigă nici măcar cât să aibă un apartament în care să stea. În afară de ce îmi spuneau ai mei, nu am mai auzit nimic de profesorul Pesamosca. Până ieri, bineînțeles, când televiziunile au început să îl ridice în slăvi. Asta e scara noastră de valori. Nu-i nimic, sunt sigur că acolo sus e deja răsplătit pentru ce a făcut.
joi, 1 septembrie 2011
Ce-mi mai e dat să-mi audă urechile
Recunosc, mă uit vreo 20 de minute pe zi la televizor: dimineața devreme, când îmi beau cafeaua, mănânc micul dejun și alte chestii care se fac dimineața. Și atunci dau fie de știrile din sport (adică știrile din nunta lui Borcea), fie de vreun nenorocit care și-a înjunghiat fratele/ sora/ iubita/ soția/ amanta/ părinții, fie nu-știu-ce accident, fie de alte vești bune. Vorba aia, prezentatorii de la știri îți spun bună dimineața doar ca să îți explice ulterior de ce nu e bună.
Și ce îmi e mie dat să-mi audă urechile ieri? Cică se pune de o nouă lege, prin care cetățenii cu venitul sub X lei (nu am reținut cu cât e egal X, vă rog puțină înțelegere, am prea multe cifre în cap) o să fie scutiți de plata ratelor la bancă timp de 3 ani. Și cine o să le plătească (pentru că sper că nu s-a gândit cineva că o să iasă băncile în pierdere)? Noi, (vorba lui Sorin Ovidiu Bălan) cetățenii cinstiții, contribuabilii, plătitorii de taxe și impozite. Mi se pare normal, noi suntem de vină că unii au luat credite fără să aibă cu ce să le plătească.
Și cam asta face Partidul Democrat Liberal, liberal până în măduva oaselor. Sunt singurul căruia i se pare că e o idee un pic cam comunistă? Și gata, că pe blogul ăsta nu se discută politică.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)